Despre mine

Fotografia mea

        Alergarea noastra dupa dragoste e un permanent maraton de-a lungul timpului si al vietii. Pentru cel ce e indragostit de iubire, timpul nici nu exista, ci totul se rezuma la cautarile prelungite intre anotimpuri. Si parca ninsorile de azi ne privesc cu mila, simpatie sau cu tristete si candoare.Cerul clipeste stele aqamarine in intampinarea iubirii noastre. 
       Iar noi ?! Noi asteptam rasaritul !

     Din pacate traim intr-o vreme in care fiecare cauta sa se ascunda de cate cineva sau de ceva, ascundem sentimente, taine, suferinte, tristeti, iubiri, ascundem deznadejde sau exuberanta sau pur si simplu ne ascundem de noi insine. Parca ne-am juca de-a v-ati ascunsa uitand insa ca de noi insine nu putem sa ne ascundem in  totalitate niciodata. Cautam poate un anotimp, o persoana,o speranta, cautam o iubire pierduta sau imaginara, o amintire sau o revelatie, toata viata cautam un drum care se poate sa-l fi ratacit candva sau un drum nou, necunoscut noua, presarat doar cu vise, sperante,utopii... Dar cred ca niciodata cautarile nu sunt zadarnice. Ele te anima, te insufletesc, iti daruiesc speranta, cunoastere, iluzie. Dezamagit sau intristat sufletul iti cere sa cauti. Spera deci ca intr-o zi, neasteptat, nesperat, vei gasi. Si de nu va fi asa, acea cautare te va gasi ea pe tine.
       Un gand bun de la Pescarul de vise, o imbratisare calda si bun venit cu drag tuturor.

marți, 15 septembrie 2015

DESFRUNZIRI





 Toamna amăruie frunzele-și răsfață,
 Spicele se scăldă-n soare pan’la brâu,
 Păsări zgomotoase peste munți se-nalță,
 Sălciile sărută pietrele de râu. 
 
 Scămoșați de vânturi, norii chicotesc,
 Daliile-n ghirlande grațios se-nclină,
 Cu penel de foc pictori zugrăvesc
 Coame de păduri, creste de colină. 

 Galben anotimp, ce ai vrea în schimb,
 Ochii de cicoare să nu-i frângi de ploi,
 Raiului din vară să-i păstrezi un nimb,
 Cântecul de fluturi să-l împarți la doi?
 
 Când pe suflet cețuri pune-vor zăvoare 
 Îndulcește clipa cu un vreasc de stele,
 Cu rubin de maci cerne câte-o boare, 
 Leagă-n noduri bruma restului de iele!
 
 Iar dacă va fi să ne ținem minte
 Și-uneori în gând poate ne-om atinge,
 Gust-apropierea spusă-n necuvinte,
 Până când uitarea peste noi va ninge.