luni, 12 decembrie 2016

SE STING TRISTEȚI



 Se-aud în zare zurgălăi de ger,
 O candelă se-aprinde-n casa joasă,
 Clipește-n geamul mic un ochi de cer
 Îmbujorați stau doi copii la masă.
 
 Prin ochelarii șubrezi, prinși cu sfoară,
 Cu gândul dus, bunica îi privește,
 În rugăciune, ziua-i mai ușoară,
 Căci dragostea nicicând nu obosește.
 
 Surâsul lor înseamnă fericire,
 O poartă către cer, mereu deschisă,
 Când anii scriu răvaș de despărțire
 Pe tâmpla clipei tot mai scurtă, ninsă.
 
 Ce singură ar fi-n acest Crăciun
 În așteptări pe care numai ea le știe,   
 De n-ar fi ei să-i cânte în ajun,
 Divin colind cu glasuri de magie. 
 
 În dosul multor porți nimeni nu plânge  
 Că s-au mutat pe rând în lumi de piatră, 
 Cu fiece-amânare viața curge, 
 Se sting tristeți ca lemnele în vatră.
 
 Vin zvonuri de ninsori în agonie, 
 Satu-i bătrân, cu oameni mai deloc, 
 Omătul țipă-n răni de nostalgie
 Și-n suflete ard vifore de foc.
 
 Se îmbulzesc ecouri de vecernii,
 Iar Dumnezeu le pare c-a zâmbit,
 Lacrimi mustesc în crivețele iernii
 Uitați de toți, doar El a mai venit.