marți, 30 aprilie 2013

RUGĂCIUNI DE DOR





 Azi îți trimit surâsul magnoliei parfumate,
 O lacrimă de dor îți  prind într-un colier,
 Tu îmi răspunzi iubirii-n răvașe nestemate,
 Ai ancorat din vise nostalgic corăbier.
 
 În orice tresărire te regăsesc cu drag,
 Tu mi-ai gravat pe buze safire de rubin,
 Din inimă curg râuri de doruri în șirag,
 În iriși cântă fluturi, în suflet jar divin. 
 
 Sfințiți de heruvimii iubirii-adevărate,
 Solfegiem neliniști prin ore de pelin,
 Un mag ne proorocește din stele alintate,
 Luceferii țes raze pecetluind destin.
 
 Ne căutăm prin clipe flămânzi de nerăbdare,
 Călătorim în vise pe-un curcubeu în zbor,   
 Un licurici ne toarnă balsam de alinare,
 Doar noaptea ne desparte prin rugăciuni de dor!
  

luni, 29 aprilie 2013

CAFEA CU AROMĂ DE DRAGOSTE




     
      Te aștept ca pe un răsărit de viață nouă cu albăstrele în priviri și cu macii iubirii pictați pe buze!
      Primăvara iubirii este eternă!  Pentru cei care vor să măture indiferența și lacrimile le spun că iubirea își răspândește miresmele ei  în zi de zi! În dragoste este mai frumos să iubești decât să fii iubit fiindcă este mai sigur! Dar câți înțeleg ?
         Dragostea adevarată nu ține cont de ceea primești ci de ceea ce dăruiești. Iubirea adevarată e constantă și nu se măsoară în cât și cum îți dăruiește celălalt, ea nu se schimbă de la o zi la alta. Cine are sentimente doar pentru o zi sau doar dacă i se răspunde iubirii suferă desigur de un sentimentalism idilic, egoist.
         Pictez cu petale de cireș iubirea! Mă îmbrac cu rochița mea de crinolina albă parfumată cu vise. 
E minunat să iubești. Iubirea e cel mai de preț dar pe care-l putem oferi. E groaznic însă să te prefaci că iubesti! E groaznic să aștepți mereu să ți se dăruie câte ceva, mai ales în iubire....Cred că un asemenea suflet are atitudinea unui cerșetor ...
         Ia trenul speranței și stai în așteptarea iubirii! Nu uita să îți iei biletul pe care scrie răbdare și adună în scioca inimii toată dragostea din lanul cu macii dorului ca să ai ce dărui atunci când ea se va cuibări în suflet!
         Privește întotdeauna înspre cel de lângă tine și nu înspre tine! Atunci și numai atunci vei observa ceea ce până ieri nu ai văzut!  Eșarfa iubirii este utilă doar când este luată de la ochi! Nu fă economie de dragoste, bunătate și dăruire! 
           Viața este făcută din milioane de clipe. Fiecare clipă este esențială fiindcă este irepetabilă.Nu fă risipă de clipe. Economia este bună în răutate, rea credința și judecăți! În rest ceea ce nu dăruiești se numește pagubă! Nu numai că te pagubesti pe tine, dar îi pagubesti și pe cei din jurul tău! Dăruiește un zâmbet și dragoste chiar dacă nu le primești înapoi.Nici nu aștepta! Că iubirea nu este un târg unde se fac schimburi ca în epoca primitivă. Dăruiește și atât !
           În iubire cu cât dăruiești mai mult cu atât primești mai mult! Așa este matematica Lui Dumnezeu pe care specialiștii în economie și finanțe nu o înțeleg oricâte calcule ar face! 
         Acum mă reîntorc să îmi beau cafeaua cu aromă de dragoste, stele și așteptare! 
         În timp ce zâmbesc clipelor număr stelele din cafea. Da stelele! Va veți întreba cum de sunt stele în cafeaua mea de dimineață când ele se văd doar seara. Cafeaua mea însă este plină de stelele bucuriei și viselor de dragoste! Le prețuiesc fiindcă îmi sunt dragi și fiecare clipă care trece mă apropie mai mult de dragostea pe care o aștept! Gustul și aroma unei astfel de cafele o savurează doar cei care iubesc cu toată inima! 
       Credința găsește soluții. Necredința se scuză!
 Te aștept cu dragoste, dragostea mea !
 





sâmbătă, 27 aprilie 2013

NE VOM IUBI






 Te-am căutat adesea cu dor din dorul meu,
 Prin ploi de inocență în tandre margarete,     
 Am înnodat dorințe cu vise-n zbor de zmeu
 Și-am pribegit mereu în care cu regrete.
 
 Prin spini de neputință am sângerat de dor
 Și-am ațipit adesea cu roua între gene,
 Ți-am respirat albastrul prin ochiul unui nor, 
 Cristale de alinturi mi le-au răpit sirene.
 
