miercuri, 29 februarie 2012

SĂ POT FI EU





 Colierele de lacrimi le risipesc în astre 
 Și din surâs de înger îți împletesc o stea,
 A mai rămas ruina din iernile dezastre,
 Port talisman de doruri în stinsă șoapta mea.
 
 Alerg ca-ntr-un refugiu-ntristat din miazănoapte,
 Călătorind stingheră pe-un nor de broderii,
 Dintr-un deșert de umbre, ce-s risipite-n moarte,
 Mă furișez  în visul iubirilor târzii. 
 
 Ezit să chem cocorii, să cânt în luna plină,
 Ca îngerii speranței din cer să nu-i trezesc,
 Mă risipesc în tine, cu picuri în surdină
 Și într-o altă iarnă cu jale mă grăbesc.
 
 Mănunchi de vise moarte le mătur cu tristețe,
 În iarna muribundă, nu-i loc de amândoi,
 Cetatea mea de doruri se sfarmă-n ametiste
 Și pasul meu cu tine, e strigăt stins de ploi.
 
 Eu nu pot fi veșmântul de amintiri fugare,
 Nici trista rătăcire în care hoinărești ,
 Eu mă numesc regină-n iubirea care doare,
 Tu-mi  poposești în suflet, o clipă, ca-n povești.
 
 Strivesc în mine dorul, ce-n lanțuri mă mai ține
 Și ațipesc în stele uitare să-ți aștern,
 Tu-n labirint de tine, te zbați între destine,
 Un trandafir de rouă împarți  în vis etern.
 

 Azi mă dezleg de tine, te scriu doar in sonete,
 Tu-nchide-te-n abstractul regretului târziu
 Și șterge-mă din suflet cu aripi de egrete,
 Poți  lua chiar și iubirea, să pot fi iarăși eu!
  


MI-E DOR






 Sunt un sihastru-n plânset de iubire
 Și-un anotimp inexistent de vis,
 Tresare-n gand, un zvon de amintire,
 Sunt pas pierdut în ierni de dor nescris.
 
 Gropari de întristare-mi bat la poartă
 Și-mi  amintesc de eul meu ucis,
 Ce pot să fiu acum, când condamnată,
 Sunt fără tine-n ceasul interzis?
 
 Un strop din tine încă mă alintă,
 Hoinară rătăcesc in maci din primăveri
 În răsărit, imi ești un ciob de-oglindă,
 O intersecție a distanței dintre ieri.         
 
 Am brațe alungite-nspre chemare,
 Cu doruri pribegite-n efemer,
 În frământarea visului ce doare,
 Sunt strigăt ce n-ajunge nicăieri.
 
 Doar azima iertării mă salvează
 De o iubire fără compromis,
 Și-n rugăciunea tainică de seară,
 Cer dezrobire din căușul meu de plâns.
 
 Te-am zămislit din cer și din risipă
 Și osândiți pe veci  de dor vom fi,
 Ești eul meu, tu suflet frânt de clipă,
 Ne mai veghează numai Dumnezeu!
  

duminică, 19 februarie 2012

VREAU SĂ UIT



                     
     
       
       

Să-mi pot ucide gândul  am pus căpăstru minţii,
Iar visul meu de noapte e-un cearcăn  interzis,
Tăcerea resemnării am încuiat-o-n inimi
şi vântul dezmierdării l-am legănat în plâns.

Să pot uita iubirea am şters cu praf de stele,
Iar ploilor de lacrimi le-am scuturat cenuşa,
Mormanul de dorinţe l-am azvârlit în astre
şi îmbrăcată-n tine am pus pe dor cătuşa.

Dezastrele din mine le-am spulberat în cioburi                       
şi zâmbetele noastre le-am  scurs  în jardiniere
Le voi preface-n taină, iubirilor coliere,
Căci astăzi merg niciunde şi zbor spre nicăieri.

Cuvinte chihlimbare le-am transformat în păsări,
Ce rost să stea în mine,când soarta li-e-n ocean?
Infern e astăzi raiul frumoaselor clipite,
Destine-s în derivă,blesteme de alean.

