Despre mine

Fotografia mea

        Alergarea noastra dupa dragoste e un permanent maraton de-a lungul timpului si al vietii. Pentru cel ce e indragostit de iubire, timpul nici nu exista, ci totul se rezuma la cautarile prelungite intre anotimpuri. Si parca ninsorile de azi ne privesc cu mila, simpatie sau cu tristete si candoare.Cerul clipeste stele aqamarine in intampinarea iubirii noastre. 
       Iar noi ?! Noi asteptam rasaritul !

     Din pacate traim intr-o vreme in care fiecare cauta sa se ascunda de cate cineva sau de ceva, ascundem sentimente, taine, suferinte, tristeti, iubiri, ascundem deznadejde sau exuberanta sau pur si simplu ne ascundem de noi insine. Parca ne-am juca de-a v-ati ascunsa uitand insa ca de noi insine nu putem sa ne ascundem in  totalitate niciodata. Cautam poate un anotimp, o persoana,o speranta, cautam o iubire pierduta sau imaginara, o amintire sau o revelatie, toata viata cautam un drum care se poate sa-l fi ratacit candva sau un drum nou, necunoscut noua, presarat doar cu vise, sperante,utopii... Dar cred ca niciodata cautarile nu sunt zadarnice. Ele te anima, te insufletesc, iti daruiesc speranta, cunoastere, iluzie. Dezamagit sau intristat sufletul iti cere sa cauti. Spera deci ca intr-o zi, neasteptat, nesperat, vei gasi. Si de nu va fi asa, acea cautare te va gasi ea pe tine.
       Un gand bun de la Pescarul de vise, o imbratisare calda si bun venit cu drag tuturor.

duminică, 28 iulie 2013

E TATĂL MEU




.

  Nu învrăjbesc pe nimeni, nu supăr, nu jignesc,
 Eu scriu doar poezie, visez și vă iubesc, 
 Vreau doar parfum de vise să vă alinte-un pic,
 Apoi voi fi tăcere, nu voi mai fi nimic!
 
 De ce mă răstigniți mereu pe câte-o cruce
 Și-mi puneți pietre grele de nu le mai pot duce?
 De ce mă osândiți cu cleveteli deșarte,
 Voi nu știți că Isus durerea mea o-mparte?
 
 Voi nu știți că mă doare și-L doare și pe El,
 Că-mi este bun prieten la bine și la greu?
 Voi nu știți că iubirea îi este-atât de mare,
 Încât și roua florii îl supără și-L doare?
 
 De ce la bunătate cu ură răsplătiți?
 Nu aruncați cu pietre, nu vreau sa Îl mâhniți!   
 El mi-este bun prieten, părinte, chiar și frate   
 Și tuturor iubire și dragoste împarte!

 Priviți mai bine cerul și înălțați o rugă, 
 Smeriți-vă de-ndată și fiți o bună slugă! 
 Eu azi vă iert de toate cu dragoste curată,
 Știind că viața mea e-n mâna Lui de Tată !
 
 Și oricâte poveri pe umeri îmi veți pune
 Pe toate le voi duce cu har și-nțelepciune,
 Să știți că nu-i poveste, e însuși Tatăl meu
 Și mai presus de toate-L iubesc, e Dumnezeu ! 
 



,


joi, 25 iulie 2013

UN ULTIM LEGĂMÂNT






 O vară cu furtună și ploi de frământare
 Ți-a zăvorât iubirea în amintiri rănite 
 Și păsări nepereche de moarte-ncepătoare
 Conspiră împotrivă-ți cu doruri istovite.
 
 De ce să-ți pese ție daca-i strivit surâsul,
 Sau ochii mei vreodată te vor privi prin fum?
 Din anotimpuri șterse va respira apusul,
 Voi pribegi o vreme prin lan de maci și scrum. 
 
 Voi fi doar o secundă  de dor adăpostită, 
 Apoi vor crește ziduri înalte pân la cer,
 Eu îți voi fi tăcere, tu zodie împietrită,
 Din interzise vise ne vom privi stingher.
 
 Distanțele vor cerne ninsori de-amărăciune,
 Instanțe de-nserare vor semăna doar vânt,
 Din lacrimi chihlimbare pe-altar de rugăciune
 Vom face cu risipa un ultim legământ.


duminică, 21 iulie 2013

SĂRUT DE MACI




 Înstrăinat de toate mă irosesc în gânduri,
 Apusuri nesfârșite s-au învoit cu norii,
 Caut petice de cer prin ceață de-anotimpuri,
 Doar fluturii speranței îmi mai alină zorii.
 
