Despre mine

Fotografia mea

        Alergarea noastra dupa dragoste e un permanent maraton de-a lungul timpului si al vietii. Pentru cel ce e indragostit de iubire, timpul nici nu exista, ci totul se rezuma la cautarile prelungite intre anotimpuri. Si parca ninsorile de azi ne privesc cu mila, simpatie sau cu tristete si candoare.Cerul clipeste stele aqamarine in intampinarea iubirii noastre. 
       Iar noi ?! Noi asteptam rasaritul !

     Din pacate traim intr-o vreme in care fiecare cauta sa se ascunda de cate cineva sau de ceva, ascundem sentimente, taine, suferinte, tristeti, iubiri, ascundem deznadejde sau exuberanta sau pur si simplu ne ascundem de noi insine. Parca ne-am juca de-a v-ati ascunsa uitand insa ca de noi insine nu putem sa ne ascundem in  totalitate niciodata. Cautam poate un anotimp, o persoana,o speranta, cautam o iubire pierduta sau imaginara, o amintire sau o revelatie, toata viata cautam un drum care se poate sa-l fi ratacit candva sau un drum nou, necunoscut noua, presarat doar cu vise, sperante,utopii... Dar cred ca niciodata cautarile nu sunt zadarnice. Ele te anima, te insufletesc, iti daruiesc speranta, cunoastere, iluzie. Dezamagit sau intristat sufletul iti cere sa cauti. Spera deci ca intr-o zi, neasteptat, nesperat, vei gasi. Si de nu va fi asa, acea cautare te va gasi ea pe tine.
       Un gand bun de la Pescarul de vise, o imbratisare calda si bun venit cu drag tuturor.

luni, 13 februarie 2012

VALUL VREMII






 Mi-e dor de tine astăzi mai mult ca niciodată,
 Dar timpul,un fățarnic n-a vrut în loc să stea ,
 Să fi rămas în toamna aceea aromată,
 Sub frunze de mesteceni,sub blândă pace-a ta.

 Religia iubirii să ne fi fost credința,
 În foșnetul de frunze să fi dormit cuminți,
 Îmbrățișați de lună și mângâiați de soare,
 Să fi doinit în vraja  dorințelor fierbinți.

 În catedrala sfântă am fi intrat de mână
 Și heruvimi din ceruri un lied ne-ar fi cântat,
 Toți îngerii vegherii ne-ar fi condus în taină
 Iar  dragostea ,un sfeșnic ,azi ne-ar fi fost palat.

 În văi de ape limpezi noi ne-am trăit iubirea,
 Dar  drumuri paralele destinul ne-a croit,
 Cărări  încețoșate și pași fără de urmă
 Umbriți de nici o milă au șters tot ce-am clădit.

 Am colindat tunele și peșteri de-ntuneric
 Și corbi flămânzi de vise s-au tot hrănit cu noi,
 Păduri de crengi uscate și bolovani de stâncă
 S-au prăvălit năvalnic nevrând să fie doi.

 Dar  clopotele vremii în zori  au bătut  iarăși
 Și ne-au chemat pe nume de pe rasfrantul drum,
 Ecoul amintirii ne-a readus aproape,
 Răspântiile  tristeții au devenit doar scrum.

 Renaște firul vieții ,zambilă ne zâmbește,
 Luceafărul iubirii ne încălzește iar,
 Din nou în toamna ceea de mână împreună,
 Cu  visele în inimi și-n suflet cu ars jar.

 Mi-e dor de tine astăzi mai mult ca niciodată,
 Prin foșnetul de frunze de mână-naintam,
 Străbatem valul vremii , iubirea ni-e cunună
 Și-n leagăn de iubire, un vis sublim cântăm.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu