Despre mine

Fotografia mea

        Alergarea noastra dupa dragoste e un permanent maraton de-a lungul timpului si al vietii. Pentru cel ce e indragostit de iubire, timpul nici nu exista, ci totul se rezuma la cautarile prelungite intre anotimpuri. Si parca ninsorile de azi ne privesc cu mila, simpatie sau cu tristete si candoare.Cerul clipeste stele aqamarine in intampinarea iubirii noastre. 
       Iar noi ?! Noi asteptam rasaritul !

     Din pacate traim intr-o vreme in care fiecare cauta sa se ascunda de cate cineva sau de ceva, ascundem sentimente, taine, suferinte, tristeti, iubiri, ascundem deznadejde sau exuberanta sau pur si simplu ne ascundem de noi insine. Parca ne-am juca de-a v-ati ascunsa uitand insa ca de noi insine nu putem sa ne ascundem in  totalitate niciodata. Cautam poate un anotimp, o persoana,o speranta, cautam o iubire pierduta sau imaginara, o amintire sau o revelatie, toata viata cautam un drum care se poate sa-l fi ratacit candva sau un drum nou, necunoscut noua, presarat doar cu vise, sperante,utopii... Dar cred ca niciodata cautarile nu sunt zadarnice. Ele te anima, te insufletesc, iti daruiesc speranta, cunoastere, iluzie. Dezamagit sau intristat sufletul iti cere sa cauti. Spera deci ca intr-o zi, neasteptat, nesperat, vei gasi. Si de nu va fi asa, acea cautare te va gasi ea pe tine.
       Un gand bun de la Pescarul de vise, o imbratisare calda si bun venit cu drag tuturor.

marți, 2 iulie 2013

ÎNTREABĂ MACII





.
 De-ți va plânge raza lunii peste noaptea așteptării

 Și-n furtună de regrete cerul se va-ntuneca, 
 Tu încătușează doru-n anotimpul nepăsării,
 Poate îngeri prin descântec sufletu-ți vor vindeca. 
 
 Amintirea resemnată printre umbre fără număr
 Roagă vântul s-o închidă în clepsidre de tăceri,
 Lasă lacrima să spele cu smaralde, flori de măr,
 Dorurile tale toate, ninse-n mai de primăveri.

 Plâng mâhniți de întristare fluturi fără de-adăpost,
 Cerul frânge clipa-n care cu uitare-ncerci să ștergi
 Șina trenului ce duce nicăieri și fără rost,
 Iar durerea săpa geruri vrând iubirea s-o dezlegi. 

 În oglinzile-nserării ne mințim că nu ne pasă, 
 Însă dorul greu suspină zăvorât în necuvinte,
 Noi apunem în cenușă condamnați ca-ntr-o pedeapsă,
 Răstignite printre șoapte stau aducerile-aminte. 
 
 Biciuiți de întristare îngropăm parfum de vise,
 Și în noaptea fără nume ne-ndreptam spre nicăieri, 
 Ard făclii de amintire printre gânduri interzise, 
 Ne iubim? Întreabă macii, care sângeră stingheri!
  

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu