vineri, 5 septembrie 2014

MĂ MUT PE-UN CURCUBEU



 Îți poposesc discret din când în când în minte,
 Cu-apusuri nepereche și cu-n surâs formal,
 Încerci să-nnozi absențe, nimicuri din cuvinte,
 Pe care fără noimă ți le-am rostit banal.
 
 Mi-ai fost cândva dorință, aripă a visării,
 Azi toaca ruginită anunță nepăsare,
 Cu îngerii închin pocalele uitării,
 Semnez indiferență pe ultima scrisoare.
 
 De-ar fi să te compun dintr-un fior frenetic
 Ar trebui himere să le dezbrac de fum,
 Să-nviorez culori din anotimp anemic
 Și-umbroase amintiri să le dezgrop din scrum.
 
 Ne vom vedea cândva pe-o stradă la-ntâmplare,
 Vei scrie lungi răvașe, dar fără conținut,
 Tăceri anesteziate îți vor părea bizare
 Și-un clopot tânguit va amuți în lut.
 
 Sunt gânduri amorțite venite în convoi,
 Rotite-n cercuri strâmte c-o ultimă suflare,
 Sub pelerina nopții, în rugăciuni de ploi,      
 Albi fluturi clandestini te cern cu nepăsare.
 
 Ți-am încuiat portița, nicicând n-ai să-mi lipsești,
 Ia-ți umbra-nchipuirii și tolba cu suspine,
 Renunță la iluzii, nu vreau să mă iubești,
 Mă mut pe-un curcubeu de vise, fără tine!