Despre mine

Fotografia mea

        Alergarea noastra dupa dragoste e un permanent maraton de-a lungul timpului si al vietii. Pentru cel ce e indragostit de iubire, timpul nici nu exista, ci totul se rezuma la cautarile prelungite intre anotimpuri. Si parca ninsorile de azi ne privesc cu mila, simpatie sau cu tristete si candoare.Cerul clipeste stele aqamarine in intampinarea iubirii noastre. 
       Iar noi ?! Noi asteptam rasaritul !

     Din pacate traim intr-o vreme in care fiecare cauta sa se ascunda de cate cineva sau de ceva, ascundem sentimente, taine, suferinte, tristeti, iubiri, ascundem deznadejde sau exuberanta sau pur si simplu ne ascundem de noi insine. Parca ne-am juca de-a v-ati ascunsa uitand insa ca de noi insine nu putem sa ne ascundem in  totalitate niciodata. Cautam poate un anotimp, o persoana,o speranta, cautam o iubire pierduta sau imaginara, o amintire sau o revelatie, toata viata cautam un drum care se poate sa-l fi ratacit candva sau un drum nou, necunoscut noua, presarat doar cu vise, sperante,utopii... Dar cred ca niciodata cautarile nu sunt zadarnice. Ele te anima, te insufletesc, iti daruiesc speranta, cunoastere, iluzie. Dezamagit sau intristat sufletul iti cere sa cauti. Spera deci ca intr-o zi, neasteptat, nesperat, vei gasi. Si de nu va fi asa, acea cautare te va gasi ea pe tine.
       Un gand bun de la Pescarul de vise, o imbratisare calda si bun venit cu drag tuturor.

miercuri, 5 iunie 2013

RISIPĂ ȘI SCRUM




 Cu lacrima pe buze din gara părăsită,
 Îți cerni printre suspine tristețea în amiezi,
 Nu te aud iubite, secunda e-mpietrită,
 Ești anotimp al iernii, eu vis între zăpezi.

 Nimic nu mă mai doare, azi nici nu te mai știu,
 Te caut în zbor de fluturi, dar nu te mai găsesc, 
 Tu poate-ți amintești, mi-ai fost mereu târziu.
 S-a frânt și infinitul prin care te privesc!

 Chemarea-ți mi-e străină, de dor sunt dezlegată,
 Răspunsul e în stele și-n toamne-ncărunțite,
 Sunt zilele-nghețate și umbra ți-e uitată, 
 Doar ție-ți arde dorul în lacrimi obosite.

 Nu știu ce ne desparte! Un nor de neînvins?
 Dar e o moarte-n toate și tu o știi acum, 
 S-a destrămat și visul, iubirea mi s-a stins. 
 Te-am nins cu orhidee, risipă ești și scrum!