Tristeţe pretutindeni şi dor de-nchinaciune,
Deşert de-amărăciune din tot ce-a fost promis,
Pierdutele speranţe le plâng în rugăciune
Pândesc în mine gheare de vulturi ce-au ucis.

Mai zăbovesc în mine,hranindu-mă cu dorul,
Iubirii prizoniere  îi mai plătesc tribut,
Speranţe disperate mai ard în felinare
De mâine,poate mâine, de pot ca să te uit!

marți, 14 februarie 2012

AMĂNUNTUL





 Departe, în surdină, un pian își cântă dorul,
 Pe clapele lui albe doar lacrima de ieri,
 Nestinsa frământare își toarnă-n mine golul,
 Din amintiri mărunte te-am recompus stingher.
 
 Ninsoarea ce se-abate sunt gândurile mele
 Și întrebări o mie-n izvoare se prefac, 
 Sunt scurse-n veșnicie nu-ți amintești de ele,
 Ca un blestem în noduri, nu pot să le desfac.
 
 De ce-ai aprins iar focul iubirilor apuse,
 Tu nu știi că el arde și ars vei fi și tu ?
 Iluzia iubirii e-o candelă  de vise
 Un dor. Tu ești departe, în iarnă numai eu.
 
 Tu spui că-ți merge bine și faci din dor risipă,
 În rolul unei piese, doar hainele le schimbi,
 Sunt câteva dorințe, nefericiri ce țipă
 Și unele-amănunte, o vam-a celor orbi.
 
 În clopotele vremii eu mă declar învinsă,
 Un mal îți sunt în viață, tu apa care curgi,
 Mai rătăcește-n tine sărutul de o clipă
 Și răzvrătite vise, pe care le alungi.
 
 Nu eu te chem în șoaptă, ci inima te strigă,
 Nu te sărut cu buze, ci doar cu suflet plâns,
 Iar fericirea pare din tron că îți abdică
 Cad măștile schimbate în amăgiri de-nvins.
 
 Îmi spui plin de mândrie c-ai șters orice risipă
 Și-n rest le ai pe toate, în primăveri te scalzi,
 Iubirea-i amănuntul ce l-ai uitat in pripă,
 Iar amănuntu-acesta, sunt eu! Degeaba arzi!
 
 Prins în vâltoarea vieții, te scutură de tine
 Și măștile ce-nșeală aruncă-le-n pustiu ,
 Poți naviga-n destine cu tot ce-ți apartine,
 Dar caută amănuntul, doar eu mai pot să-ți fiu!
 
 
  




luni, 13 februarie 2012

ULTIMA CURSĂ






 Eu sunt  pescar de vise și torn amor în cupe,
 Tu  poți veni  să-ți umpli paharul cu iubire,
 Iar inima de-ți plânge în piept de ți se rupe,
 Eu, croitor de inimi, ți-o cos cu măiestrie.
 
 Ca un sărac ce n-are  nici haine să se-mbrace,
 Mă-mbrac  astăzi cu tine, sunt dor din dorul tău
 Și inima mi-am pus-o zălog pe veșnicie,
 Regrete nu există și nici păreri de rău.
 
 Mă-ncalț cu praf de stele și sufletu-ți mi-e casă,
 Lumina ce-mi pătrunde în trup sunt ochii tăi,
 Alintă-mă în carul de veșnică speranță
 Și-aruncă-ți  întristarea la margine de hău.
 
 Doar inima-m lăsat-o ca amanet la tine
 Și n-am nici o monedă de schimb să o pot lua,
 Golită sunt de gânduri și parcă nici nu-mi pasă,
 Fereastra fericirii-i deschisă: poți intra!
 
 Nici plânsul deznădejdii nu-l mai aud în iarnă,
 Nici nesfârșite ore în care n-am visat, 
 Nimic din amăgirea tristeților din viață,
 Nu mai  există  astăzi, căci toate le-am uitat.
 