 Te simt tot mai departe, însingurat și trist, 
 Parcă-nadins te-ascunde perdeaua grea de fum,
 Nici îngeri nu se-ndură, mă-ntreb de mai exist
 În amintiri de cobalt sau poze din album.
 
 Ne-am tot promis duminici cu vise și iubire,
 Dar s-a pierdut culoarea și ultimilor maci,
 Miroase a durere, a moarte, despărțire,
 Plâng versuri necitite, te-ntreb cât vrei să taci?
 
 Cad ploi de resemnare și cresc lăstari de spini,
 N-ai vrea să înflorească un curcubeu de flori?
 Ți-aș spune te iubesc cu lacrima de crin 
 Și ți-aș picta un zâmbet în sute de culori.
 
 Am destrăma tăcerea, risipa din trecut 
 Și cu surâsul stelei ți-aș reaprinde visul,
 Un zbor de rândunele ar șterge ce-a durut,
 Din dor, sărut de maci ar stinge tot abisul.


video 

vineri, 19 iulie 2013

TU EȘTI COPILUL MEU





 Sunt trist! Mă uit la tine cu milă și-ndurare
 Și te iubesc cum numai eu singur pot iubi,
 Au aruncat cu pietre de ură, știu că doare
 Și eu am stat pe cruce, nu m-au putut zdrobi!
 
 Nu plânge, nu te teme, voi fi mereu cu tine,
 Știu fiecare rană  ce-n suflet sângerează,
 Sunt încercări nedrepte, dar uită-te la mine
 Ocara e amară, dar îngerii  veghează!
 
 E lecția răbdării, credinței și iubirii,
 Trădarea, umilința, acuzele și chinul
 Ți le cunosc pe toate, iar ceasul întristării
 E numai o clipită, eu rana-ți leg, sunt Domnul!
 
 Tu fii smerit și-arată-ți iubirea și iertarea 
 Să-ți vadă toți credința în ceasul cel mai greu,
 Eu te-oi purta pe brațe, ți-oi netezi cărarea,
 Voi fi cu tine veșnic, azi, mâine  și mereu! 
 
 Dreptatea e la mine, tu ești copilul meu,
 Vei moșteni în slavă împărații divine,
 Eu sunt pe veci cu tine, căci eu sunt Dumnezeu,
 Supremul preț plătit-am pe cruce, știi tu bine!
 
 Alungă întristarea, suspinul, disperarea
 Și-n rugăciune sfântă mă cheamă cu credință,
 Eu voi veni degrabă, îți dau și vindecarea,
 Doar mântuit prin mine, ai veșnic biruință! 

marți, 16 iulie 2013

APOI VA FI TĂCERE





 Din primăveri abstracte cu râuri de tristețe
 Și  flori de neputință îți scriu câteva rânduri,
 Strivesc în mine dorul, curând va fi să-nghețe
 Și ultima chemare prin ploi de anotimpuri.
 
 Nimic n-are să doară, nici vis, nici amintire, 
 În praful înserării va ațipi durerea,
 Vom fi ca doi străini în straie de himere,
 Din resturi de iubire îți voi sculpta tăcerea.
 
 Nu ne vom mai căuta nicicând și nicăieri,
 Va ninge-o veșnicie cu pulbere de lună
 Și vom purta țărâna de-amar și de poveri,
 Doar zdrențe de regrete vor mai stârni furtună. 
 
 În nopțile stinghere ne vom căuta în vise,
 Dar grăniceri de temeri ne vor opri haini,
 Vom împarți și moartea, săruturi interzise,
 Cu noi vor plânge îngeri de dor, prin ochi blajini.

 Apoi va fi tăcere, ne va-ngropa ninsoarea,
 Să nu mă-ntrebi iubire de-aducerile-aminte,
 Atunci vom înțelege ce-adâncă-i disperarea,
 Cum am pierdut iubirea prin ierni de necuvinte.
  

  

duminică, 14 iulie 2013

DESTIN FERECAT






 Oftează de iubire doi maci umbriți de temeri,
 Agonizând în arderi de doruri vinovate,
 Împart cu tine stele, neșanse și poveri,
 Mă doare dorul tău și eu te dor în toate.
 