 Ninsori de meri în floare naive te-au ascuns,
 Crezând că-n rătăcire îți voi uita parfumul,
 Dar fiece petală-n descântec te-au aprins
 În alte mii de doruri mai înfocat ca primul.
 
 Ți-aș povesti în versuri de-aș mai avea cuvinte,
 Dar ai venit iubire o clipă mai devreme,
 Ai înflorit săruturi în constelații sfinte,
 În valsuri de speranță ne vom iubi-n poeme!
 


joi, 25 aprilie 2013

TE VOI CHEMA






 Te voi chema la ceasul magnoliei în floare
 Să vii cu o caleașcă de dragoste în zbor,
 Nu zăbovi prin stele sau lumi crepusculare
 Că îmi voi țese aripi din borangic de dor.
 
 Te voi chema cu susur de ape din izvoare
 În crinolină albă adorm și te visez, 
 Nu-ți amâna venirea, eu am deschis zăvoare,
 Cu praf de albăstrele pe gene-am să-ți pictez.
 
 Te voi chema cu roua prelinsa de zorele,
 Un licurici nostalgic te va purta pe-aripă
 Și nenuntite vise-n orchestre siderale, 
 În valsuri de iubire ne vor dansa o clipă.
 
 Te voi chema-n alinturi cu simfonii marine,   
 Tu ninge-mi cu petale de caiși în sărbătoare,  
 De gene prinde-mi fluturi, descânta-mă cu tine,
 Săruta-mă cu macii-ntristati de așteptare!
  

luni, 22 aprilie 2013

CE VINĂ?





 Mi-e trupul o clepsidră în care plânge timpul,
 Un mozaic de vise așteaptă-n diligențe, 
 În snopuri arde dorul și-n curgere apusul
 Cu cioburi de safire cârpește din absențe.
 
 A ațipit iubirea o clipă printre gânduri, 
 Cristale-nlăcrimate de doruri m-au trezit
 Nu-mi amintesc albastrul, nici primii zori din muguri,
 Dar mă orbește clipa splendorii din zenit.
 
 O adiere caldă din seminții celeste 
 Mi-a altoit zambile cu un descânt ceresc,
 Și-a încolțit în suflet iubire de poveste 
 Parfum de vis în straie de zâmbet îngeresc.
 
 Ce vină să existe în raiul unor îngeri
 Ce beau din samovare licoare de iubire? 
 De ce să bată toaca a lacrimilor frângeri
 Când lujeri de speranță pot împleti-n neștire?
 


duminică, 21 aprilie 2013

NE SCRIE LĂCRĂMIOARA





Din adormite clipe aştepţi cu-atâta dor
Să-nalţi prin aripi visul în valsuri de iubire,
Un înger ocroteşte al inimii odor,
În ochi, aquamarinul zâmbeşte a-nflorire.
Aprind iar licuricii o flacără uitată
Culeasă dintre valuri de scoici mărgăritare,
Nu mai există temeri, doar lacrima curată.
A poposit iubirea cu stropi de lăcrămioare.

N-am să închid ferestre, opresc în rugă clipa!
Parfum îmi e iubirea pictată-n primăveri,
Iar îngerii din ploaie şi-au scuturat aripa,
De astăzi port vesminte de stele şi visări.
Mă uit într-o oglindă şi te zăresc pe tine
Şi inima îţi cântă cu simfonii celeste,
Dansăm desculţi de temeri, ne-mpodobesc rubine 
Cu rouă lăcrămioara ne scrie o poveste!





vineri, 19 aprilie 2013

ZÂMBEȘTE!






 Eu nu mă-ncred în cifre și-anotimpuri
 Nici în zăpezi ce fruntea mi-o apleacă,
 Căci visul meu răzbate printre ziduri
 Și-nfruntă orice zi cu promoroacă.
 Învinge-te pe tine. Nu te teme! 
 E mai ușor să cânți între poeme, 
 Înalță-te spre nevisate ceruri,
 Nimic să nu te-mpiedice să dărui,
 Căci orice binecuvântare se primește
 Plătind un preț, al inimii. Zâmbește!

DE-AR FI SĂ VII




 
 De-ar fi să vii mă voi preface
 Că nu te știu, nu te doresc, 
 În candele de dor albastre 
 Voi arde clipele sihastre.
 Tu peste suflet pune-mi cruce,
 Fă-ți un absint din te iubesc!
 
 Și arde-n gând o lumânare,
 Alungă fluturi din priviri,
 Troiță fă din amintire! 
 Nu te mai zbate-n rătăciri!
 Azi mă dezbrac de amăgire
 Voi cerne tot ce-a fost iubire!

