Coboară-mă în tine să nu mai știu ce-i dorul,
Să-ți locuiesc în suflet la fel ca-ntr-un ghioc,
Oprește-mi alergarea în care-mi caut norocul,
Transfugelor clipite ce-n goană-s în galop.
Învăluie-mă-n lacrimi de netrăite vise
Și răsăritul zilei să pot să ți-l încep,
Secunda de restriște s-o sting cu plinătate,
Alungă-mi orice temeri din zborul meu rănit.
Resfira-mi cu iubire amarul din privire
Și calendarul zilei oprește-l pentr-o zi,
Chiar dacă-i amăgire ,să mai gustăm iubire ,
Nepăsător, chiar moartea putea-v-atunci veni.
Să-ți plângă raza lunii în șoaptă la ureche,
Să poți simți dezastrul risipei noastre-n doi
Și nesortite vise să se-nmulteasca-n tine,
Ca rădăcini de arbori ce urcă înspre nori.
La fel precum o moară ce-și macină făina,
Rătăcitoare gânduri în mine hoinăresc,
Tenebre de-ntuneric ce nu găsesc lumina,
Îmi încolțesc în suflet în loc să te găsesc.
Eu simt că doar himere în inimă- și fac casă
Și dorul meu de tine doar pribegește-n gând,
Iluzia e dorința , ce-n pace nu mă lasă
Și naște-n mine visul nespusului colind.
Mă-ntunec și mă bucur în tine totodată ,
Iar binele și răul sălășluiesc comun ,
O geană îmi surâde, iar alta-i întristată,
Un amalgam de lupte-s pe baricade-acum.
Poate tu știi mai bine ce broderii de vise,
În inimă și-n suflet ai tot țesut în timp,
Eu tot mă caut în trupu-ți și nu-nțeleg e-apusul ,
Sau răsăritul zilei în care mă preling?
Eu cred că doar năframa înșelătoare-a vremii,
Te-ascunde după ploaia din ochii mei uciși,
Și din iubire-adâncă ce-am tot zidit în mine,
Te-am recompus din cioburi, în vălul vieții nins .
Te-ntreb astăzi pe tine și de îmi poți răspunde,
În care anotimpuri trecute să te caut,
De poți, mai prelungește în calendar secunde,
Sau stinge-mă-n săruturi ,să știu că-n tine sunt.
Și dacă doar fantasme îți prelungesc șederea,
În lacrimi spală-mi gândul uitare să-ți aduc,
Culeg doar flori de gheață ce se topesc în palmă
Sau doar pictez iubirea pe catafalc depus?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu