joi, 24 mai 2012

NU MĂ TEM


    
 Când zi de zi e doar o provocare
 Din ce a fost sau va cândva să fie
 Rămâne câte-un vis ,o resemnare,
 Sau o nădejde în speranța vie.
 
 Din cer mai vine-un înger să ne caute    
 Să ne-amintească : sunteți  efemeri
 Și cât de fără noimă vă sunt toate
 Străine clipe  plânse în tăceri.
 
 Pe corbii care mușca îi alung       
 Și-i risipesc în pulbere de hău,
 Ei sunt doar arătări cu suflet ciung            
 Și nu mă întinez  de nici un rău.
 
 Stau toamnele și  iernile-n consemn,  
 Trecutul cu poveri e scrum cernut
 Eu nu mă tem căci știu să lupt mai demn,
 Când întristări mijesc  în chip de lut.                 
 
 Un crin neprihănit îmi e iertarea,
 Petala lui va șterge ce-a fost trist
 Și marea-n scoic-aduce alinarea                         
 Și-n suflet blând ea pune-un acatist.
 
 Un schit al iubirii ,un zbor neînfrânt   
 Doresc să devin și  fi-voi odată,
 O floare albastră pe ramuri de cânt,
 Mireasmă de nuferi în ploaie scăldată.
 
 Nu mă mai tem de ceața din pustiu
 Căci brațele iubirii m-ocrotesc
 Și prin credință îmi doresc să fiu     
 Cristal de preț să pot să-ți mulțumesc!