 Aș vrea alt început fără de dar și poate,
 Aș fereca-n clepsidre secundele grăbite,
 Să nu-mi mai fii târziu în vise cenzurate
 Și abrogare-aș cere risipei nesfârșite.
 
 Respir în lipsa ta un cer fără culoare,   
 Îmi sunt străină mie, iar ție suferință,
 Ne sărutăm prin umbre bătrâne de-așteptare
 Și calde ploi ne spăla de-amara neputință.
 
 Eu te aștept iubire.Ți-am spus cât mi-e de dor?
 O lăcrămioară plânge între coperți de-album,
 Există vreo speranță în foc ucigător?
 Cer ultima clemență, un nou destin, alt drum!


video


luni, 8 iulie 2013

JUDECATA






 În cea din urmă clipă a plâns cu dor o stea     
 Și a udat cu rouă  poverile din maci,
 Conspiră umbre triste chiar împotriva mea, 
 Furtuni destrăma visul prin hula unor vraci.

 Se rupe ceru-n două și plouă cu acuze,       
 Mă leagă în cătușe ocara efemeră,          
 Beau cupa cu pelin din visele confuze,
 Pe scaun de judecată mă apăr-o himeră.
 
 Doar pentru o fărâmă de dragoste curată 
 Plătesc cu închisoarea potopul unor ploi,
 Mai cer o grațiere, la lege o erată,
 Nu-i cine să mi-o deie, n-ați vrea să o dați voi?
 
 Dacă sunteți iscoade și condamnați iubirea
 Voi știți care-i pedeapsa și costul ei suprem !
 Pedeapsa capitală v-aduce fericirea ?
 Vă spun, eu mor degeaba, iubind nu ai barem! 

Cerința mi-este mică, de s-o găsi cumva, 
Erata s-o aprobe, să pot cumva scăpa, 
Cu-același suflet care tot prețul l-a plătit 
Va mai iubi o viață, etern, un infinit!   
  


video

joi, 4 iulie 2013

ÎNVĂȚ SĂ POT






            Vreau să învăț să pot! Este o nouă lecție. Sper să și reușesc!  Nu știu cum e mai ușor să o faci pas cu pas sau să o faci cu săritura unui uriaș...
            Nu știu dacă există metode după care se învață să poți. Habar nu am. Dar uneori îmi doresc să existe. 
 Sunt multe circumstanțe pe care omul le poate schimba, cum sunt multe care nu depind de propria persoană și atunci înveți să te obișnuiești cu gândul că ele vor rămâne așa indiferent dacă te dor, indiferent dacă sunt atât de amare încât nici măcar un cub de zahăr nu le poate îndulci.
 Nu îți dorești decât să se aștearnă uitarea peste neputința de a le schimba și ajungi atât de obosit încât nu îți mai dorești nimic, doar să te reîntorci la momentul în care lucrurile erau simple și în care cerul era albastru chiar dacă ploua torențial.
            Călătorești de-a lungul vieții cu zeci de suflete, unele îți rămân alături, altele dispar din corabia ta fără să îți dai seama, altele își iau rămas bun, dar mai sunt și cei care cotesc într-o altă direcție fără ca măcar să știi de ce au făcut-o și de ce ți-au lăsat doar amintiri și au plecat fără regret, fără că măcar să-ți spună chiar și în șoaptă că pleacă.
 Te întrebi, mai ales dacă ți-au fost prieteni, fiindcă tu așa i-ai știut și deși ai petrecut alături de ei o perioadă suficient de lungă de timp, te întrebi  de ce au plecat, care este motivul și de ce  au dispărut pur și simplu. Îți pui sute de întrebări și cu cât mai multe îți pui cu atât devii mai nedumirit. Te întrebi unde ai greșit, dacă ai greșit și când va veni ziua când nu le vei mai duce dorul și nu le vei mai simți absența.
Cel mai mult doare că nu te-au putut privi în ochi să îți spună cu ce i-ai supărat, ci se ascund în tăceri veșnice.Să fie oare orgoliul atât de mare încât să nu îți poată spune nici măcar un cuvânt? Unul, atat doar unul.
             Oare le este dor de tine? Oare le lipsești și tu în aceeași măsură în care îți lipsesc și ei ție? 
 Zilele trec și nimic nu se schimbă....mai trist decât atât cămătarul timp îți fură până și clipele de bucurie fiindcă tu ai rămas ancorat în aceleași întrebări retorice. Știu că va veni și timpul în care fiecare va regreta anumite hotărâri pripite.Tu că te-ai întristat zadarnic și ei pentru că s-au lăsat dominați de o mândrie prostescă.
 Între suferință, orgoliu, neiertare, întrebări și așteptări, viața trece.
 Va veni însă și timpul când vei învăța să poți uita și poate într-o zi se vor  întoarce să-ți spună acel cuvânt, unul singur pe care l-ai așteptat aproape o eternitate. 
Oare te vor mai găsi? Oare îți va mai păsa ? Oare îi va durea și pe ei tot atât de mult cât te doare pe tine astăzi absența lor? Dar dacă nu vor mai avea cui spune? Dacă tu vei fi  învățat lecția uitării și a verbului a putea?
Ce este mai dureros să ajungi să poți și să uiți și să te întrebi la reîntoarcerea lor cine sunt sau să îți dorești ca măcar pentru o clipă să te țină din nou de mână și să se uite în ochii tăi fără să te întrebe nimic? 
          Există metode de a putea? Dar metode de a șterge din suflet și minte oameni? Există? Și dacă da care sunt ele?
 Îmi doresc să învăț să pot! Sunt convinsă că voi invăța.... toate se învață cu timpul. Până atunci însă aștept un cuvânt,unul singur! 
Oare va trebui să aștept o veșnicie?   
Privesc CERUL!
Este singurul lucru ce îl pot face în momentul acesta!

