FĂRÂME DE DOR

 Fărâme de dor în cetatea de gânduri,

 Stau resemnate in vechi anotimp,

 Se-alintă-n văzduh de petale si fluturi

 Și-și plâng adormirea in lavă de timp.

 

 În zâmbet o floare  de vis îmi răsare,

 Un crin amintirea, un vals despre noi,

 Iluzii cuprinse-n buchete de zare

 Cu lacrimi de-alean din cântec de ploi.

 

 Vorbește de ține intreg universul,
 In clopot de timp, minute tresar,

 Vechi întrebări își caută răspunsul

 Și bat azi la  ușa destinului iar.

 

 Tăceri și iluzii din umbre si aburi

 Se-opresc în vâltoarea nespusului gând,

 Fantasme albastre-mbrăcate-n mătăsuri

 În dans legănate de umbre lucind.

 

 În picuri de ploaie-o nălucă-n dileme,

 Îi văd strălucirea din ochi de visări,

 Surâde și plânge-n catrene de vreme,

 Mă scaldă-n vâltoarea atâtor chemări.

 

 În mugurii noptii te simt pentru-o clipă.
 Prin snopii de aștri  te văd în neant,

 Hoinăresc păsări albe în visul risipă

 Dorul e-aproape și urc spre înalt.

 

 În murmur de stele dansăm o serată

 Noaptea-și trimite toți solii de-argint,

 Arătări  nevăzute pe brațe ne poartă,

 Eșarfe de-albastru ne-ating în alint.

 

 Steaua iubirii-n sărut ne cunună,
 Un mag al iubirii zambește oftând,

 În vise suntem hărăziți împreună,

 Doar ziua împrăștie fugarul meu gând.