 Nădejdea stă la ușă,  iubirea mea-i la poartă,              
 Tu-n mâna mea întinsă, iar mâna ta o pui,
 E ultima mea cursă din noapte, ce așteaptă,
 Biletul mi-e la tine, iubind  în tren mă sui!
  




LUPII DE PRADĂ







 Pândesc  lupi de pradă în dansul  zăpezii,
 Flămânzi de iubirea troiței din noi,
 O torță e-aprinsă, un far al luminii,
 S-alunge pelinul din ochii lor goi.
 
 Flămândele fiare sunt gata s-atace,
 Și colții lor mari ascuțiți și-i ascund,
 Vor doar să-și hrănească orgoliile false,
 Cu visele noastre de dor suspinând.  
 
 Rânjetul lor prefăcut într-un zâmbet,
 Ascunde malefic dorința de-atac,
 În trupul lor curge venin de-ntuneric,
 Întreaga lor ființă-i  pătrunsă de drac.
 
 Păreri omenești de-anghinare amare,
 Forțează făgașe, se luptă-n puhoi,
 Suntem locatarii aceleași inimi 
 Și fiara zăpezii se stinge-n noroi.
 
 Iubirea-i destinul  ce steaua ne-o poartă
 Deși mărăcini au sădit intre noi,
 Aripi de arhangheli păzesc soarta noastră,
 Iar fiarele hâde-s ucise de ploi.
 
 Genunchi-i plecăm într-o rugă comună
 Un lanț al  iubirii ne leagă de cer,
 Ia-ne tu  Doamne pe ambii de mână,
 Ucide fiara in zbucium de ger!
 
 Adaugă-ne-o zi-n calendarul  iubirii, 
 Și-ascunde-ne-n raza de soare mereu, 
 Iubire ne-mparte în ceasul mâhnirii
 Și stele-mpletește, tu ești Dumnezeu!
 
 
  

IUBIREA MEA






Nu-mi cântări iubirea în talger de balanțe

Și dorul meu de tine nu-l măsura cu flori,
Tăcerea nu mi-o umple cu irosite-absenţe
Și visul nu îl cerne în morile din zori .

Aripile stângace nu mi le rupe-n pripă,
Iar stolul de dorințe nu-l risipi în cer,
Nu măsura cu pasul nisipul din clepsidră,
Lumina n-o ascunde în timpul efemer.

Speranța n-o ucide cu şovăieli mărunte,
Și visul nu-l ascunde în dune de-anotimp,
Nu amâna chemarea prin surde amănunte,
Răspunsul nu îl stinge în pulbere de timp.

Nu destrăma magia prin cârpituri de lună,
Prin sita deas-a vremii ninsoarea n-o cerni,
Puhoaie de iubire în cale-ți să se pună,
Nu mai chema străjerii, n-o vei putea opri.

Blestemele iubirii-n descântec nu le frânge
Mai lasă-le să ardă în candelă de vise
Și pașii nu îi șterge cu lacrimă de sânge,
Din umbrele iubirii vor înflori narcise.

Povestea este scrisă, destinul mi-e-n iubire,
Oricâte stânci sticloase spre noi s-au prăvălit,
Iubirea mi-e în tine, doar eu îți sunt iubire,
Cu mine-ncepe totul, cu mine ia sfârșit.



VULCANUL IUBIRII





Lacrimi de rouă se-aștern peste gânduri 
Și noaptea de dor se scurge-n văzduh, 
Ninși ghiocei în buchete săruturi, 
Răsar din izvoare de vis și de duh. 

În altarele noptii-ntrebări si răspunsuri 
Străjuiesc azi la poarta destinului meu, 
Cohorte de îngeri în ludice dansuri, 
Își rotesc aripi albe de zbor Prometeu. 

Aripile-și scaldă-n genune de pântec 
Și-n zbucium sălbatic în horă se prind, 
Mă-naltă pe brațul divinului cântec, 
Incertul din mine-n alinturi arzând. 

