sâmbătă, 31 martie 2012

PUNTEA DINTRE NOI




 Există doar o punte-ntre dorurile noastre,
 De o vei trece primul, nu voi mai fi tăcere
 Și nici în pribegire de lungi distanțe oarbe,
 Nu-ți va mai plânge versul în nopți de amăgire.
 
 De-o parte și de alta stăm despărțiți de poduri
 In nostalgii străine se zbuciumă-ntristări,
 Eu rătăcesc în noaptea care-mi  ridică ziduri,
 Tu n-ai curaj poteca s-o treci de frământări.
 
 In asteptări năuce un curcubeu ni-e visul
 Iar gândurile noptii, străjeri printre ecouri ,   
 Te strig cu deznădejde,  otravă mi-e suspinul,
 Vazhuhul îmi răspunde cu îngeri prin hublouri.
 
 Va trebui să frângem doar puntea depărtării,
 Ca să-nșelăm destinul  cu foc  să ne unească ,     
 De-mpotmolit  ni-e pasul  vom înălța iubirii 
 Ofrande de speranță  în rugă îngerească.
 
 Iar dacă-n astă viață hotarul nu-l vom trece,
 Vom colinda bezmetici cărările de-acum,
 Ne va-ngropa chiar visul lăsând o cicatrice,    
 Și-n moarte, cine știe, ne vom găsi pe drum.
 
 
 .
 
  

miercuri, 28 martie 2012

DORINȚE





Atinge-mă cu floarea iubirii inocente
Și soarbe-mi dorul tainic din buzele fierbinți,
Golește-mă de mine și stinge-mă de sete,
Mai toarnă-mi jar în suflet în zori de juraminți!

Adună-mă din zarea în care-s spulberată,
Iar ochii mi-i pictează cu zâmbete de flori,
Mă umple iar cu vise sublime de-altădată
Alungă-mi orice teamă de lacrimă și nori!

Privește-mă cu-albastrul zăpezilor tăcute
Alintă-mă-n frunzișul miresmei de arțar,
Trezește-mă din somnul uitării neștiute
Și cântă-mă-n surdina doritului tău har!

Cuprinde-mă cu trupul pasiunii flămânzite,
Umbrește-mă cu gene și-aprinde-mi felinar,
Săruta-mă cu stele de foc nemărginite
Și spală-mă-n fantasme de pescăruș hoinar!

Adună-mă în veacuri de nesfârșite vise,
Înalță-mă în rugă de dor neprihănit,
Păstrează-mă în tine și-n așteptări promise,
Dedică-mă în toate, să-ți fiu eu infinit!






vineri, 23 martie 2012

MI-E TARE DOR




 Când noaptea își trimite solia ei de stele
 Și luna iar clipește din genele-i de foc,
 Te furișezi în taină în gândurile mele
 Și-n tâmpla amintirii revii ca într-un joc.

 Dac-ai putea-nțelege ce-adânc îmi e pustiul
 Și cum strivesc  în mine tot ce tu nu mi-ai fost,
 N-ai zăbovi-n răscruce, n-ai sfredeli-n adâncul
 Fărâmei  de iubire, ce i-am plătit doar cost.

 Te-ai cuibărit în suflet, mi-e tare dor de tine
 Și-aș despica și cerul să pot să te alung,
 Dar locuiești în mine, sfidezi  chiar și destine
 Întârzii-n visul nopții, mă arzi pe jar și rug.

 Înlacrimat e cerul, iubirea-ti aparține!
 Ce-ai rătacit in mine? Un vis deja cernut.  
 De nu-mi auzi chemarea în clopot de suspine,
 Te zămislesc din nuferi, din lacrimi și din lut.     

duminică, 18 martie 2012

ÎNSTRĂINAREA





 Azi se perindă-n mine înstrăinarea noastră
 Doar vise nezidite în suflet se preling,
 O stea din constelații  îmi plânge la fereastră,
 În rănile uitării speranțele se sting.
  
 În inimă fântâna de dor mă răscolește,   
 Iluzia-i spulberată și-mprastiată-n vânt,
 Topită-i orice vină din floarea ce-amăgește  
 E șters chiar și sărutul pe buzele de-argint.
  
 Mai spăla-mă-n iubirea suspinului ce-l porți,
 Sau stinge-mă în lacrimi de crini imaculați,
 Alungă nenorocul în tainicele sorți,
 Și umple golul serii cu iriși însetați!
  
 Eliberează-mi gândul de tot ce tu îmi ești
 Sau du-mă-ntr-o cetate de fluturi fără nume,
 Un așternut de clipe brodează-le-n povești,
 Dezbrăca-mă de tine și spulberă-mă-n lume!

 Un cosmos al uitării e tot ce îmi doresc,        
 Sirene de iubire le vreau scăldate-n mare,
 O torță de-ntristare mai ard în arăbesc,    
 Înalt o rugă sfântă în stea de vindecare.
  
 Nu rătăci în mine, mă vreau descătușată
 Și gânduri interzise în zori le-nmormântez,
 În ploaie de camelii aș vrea să fiu spălată,
 M-ascund în perla nopții, nu vreau să mai visez.
  
 Corola de uitare să-mi stingă amintirea,
 Când se îngână luna cu mori de vise moarte,  
 Pășește în tăcere să nu-mi trezești iubirea    
 O dinastie-ntreagă de ceață ne desparte.    
  



sâmbătă, 17 martie 2012

ÎN RĂSĂRIT





 Ne amăgesc adesea nedescifrate vise
 Și întrebări timide își caută răspuns,
 Mai scotocim în suflet iubiri cândva aprinse,                         
 Dar în oglinda serii doar pas mărunt și nins.
 
 Baladele iubirii ne mai colindă-n gând,
 Noi ne prefacem vară când iarnă e în noi,
 Am răstignit dorințe, stigmate-n zbor vibrând,
 Doar când privim în stele de mână părem doi.                          
 
 Te-am vrut a fi un rege în sufletu-mi regat,
 Dar sufletul îmi spune că nu te mai cunoaște,
 Ești prizonierul clipei, ai zborul frânt, legat,
 Îți împrumut  iubire, din crini să poți renaște. 
 
 Mă  minți că nu ai doruri, dar plângi în pleoapa serii,
 O lacrimă-n cascadă suspină in șuvoi,
 Distanțe paralele te șterg din coapsa vremii,
 Nu rătăci zadarnic  în cete de strigoi!
 
 Eu nu te-ntreb de mâine sau poate niciodată,
 Ai să revii în dorul ce astăzi te-a învins,
 Rămâi o inserare și în nisip te-ngroapă,
 În răsărit voi arde tămâie de foc stins.

miercuri, 14 martie 2012

RETORICĂ IUBIRE



 

 Te-am zămislit din pulberi de stea și resemnare,
 Din vise nevisate țesute din dorință,  
 Ai fost o pribegire, iluzie-n splendoare,
 O crinolină albă în zbor de neputință.
 
 Te-am scris doar cu penița de-argint a amintirii  
 Pe file aurite, magnolie din trecut,  
 Ți-am deslușit solstițiul timid al regăsirii,
 În care eu naivă cu dor te-aș mai fi vrut.
 
 Te-am sărutat cu vara miresmei de-altădată,
 O scurtă agonie de fluture-ntristat    
 Și ți-am cules iubirea din restriștea polară,
 În care tu în ghețuri zăceai  încorsetat.  
 
 Am navigat pe ape albastre fără maluri,
 Într-o gondolă plină de zbucium și păcat,
 Eu am rămas străină îngândurată-n valuri,
 Tu-n alt talaz de vise banale-ai ancorat.
 
