Convoaie de vise se sting între gene
Când râu izvorăște sub pleoape verzui,
Îți sunt acuarelă, un vals de sirene,
Ninsori de lavandă cu ochii căprui.
Nu-ți scriu despre dor sau stele căzute,
Un ram de măslin prin îngeri trimit,
Tu pune zăvoare iubirii pierdute,
Sub semnul uitării te las răstignit!
Aștepți un răspuns? Alintă-mi culoarea!
Strivește petala tăcerii în lacrimi,
Vindecă-ți dorul, să-nvingă uitarea,
Alungă chemarea, dezbrac-o de patimi!
În alb rătăcite, iluzii rănite,
Descântă-le iarna cu frunze de gheață,
Înăbușă dorul, sfințește cuvinte,
Dansează pe umeri cu fluturi de ceață!
Culege doar roua iubirii din șoapte,
Iertare că-ți sunt c-o zi mai săracă,
Scântei de-amintire le cerne în noapte,
Și inimii cere-i să uite, să tacă!
