sâmbătă, 3 martie 2012

AȘ FI PUTUT






 Azi șterg cu frunze moarte clipitele cu tine,
 Le-arunc într-o genune de munți îngândurați,
 Un vis din ierni poeme îl spulber printre gene,
 Nu mă căuta în doruri, zadarnic te mai zbați!  
           
 E ultima mea noapte a înrobirii mele,
 M-adoarme ruga serii, sărutul ți-e amurg,  
 Iar umbra-ți mi-e străină în visele mărgele,
 În suflet praf de roze, spre alte zări alerg .
 
 Abstractele himere le cern prin sita vremii,
 In craterul tăcerii te-ntrezăresc cu greu,
 Nici lacrimile tale nu-mi mai aduc aminte,
 De frământari de-o clipă a sufletului meu. 
 
 Iubirea inocentă a destrămat-o vântul,  
 Eu nu mai am răgazul, iar timpul s-a scurtat, 
 Arcușul de vioară  isi plânge-n doruri cântul,
 In caruselul sorții scădere-am învățat.
 
 Eu am rostit pluralul iubirilor celeste,
 Tu conjugarea noastră nici azi n-o înțelegi,
 În iarna ta târzie, magnolia nu-nflorește,
 Ne mai desparte-abisul, de tine mă dezlegi.
 
 Acum, la ceas de veghe îți cer să uiți  iubirea,
 Coboară-n tine picuri, o lacrimă de-argint,       
 Tu iartă-mă de toate și șterge-mi amintirea,
 Eu dincolo de tine, renasc din suflet frânt.
 
 Aștept o primăvară în care  gânduri  sfinte,
 Să-și oglindească pacea în ochii mei verzui,
 Și-n care nici un mugur de-aducere aminte,
 Să nu răstălmăcească speranța dorului.
 
 Am evadat din trupul rătăcitor de tine,
 Tu nu mai ești același și parcă nu te știu,
 Aș fi putut pe suflet să-ți scriu cu margarete,
 Azi  nici că se mai poate, cum vrei, să pot să-ți fiu!