Stele se-așează pe margini de suflet Însetate de dor din privire mă sorb,

Beau nectarul iubirii în cupe de cuget, 
Revărsandu-și lumina-n destinul meu orb. 

Pretutindeni străjeri în drumul spre tine 
Gărzi nemiloase opreliști îmi pun, 
Tăiș de cuțit stă la sfat azi cu mine, 
Și piedici viclene de zid se supun. 

Răspântii de vreme răzbat amintirea
Diguri imense tot cresc alarmant
Infinitu-și măsoară-n secunde-ntâlnirea 
Și corbi de-ntuneric se zbat în neant. 

Focul iubirii zvâcnește în flăcări
Mocnesc framântări disperate de dor 
Stihia de ieri e zdrobită in țăndări
Si fluturi albaștri danseaza ușor.

Eu știu că vulcanul doar tu îl poți stinge,
Imperii de taine doar tu le descui
Robia iubirii în lanțuri ne strânge
Si nici gațiere-n decret inca nu-i.

MA TOT INTREB?



                               



 Coboară-mă în tine să nu mai știu ce-i dorul,
 Să-ți locuiesc în suflet la fel ca-ntr-un ghioc,
 Oprește-mi  alergarea în care-mi caut norocul,
 Transfugelor clipite ce-n goană-s în galop.

 Învăluie-mă-n lacrimi de netrăite vise
 Și răsăritul zilei să pot să ți-l încep,
 Secunda de restriște s-o sting cu plinătate,
 Alungă-mi orice temeri din zborul meu rănit.

 Resfira-mi cu iubire amarul din privire
 Și  calendarul zilei oprește-l  pentr-o zi,
 Chiar dacă-i amăgire ,să mai gustăm iubire ,
 Nepăsător, chiar moartea  putea-v-atunci  veni.

 Să-ți plângă raza lunii în șoaptă la ureche,
 Să poți simți  dezastrul  risipei noastre-n doi
 Și  nesortite vise să se-nmulteasca-n tine,
 Ca rădăcini de arbori ce urcă înspre nori.

 La fel precum o moară ce-și macină făina,
 Rătăcitoare gânduri  în mine hoinăresc,
 Tenebre de-ntuneric  ce nu găsesc lumina,
 Îmi  încolțesc în suflet în loc să te găsesc.

 Eu simt că doar himere în inimă- și fac casă
 Și dorul meu de tine doar pribegește-n gând,
 Iluzia  e dorința , ce-n pace nu mă lasă
 Și  naște-n mine visul  nespusului colind.

 Mă-ntunec și mă bucur în tine totodată ,
 Iar binele și răul sălășluiesc  comun ,
 O geană  îmi surâde, iar alta-i întristată,
 Un amalgam de  lupte-s pe baricade-acum.

 Poate tu știi mai bine ce broderii de vise,
 În inimă și-n suflet ai tot țesut în timp,
 Eu tot mă caut în trupu-ți  și nu-nțeleg  e-apusul ,
 Sau răsăritul zilei în care mă preling?

 Eu cred că doar năframa înșelătoare-a vremii,
 Te-ascunde după ploaia din ochii mei uciși,
 Și din iubire-adâncă  ce-am tot zidit în mine,
 Te-am recompus din cioburi, în vălul vieții nins .

 Te-ntreb astăzi pe tine și de îmi poți răspunde,
 În care anotimpuri  trecute să te caut,
 De poți, mai prelungește în calendar secunde,
 Sau stinge-mă-n săruturi ,să știu că-n tine sunt.

 Și dacă doar fantasme îți prelungesc șederea,
 În lacrimi spală-mi gândul uitare să-ți aduc,
 Culeg doar flori  de gheață ce se topesc în palmă
 Sau  doar pictez iubirea pe catafalc depus?

FĂRĂ VINĂ





 Păsări albe de lumină  împletesc în zare cântul,
 Zbor-nălțat din alte timpuri rătăcit pe cerul tău,
 Ne-amintește de iubirea adormită în adâncul
 Inimilor răstignite în altar de dor și hău.
 