  

marți, 2 iulie 2013

O ULTIMA RISIPĂ





 Azi mi-e pustiu în suflet și trag de sfoara vieții  
 Nălucile perfide în smoală îmbrăcate,
 În așteptări amare mă bântuie scaieții,
 Constrângeri de tăcere apasă disperate.
 
 Nu-i loc de amintire, nu-i loc pentru iertare,
 În triste calendare se îmbulzesc doar ploi,
 Ne risipim iubirea-n blestem de nepăsare,
 Doar umbrele perfide stau strajă între noi.
 
 Dantele de-ntuneric te-ascund în nefiresc
 Și-n clipa deznădejdii cât te-aș dori în vise,
 În altă parte unde să știu să te găsesc,
 Te strig, te-alung, te chem printre zăbrele-nchise.
 
 E-atâta dezbinare și zilele-s confuze,
 Iar ne mințim potrivnic pe separate țărmuri,
 Dă-mi totul înapoi, sărutul de pe buze,
 Azi  a venit scadența tristeților din resturi.
 
 Absențe pretutindeni și răni de remușcare,
 În colțuri de batistă se scurge orice clipă,
 Îngheață și secunda în joc de furnicare
 Și duc poveri absurde, o ultimă risipă.
 
 

  

ÎNTREABĂ MACII





.
 De-ți va plânge raza lunii peste noaptea așteptării

 Și-n furtună de regrete cerul se va-ntuneca, 
 Tu încătușează doru-n anotimpul nepăsării,
 Poate îngeri prin descântec sufletu-ți vor vindeca. 
 
 Amintirea resemnată printre umbre fără număr
 Roagă vântul s-o închidă în clepsidre de tăceri,
 Lasă lacrima să spele cu smaralde, flori de măr,
 Dorurile tale toate, ninse-n mai de primăveri.

 Plâng mâhniți de întristare fluturi fără de-adăpost,
 Cerul frânge clipa-n care cu uitare-ncerci să ștergi
 Șina trenului ce duce nicăieri și fără rost,
 Iar durerea săpa geruri vrând iubirea s-o dezlegi. 

 În oglinzile-nserării ne mințim că nu ne pasă, 
 Însă dorul greu suspină zăvorât în necuvinte,
 Noi apunem în cenușă condamnați ca-ntr-o pedeapsă,
 Răstignite printre șoapte stau aducerile-aminte. 
 
 Biciuiți de întristare îngropăm parfum de vise,
 Și în noaptea fără nume ne-ndreptam spre nicăieri, 
 Ard făclii de amintire printre gânduri interzise, 
 Ne iubim? Întreabă macii, care sângeră stingheri!