 De-ar fi să vii nici dorul meu
 Nu îți va spune mai nimic.
 Voi înălța din rugi un zmeu
 Și voi zâmbi poate un pic.
 Ai fost un pas confuz și trist.
 Te șterg pe veci, eu nu exist.
 
 De-ar fi să vii n-am să-ți deschid,
 N-am să-ți răspund.Tu să nu plângi!
 Din colț de cer îți voi zâmbi,
 Cu ploi de lacrimi am să-ți ud
 Tot dorul tău cuprins în maci.
 Azi îți refuz chemarea.Taci!
 
 Nici macii mei să nu te doară,
 Nici curcubeu multicolor,
 Nici lacrima de păpădie,
 Nici adierea vreunui nor,
 Nici pescărușii mei zglobii!
 Nimic să-ți fiu, nimic să-mi fii! 

miercuri, 17 aprilie 2013

PRIN MACI DE DOR






 Ce hoți de vise oarbe din mine te-au furat
 Și cine te ascunde în umbre de tristețe,
 De nu-mi răspunzi în oaza nestinsului oftat
 Ce nostalgii străine te-au nins iar cu tandrețe?
 
 Ce straie de-nserare te-au dezbrăcat de mine
 Și unde să-ți caut dorul cu suflet exilat?
 De toate-s vinovată, eu nu știu fără tine,
 Nici să-nfloresc din muguri, nici să zâmbesc curat.
 
 Ce ore blestemate te-au rătăcit hapsâne  
 De nu îți simt parfumul, nici licărul din gene?
 Pendule sacadate în amânări păgâne            
 Îmi adâncesc amarul  în nopți de Sânziene.
 
 Ce sunt fără de tine? Solstițiu de opreliști.
 Mi-e inima rănită și nu găsesc răspuns,
 Veșminte sângerânde brodate cu neliniști   
 Și-o vină fără vină cu suliți m-a străpuns.
 
 Ce fluturi ai iubirii să îți trimit în noapte
 Să îți măsoare dorul prin care eu te chem, 
 Să simți și tu dezastrul bețiilor din șoapte 
 Și cum să strig mai tare prin vânturi care gem?
 
 Ce ploaie de risipă, ce doruri, ce dileme? 
 Cu mine plâng toți sfinții și ochi de înger blând, 
 Îi reproșez secundei că nu vrea să te cheme, 
 De-ai auzi suspinul prin maci de dor arzând......
 







marți, 16 aprilie 2013

CONSTRUIEŞTE CU DRAGOSTE, PRIN DRAGOSTE, PENTRU DRAGOSTE!



Zburând în sus, te faci nevăzut. Dar vezi! - Nicolae Iorga
Am învăţat că nu poţi face pe cineva să te iubească.Tot ce poţi face este să iubeşti. Restul… depinde de ceilalţi.Octavian Paler 