 Stele-albastre, cristaline, doruri multe-n dor de vis,
 Cu secunde împietrite-n frământări ce nu s-au scris,
 Ierni troiene, flori de gheață, broderii țesute-n noi
 Cu iluzii de speranța,gânduri multe în ninsori.
 
 Întrebări fără răspunsuri,hoinărind în nepătruns
 S-au trezit acum la viață, zăbovesc în necuprins,
 Ne îmbracă,ne dezbracă,ne întreabă,fug sau zac,
 Cuibărite-n suflet dornic de iubirea din alt veac.
 
 Le răspundem în tăcere,alteori cu plansu-n râs,
 O iubire interzisă stă la granița din vis.
 Astăzi ninge,mâine-i soare ,în iubire sunt ce sunt ,
 Pescuim în marea vieții diamantul regăsit.
 
 Fericiri de o clipită,temeri   scurse-n răsărit,
 Plâns de curcubeu zburdalnic mă întreabă cine sunt,
 Ce cauți  tu și eu în tine,în iubirea clandestina,
 Nimeni  însă nu-nțelege,că suntem fără de vină.
 
 Ne hrănim cu amintirea clipelor  de veșnic  dor,
 Stăm ascunși în taina stelei  ,plângem triști după un nor.
 În  culcuș de mari dorințe  țesem  focul din priviri,
 Te aștept în nemurire , mă pictezi  din amintiri!
 
 Răzvrătită-n noi iubirea nu ne-ntreaba, doar ne cheamă,
 Arde-n flacără speranța  nostalgiilor din iarnă
 Candela iubirii noastre strălucește-n așteptare:
 Te iubesc și sunt iubită , doar destinul vrea rabdare.

  

IUBIREA ADORMITA






 Iubirea-i adormită în pajiște de gânduri,
 Nu-i deștepta tăcerea să știe  c-o dorim,
 Tu las-o-n ațipire ,să nu iscam regretul,
 Sau să ne ispitească  cu vraja ei vreun semn.

 În lumea ei de vise vrea doar să ne-amăgească,
 Să credem că se poate întoarcerea-n trecut,
 În  geana ei de zbateri o clipă efemeră
 Aduce-n zbor risipa și  șuierul de vânt.

 Ruinele ei triste,dovezi din alte timpuri,
 Clintesc nemărginirea cu scârțâit de uși
 Și lacrimi ce-au fost șterse de sâmburii uitării ,
 Ne-ar vizita fugarnic cu dorul în arcuș.

 Și chiar lângă fântâna-i ne-am stinge iar de sete,
 Când capricoasa-i fire cu spini ne-ar înțepa,
 Abstracte  nopți de doruri și frenezii apuse
 În  simfonii ,pastelul iubirii-ar învia.

 Iar și-ar juca doar rolul în haina ei de-actriță
 Și fire curtezană cum noi prea bine-o știm,
 Ne-ar duce în grădina mistuitoare-i flăcări
 Cu farmec și descântec ne-ar  proroci  destin.

 Cu ochii ei cristale și buze jucăușe,
 Ne-ar amăgi o vreme,un ceas sau un minut,
 La fel ca și nisipul cel scurs într-o clepsidră
 Ne-ar duce când pe munte ,când jos în praf și lut.

 Și totuși doar iubirea cu revărsarea-i dulce
 În  partitura vieții mai poate -a ne cânta,
 În diligența vremii e singura esență ,
 Ce în duet  trăiește pentru a exista.

 Iubirea e fereastra deschisă spre speranță,
 În  armonii celeste ,vitralii de smarald,
 Și dacă-n alergarea-i  în viață -nmugureste ,
 Noi s-o primim în inimi și  să ne-o facem scut.

 Acum, când e trezită din lunga ei absență
 Și prizonieri ne face în propriul labirint ,
 Să punem azi sigiliul spre-a nu ne mai întoarce
 Pe strâmta noastră cale ,când ea dormea prelung.