Despre mine

Fotografia mea

        Alergarea noastra dupa dragoste e un permanent maraton de-a lungul timpului si al vietii. Pentru cel ce e indragostit de iubire, timpul nici nu exista, ci totul se rezuma la cautarile prelungite intre anotimpuri. Si parca ninsorile de azi ne privesc cu mila, simpatie sau cu tristete si candoare.Cerul clipeste stele aqamarine in intampinarea iubirii noastre. 
       Iar noi ?! Noi asteptam rasaritul !

     Din pacate traim intr-o vreme in care fiecare cauta sa se ascunda de cate cineva sau de ceva, ascundem sentimente, taine, suferinte, tristeti, iubiri, ascundem deznadejde sau exuberanta sau pur si simplu ne ascundem de noi insine. Parca ne-am juca de-a v-ati ascunsa uitand insa ca de noi insine nu putem sa ne ascundem in  totalitate niciodata. Cautam poate un anotimp, o persoana,o speranta, cautam o iubire pierduta sau imaginara, o amintire sau o revelatie, toata viata cautam un drum care se poate sa-l fi ratacit candva sau un drum nou, necunoscut noua, presarat doar cu vise, sperante,utopii... Dar cred ca niciodata cautarile nu sunt zadarnice. Ele te anima, te insufletesc, iti daruiesc speranta, cunoastere, iluzie. Dezamagit sau intristat sufletul iti cere sa cauti. Spera deci ca intr-o zi, neasteptat, nesperat, vei gasi. Si de nu va fi asa, acea cautare te va gasi ea pe tine.
       Un gand bun de la Pescarul de vise, o imbratisare calda si bun venit cu drag tuturor.

sâmbătă, 18 ianuarie 2014

CE MI-AȘ DORI DE ZIUA MEA?






 Doresc să râdă-n zare magnoliile și crinii,
 Să cânte maci din rai pe-al inimii altare,
 Divin să înflorească, în taine, trandafirii,
 Să-i înțeleg pe rând, iubind, pe fiecare!
 
 Să fiu mereu o rază de soare arzător,
 Să port parfum în suflet, pastel de primăvară, 
 Prieten credincios să pot fi tuturor,
 Cu picuri de tandrețe să șterg orice povară! 
  
 Să pot să mijlocesc oricând în rugăciune
 Pentru acei ce plâng și lacrima-i înfrânge,    
 Să fiu smerit și blând, făcând doar fapte bune,
 Iubind neobosit, căci dragostea învinge!
 
 Să urc pe înălțimi, dar să rămân smerit,     
 În salbe să prind aștri, magii de vis și stele, 
 Credința să-i redau aceluia lovit 
 Și sufletul să-mi fie tivit cu albăstrele! 
 
 De muntele-i prea mare să-mi pară că e vale,
 Un fluture zglobiu pe gene să-mi danseze,
 Să nu m-abat nicicând din a credinței cale, 
 În suflet cor de îngeri să cânte, să vibreze!
 
 Sfințit cu har ceresc, biruitor prin fapte,
 Să ard precum o torță, să fiu un far aprins,
 Să pot să-L mulțumesc pe Dumnezeu în toate,  
 Să nu mă las nicicând de nimenea învins!