marți, 11 septembrie 2012

SUFLETUL CAILOR



 Cai în galop rătăcesc în nisipuri
 Alintați de o lună ce-și scutură geana,
 Scormone-n zdrențe de vechi anotimpuri
 Când  orele nopții le mângâie rana!
 
 Se-ntreabă adesea cu suflet candid                                  
 De mie sau ție, chiar nu ne pasă
 Că-n inimi au strâns numai zbucium morbid
 Și dor de pădure și iarbă melasă.
 
 În sătucul lor mic ce n-are nici nume,
 Povara e singura grijă ce-o știu,
 Gârboviți,întristați de a zbaterii lume
 Nechează-n galopul vieții pustiu.
 
 De-n ochii lor blânzi vei privi vreodată,
 Vei vedea că iubire vor dori să împartă
 Astenici ,sfârșiți de-a răului gloată
 Nici chiar potcoava noroc nu le poartă.
 
 Cu pletele-n vânt și coamele brune
 La circ ei încântă o lume pestriță,           
 N-au drept să rateze în curse nebune
 Și fiece zi joac-un rol de actriță.
 
 Sunt plini de tandrețe, iubesc fără teamă,
 Au sufletul nobil de vrei să-i privești,
 Ei nu te trădează,nu mint niciodată
 Și-atunci când nechează vor doar să-i iubești.