Despre mine

Fotografia mea

        Alergarea noastra dupa dragoste e un permanent maraton de-a lungul timpului si al vietii. Pentru cel ce e indragostit de iubire, timpul nici nu exista, ci totul se rezuma la cautarile prelungite intre anotimpuri. Si parca ninsorile de azi ne privesc cu mila, simpatie sau cu tristete si candoare.Cerul clipeste stele aqamarine in intampinarea iubirii noastre. 
       Iar noi ?! Noi asteptam rasaritul !

     Din pacate traim intr-o vreme in care fiecare cauta sa se ascunda de cate cineva sau de ceva, ascundem sentimente, taine, suferinte, tristeti, iubiri, ascundem deznadejde sau exuberanta sau pur si simplu ne ascundem de noi insine. Parca ne-am juca de-a v-ati ascunsa uitand insa ca de noi insine nu putem sa ne ascundem in  totalitate niciodata. Cautam poate un anotimp, o persoana,o speranta, cautam o iubire pierduta sau imaginara, o amintire sau o revelatie, toata viata cautam un drum care se poate sa-l fi ratacit candva sau un drum nou, necunoscut noua, presarat doar cu vise, sperante,utopii... Dar cred ca niciodata cautarile nu sunt zadarnice. Ele te anima, te insufletesc, iti daruiesc speranta, cunoastere, iluzie. Dezamagit sau intristat sufletul iti cere sa cauti. Spera deci ca intr-o zi, neasteptat, nesperat, vei gasi. Si de nu va fi asa, acea cautare te va gasi ea pe tine.
       Un gand bun de la Pescarul de vise, o imbratisare calda si bun venit cu drag tuturor.

marți, 11 septembrie 2012

SUFLETUL CAILOR



 Cai în galop rătăcesc în nisipuri
 Alintați de o lună ce-și scutură geana,
 Scormone-n zdrențe de vechi anotimpuri
 Când  orele nopții le mângâie rana!
 
 Se-ntreabă adesea cu suflet candid                                  
 De mie sau ție, chiar nu ne pasă
 Că-n inimi au strâns numai zbucium morbid
 Și dor de pădure și iarbă melasă.
 
 În sătucul lor mic ce n-are nici nume,
 Povara e singura grijă ce-o știu,
 Gârboviți,întristați de a zbaterii lume
 Nechează-n galopul vieții pustiu.
 
 De-n ochii lor blânzi vei privi vreodată,
 Vei vedea că iubire vor dori să împartă
 Astenici ,sfârșiți de-a răului gloată
 Nici chiar potcoava noroc nu le poartă.
 
 Cu pletele-n vânt și coamele brune
 La circ ei încântă o lume pestriță,           
 N-au drept să rateze în curse nebune
 Și fiece zi joac-un rol de actriță.
 
 Sunt plini de tandrețe, iubesc fără teamă,
 Au sufletul nobil de vrei să-i privești,
 Ei nu te trădează,nu mint niciodată
 Și-atunci când nechează vor doar să-i iubești.
 
  
video


Un comentariu:

  1. Stii ca ai o problema?
    Lasa ca o spun la sfarsit, sa nu stric... martea chiar asa, din prima!
    M-ai surprins cu versul "nici chiar potcoava noroc nu le poarta"! Chiar, ei au mereu (sa zicem) potcoave si... Frumos! Am comentat la cineva care spunea ca "echitatia e un adevarat remediu medical pentru multe boli" si ziceam ca tata a avut cai toata viata si a murit bolnav...
    Ultima strofa e cea mai frumoasa! Cea mai frumoasa dina ceasta poezie!
    Ei, acum finalul! La tine nu (mai) caut poezie, sunteti bune prietene, tu si Poezia, la tine caut imaginile (metaforele) surprinzatoare!
    Zi buna sa ai!

    RăspundețiȘtergere