 Retorică iubire în tainică poveste,
 Ce-a mai rămas din toate câte puteau a fi?
 Cocorii-ți cresc absența și-ți dau acum de veste,
 Că voi pleca-n luceferi când tu nici nu vei știi. 
  
 
 
 
  

joi, 8 martie 2012

TE ÎNTREB




 În taina regăsită de amintiri duioase
 Eu am pictat iubirea în lacrimă de crin,     
 Am vrut să-ți fiu un înger cu aripi de mătase, 
 Te-ntreb cu nostalgie, a fost sau nu divin?
 
 Pe cerul  vieții tale am scris cu ametiste,  
 În  flori de nuferi  tandri  te-am alintat puțin,
 Ți-am sărutat tristețea din genele albastre,
 Te-ntreb cu nostalgie, a fost sau nu divin?
 
 În  plin deșert de suflet  am fost ca o fântână,
 Cu  râuri de iubire ți-am șters  amar, suspin, 
 Din vise nenuntite  am croșetat cunună
 Te-ntreb cu nostalgie, a fost sau nu divin?
 
 Din mugurii tristeții ce i-am cules din suflet
 Eu am gravat safire pe-a cerului destin,
 Regrete  dezlânate  le-am prefăcut în  zâmbet,
 Te-ntreb cu nostalgie, a fost sau nu divin?
 
 Dar blestemat hazardul te-a spulberat în vânturi
 Și-acum în iarna vieții din nou ești peregrin,
 Ai rătăcit iubirea la margine de gânduri,
 Te-ntreb azi cu tristețe, mai poate fi divin?
 
 Tu taci precum o scoică ascunsă în nisipuri,
 Eu vise ne-mplinite în  lacrimi împletesc,
 Mă cauți în ciob de vreme, ești  mistuit de doruri,
 Azi mă prefac că nu știu și nici nu-mi amintesc!



 
 

  

sâmbătă, 3 martie 2012

AȘ FI PUTUT






 Azi șterg cu frunze moarte clipitele cu tine,
 Le-arunc într-o genune de munți îngândurați,
 Un vis din ierni poeme îl spulber printre gene,
 Nu mă căuta în doruri, zadarnic te mai zbați!  
           
 E ultima mea noapte a înrobirii mele,
 M-adoarme ruga serii, sărutul ți-e amurg,  
 Iar umbra-ți mi-e străină în visele mărgele,
 În suflet praf de roze, spre alte zări alerg .
 
 Abstractele himere le cern prin sita vremii,
 In craterul tăcerii te-ntrezăresc cu greu,
 Nici lacrimile tale nu-mi mai aduc aminte,
 De frământari de-o clipă a sufletului meu. 
 
 Iubirea inocentă a destrămat-o vântul,  
 Eu nu mai am răgazul, iar timpul s-a scurtat, 
 Arcușul de vioară  isi plânge-n doruri cântul,
 In caruselul sorții scădere-am învățat.
 
 Eu am rostit pluralul iubirilor celeste,
 Tu conjugarea noastră nici azi n-o înțelegi,
 În iarna ta târzie, magnolia nu-nflorește,
 Ne mai desparte-abisul, de tine mă dezlegi.
 
 Acum, la ceas de veghe îți cer să uiți  iubirea,
 Coboară-n tine picuri, o lacrimă de-argint,       
 Tu iartă-mă de toate și șterge-mi amintirea,
 Eu dincolo de tine, renasc din suflet frânt.
 
 Aștept o primăvară în care  gânduri  sfinte,
 Să-și oglindească pacea în ochii mei verzui,
 Și-n care nici un mugur de-aducere aminte,
 Să nu răstălmăcească speranța dorului.
 
 Am evadat din trupul rătăcitor de tine,
 Tu nu mai ești același și parcă nu te știu,
 Aș fi putut pe suflet să-ți scriu cu margarete,
 Azi  nici că se mai poate, cum vrei, să pot să-ți fiu!