sâmbătă, 25 aprilie 2015

SĂ IUBESC




 Nu-mi doresc Doamne prea mult,
 Doar un strop de mir pe frunte,
 Să nu văd, nici să ascult,
 Moara vorbelor mărunte.
 
 Mă îmbracă în lumină,
 Umple cupele de floare
 Cu-apă vie, cristalină,
 Să-mi spăl sufletul când doare.
 
 Și trimite-mi câte-un înger
 Pe un arc de lună nouă,
 Să mă mângâie când sânger
 Și-ntre gene-am cuib de rouă.
 
 Gândurile mele mute  
 Le așază-ntr-un chivot,
 Iar năluca umbrei slute
 Leag-o strâns de un pivot.
 
 Prinde-mi aripi din safire,
 Urcă-mă, în cânt de nai,           
 Pe un munte de iubire
 Să respir parfum de rai. 
 
 Zori cu fluturi, cer senin,
 Sufletul să îmi aline
 Și prin harul Tău divin
 Să iubesc la fel ca Tine!  

vineri, 24 aprilie 2015

ÎNCOTRO?





 E mare sărăcie, azi toate-s de vânzare,   
 Se fac negustorii cu viciu dichisit,
 Taraba este plină de fantezii bizare,
 Frumos împachetate-n cuvânt meșteșugit.
 
 Să prinzi un loc în față, prioritar, să știi,  
 E să ridici miciuna, la rangul ei suprem,
 Tragi fîn de sfori o vreme, astfel poți să obții,
 Ce nici n-ai fi visat, favoruri, la cherem.
 
 La modă-i marioneta. Tu, visitor în ceață,  
 De n-ai să dai din coate, rămâi cu idealul,
 Refuzi să-ți vinzi onoarea, ciocanele de gheață
 Lovesc adânc în suflet până te-nghite valul.    
 
 Se vinde prietenia, iubirea și-omenia,
 Batjocuresc lacheii virtutea și credința, 
 Nu te-aliezi minciunii, plătești cu agonia 
 Aripilor tăiate. În rugi, invoci speranța.
 
 Dezgustul te cuprinde de-atâta poleială,
 De măști strident pictate cu stârv de urâciune
 Și-ajungi să te întrebi, de suferi de sminteală
 Că n-accepți să faci tumbe, pe-arena de tăciune.
 
 În lumea otrăvită de fals și nedreptate,
 Prin compromis câștigi un loc meschin sub cer,
 Dibaci farsor, joci bine, ce-ți trebuie demnitate?
 Urci treptele-aclamat, pe podium efemer.
 
 Port rană sângerândă și mă cuprinde sila,
 Să văd izbânzi mârșave, iar noi ne resemnăm,
 Nu-ți cerem Doamne mult, iubindu-ne, ai milă,
 Ne scăpa sau
 ne-nvață spre cer să emigrăm! 
 

sâmbătă, 18 aprilie 2015

MACI ALBI





 Ca fluturele orb, ce-orbecăie in zare,
 Vei plânge vinovat că n-ai crezut în vis
 Și nici în curcubeul, ce ți-a pictat pe mare,
 Gondole de tandrețe din anotimp nescris.
 
 Va răscoli-n april cu floarea timpurie
 Un dor nevinovat, rămas din rest de ieri,
 Petale-n ploi de măr, pe gene îți vor scrie, 
 Cu degete de rouă, în nopți de privegheri.  
 
 Pierdut între iluzii și-absențe amărui,
 Cu buzele rănite, ce ard de nesăruturi,
 Ai răstignit iubirea pe-o cruce-ntre statui,  
 Vânat de pașii umbrei, țeși fum la bal de fluturi.
 
 Fântâna a păstrat arome dulci de stele
 Și vise risipite  prin alte mângâieri,
 Obrajii șterși de sare, cu falduri din perdele,
 Ascund în riduri cântec de licurici stingheri.   
 
 Din când în când voi trece doar ochii să-ți ating,
 Să uiți de-nsingurarea din iglu de pelin,
 Pe lacrima-n eșarfă, maci albi poate-am să-ți ning
 Să-ți vindec dor bolnav, deșertul să-ți alin.



vineri, 10 aprilie 2015

AM OCHII UMEZI DOAMNE



Dimpotrivă, fiţi buni unii cu alţii, miloşi, şi iertaţi-vă unul pe altul, cum v-a iertat şi Dumnezeu pe voi în Hristos. (Efeseni 4:32)      
       



 Am ochii umezi Doamne, m-ai ridicat pe munte,
 Prin har m-ai îmbrăcat în straie de lumină.
 N-am drămuit iubirea, stele-n cununi pe frunte,
 Pun fără părtinire, dar tot îmi caută vină. 
 
 Când luna ostenită se duce să se culce,
 Cuget la Cartea Sfântă, să nu-mi abat cărarea,
 Te văd urcând Golgota, mă-ntreb de mai poți duce,
 Poveri fără de număr. E greu să rabzi trădarea.
 
 Poți sufletul în palme să-l dărui deopotrivă,
 Să arzi fără tăgadă, smerit, să nu cârtești,
 Chiar surd să te prefaci, tot fi-vor împotrivă 
 Limbuți cărora gura nu poți să le-o oprești. 
 
 Dac-ar lasă iubirea să sfarme împietrirea
 Și-ar bea din apa vie, ce fără plat-o dai, 
 Ar înțelege jertfa-ți și-ar răstigni și firea,
 Pe-o aripă de cer ar sta cu Tine-n rai.
 
 E-aprilie și plouă, iar ochii îmi sunt uzi, 
 În rugă mă prostern, zdrobită de-ntristare,
 Deschizi în cer o ușă, e semn că mă auzi, 
 Binecuvânt vrăjmașii. Iubind, le dau iertare!

miercuri, 1 aprilie 2015

LACRIMA DE DOR





 În satele uitate-n răscrucile din munți  
 Doar clopote bătrâne mai tulbură tăceri
 Și lacrima de dor, a celor triști, cărunți,
 Ce-și duc amarul zilei sub crucea de poveri.
 
 Zăvorul de la poartă l-a-nțepenit rugina,
 Poștașul trece rar, scrisorile-s puține,
 O zi e cât un veac, îi macină rutina,         
 Prezentul se deșiră-n risipă de suspine.

 În duh de rugăciune, privire-ncețoșată,
 Invinși de ani si boli, așteaptă, poate mâine,
 Feciorul dus departe, va fi să bată-n poartă.
 Adună-n barbă lacrimi mâncând un colț de pâine. 
  
 E ocupat probabil, își spune mama-n gând,
 Privind tablou-n care băiatul îi zâmbește,
 Se scurg stropi mici, fierbinți, pe fiecare rând,
 Citind scrisoarea-n care îi spune c-o iubește. 
 
 Neputincios tătucul privește-ngândurat,
 Și-și sprijină-n baston firavul trup, slăbit, 
 Să fi uitat de noi? Măcar de-ar fi păstrat,
 Icoana amintirii și-ar ști cât ne-a lipsit.      
 
 Ce grea e-nsingurarea, aproape-un fel de moarte
 Și cui să i te plângi, când dorul e-un blestem ?
 E cerul pamântiu , revino, cât se poate,
 Iubite fiu, ne-auzi? Cu glasul stins te chem!