duminică, 18 martie 2012

ÎNSTRĂINAREA





 Azi se perindă-n mine înstrăinarea noastră
 Doar vise nezidite în suflet se preling,
 O stea din constelații  îmi plânge la fereastră,
 În rănile uitării speranțele se sting.
  
 În inimă fântâna de dor mă răscolește,   
 Iluzia-i spulberată și-mprastiată-n vânt,
 Topită-i orice vină din floarea ce-amăgește  
 E șters chiar și sărutul pe buzele de-argint.
  
 Mai spăla-mă-n iubirea suspinului ce-l porți,
 Sau stinge-mă în lacrimi de crini imaculați,
 Alungă nenorocul în tainicele sorți,
 Și umple golul serii cu iriși însetați!
  
 Eliberează-mi gândul de tot ce tu îmi ești
 Sau du-mă-ntr-o cetate de fluturi fără nume,
 Un așternut de clipe brodează-le-n povești,
 Dezbrăca-mă de tine și spulberă-mă-n lume!

 Un cosmos al uitării e tot ce îmi doresc,        
 Sirene de iubire le vreau scăldate-n mare,
 O torță de-ntristare mai ard în arăbesc,    
 Înalt o rugă sfântă în stea de vindecare.
  
 Nu rătăci în mine, mă vreau descătușată
 Și gânduri interzise în zori le-nmormântez,
 În ploaie de camelii aș vrea să fiu spălată,
 M-ascund în perla nopții, nu vreau să mai visez.
  
 Corola de uitare să-mi stingă amintirea,
 Când se îngână luna cu mori de vise moarte,  
 Pășește în tăcere să nu-mi trezești iubirea    
 O dinastie-ntreagă de ceață ne desparte.