           Nu te lăsa strivit.
           Mai degrabă striveşte tu indiferenţa, teama, frustrările, neajunsurile, cuvintele urâte şi indolenţa. Striveşte tot ceea ce aduce prejudicii sufletului: răutatea, neliniştea, nesiguranţa, îndoiala, egoismul, invidia, minciuna, bârfa, teama, dezbadejdea.Din toate urăciunile şi relele acestei lumi  învăţa să nu alegi nici una.Nu lasă nici un sentiment urât să-şi facă cuib în inima ta şi nu uita că întotdeauna este mai uşor să construieşti decât să dărâmi.Pune la temelia sufletului tău dragostea, credinţa şi îndelunga răbdare.Pereţii inimii tale pictează-i cu pace şi cărămizile tale să fie bucuria şi dărnicia.Ferestrele sufletului tău să fie mereu deschise pentru ca oricine priveşte prin gemuleţe să vadă că în cetatea ta sunt nestemate , perle şi diamante. Acoperişul să-ţi fie mereu gravat cu putere şi hotărâre, să fii neclintit şi statornic ca nici o furtună să nu-l poată doborî.Iar uşa să-ţi fie împodobită mereu cu dragoste innoită ca oricine va dori să între pe ea să se bucure de miresmele placute şi de florile înmiresmate din toate încăperile inimii.
Orice construieşti să o faci în aşa fel încât să fie construit pe stânca tare a dreptăţii şi harului ceresc. Doar aşa cetatea ta nu va fi luată de ape şi nici viscolită şi păgubită de hoţi si pungaşi! Niciodată să nu-ţi construesti nimic pe nisip, fiindcă el este mişcător, vântul îl spulberă cu uşurinţă şi te trezeşti pe neaşteptate că sufletul  îţi e gol şi sărac.
Te-ntrebi cât poate fi de greu? Nu, nu este..
Orice construcţie îşi are legile ei , dacă le respecţi vei avea parte de tot ceea ce sufletul tău are nevoie pentru a fi împlinit şi mai mult decât atât,  inima ta va fi atât de neîncăpătoare de dragoste încât vei dărui oricărui suflet din preaplinul tău.Mai mult decât atât, din inima ta vor curge fântâni cu apă vie , vindecătoare şi nu va seca niciodată.
Când iubeşti oamenii şi când zi de zi le dăruieşti o fărâmă de frumuseţe este imposibil să nu ţi se ducă vestea şi tot mai multe suflete vor dori să vină să pimeasca darul tău fără plată, iubirea.
Când eşti îndrăgostit , chiar dacă nu strigi în gura mare este imposibil să nu nu te dai de  gol, fiindcă ochii tăi devin crini, gura ta are mirosul zmeurei şi cuvintele tale devin ca un fagure de miere.Nu-ţi fie nici teamă, nici ruşine şi nici nu te ascunde de cei care ar putea să te judece că ceea ce tu faci sau spui are vreun câştig.Lasă-i...că cei care căuta pricină împotriva ta oricum nu vor înţelege indiferent dacă faci bine sau rău. Alege binele ca să fii fericit şi tu şi cei din jurul tău.
Un om credincios a fost odată întrebat de ce umblă ziua cu candela aprinsă când este suficientă lumină. Iar acesta îngândurat i-a răspuns că el caută un om! Cam aşa face şi Dumnezeu cu noi...căuta un om pentru a–şi revărsa harul Lui prin el.Unul dintre cei căutaţi eşti chiar tu, să ştii!
„Poartă-te cum îţi este portul" este un proverb vechi care însumează defapt exact cum ar trebui să fim fiecare dintre noi, oameni plin de dragoste şi frumuseţe interioară.
Fă tot ceea ce stă în puterea ta ca atunci când pleci în ceruri să rămână un parfum plăcut mirositor în urma ta ..nu te ascunde de lumină şi nici de cel care te caută. Iubeste, zâmbeşte, îmbrăţişează, pansează, roagă-te şi vărsa o lacrimă cu cei care sunt în suferinţă. Nu o fă numai în oglindă sau cu cei care te iubesc,ci cu orice suflet pe care destinul ţi-l scoate în cale.Atunci şi numai atunci vei putea fi fericit şi te vei bucura zi de zi de fiecare clipa pe care o traieşti.Dacă te vei dedica cu tot ceea ce eşti nu vei mai avea timp să-ţi plângi nici de mila şi nici de eşec.Fiindcă da, chiar ţie ţi s-ar putea întâmpla să mai rătăceşti.
Udă cu licoarea dragostei orice suflet şi nu aştepta nimic în schimb, nici mulţumire, nici îmbrăţişări şi nici aplauze.Pentru că indiferent dacă ei îţi vor dărui sau nu aceste lucruri , Dumnezeu care vede în ascuns în inima ta nu ramâne dator si îţi va dărui înzecit.Şi întotdeauna când El dăruieşte nu o face oricum, ci înmulţind harul, în chip desavarsit !
E şansa ta să construieşti.Nu uita, pe stâncă, cu dragoste, bunătate, răbdare şi credincioşie.
Succes !Timpul ne este limitat!





luni, 15 aprilie 2013

RAIUL ACESTEI ZILE





        Dimineaţa îţi povestesc despre cum e raiul prin care vom călători astăzi împreună.Fluturii ne vor săruta tâmplele şi zorelele ne vor înlănţui trupul. Din colţuri de stele rămase din noapte vom aprinde toată iubirea sufletului şi-ngenunchind în rugăciuni sfinte vom implora cerul să ne mai dăruiască o zi, încă o zi în care să călătorim prin vise cu caleaşca trasă de licuricii speranţelor.
         Astăzi păsările cerului cântă requiemul iubirii noastre. Florile gândului meu curat le trimit prin porumbeii postaşi şi aştept reîntoarcerea lor cu răvaşul iubirii ! Dintre toate nestematele acestei lumi, am ales iubirea,iar ea mi-a răspuns dintre mii şi mii de glasuri care o chemau.
Astăzi îţi povestesc despre mine, despre dragostea mea! 

vineri, 12 aprilie 2013

ÎNGERII IUBIRII




                  Da...avem prostul obicei să ne raportăm la trecut şi la viitor ingorând prezentul .În acest timp viaţa noastră se scurge lin sau frenetic şi noi pierdem vise, iubire şi speranţe...Dar dacă ne oprim din alergare şi în înbulzeala gândurilor dăm la o parte perdelele ceţii vedem ceea ce până în acel moment ochiul nostru orb nu a putut vedea fiindcă s-a temut ....

Un sentiment necunoscut ne invadează sufletul şi de-abia reuşim printre orbecăielile zilnice să observăm că cineva drag ne-a strecurat stele în suflet ...venind tiptil ...
          O adiere blândă de vânt a adus cu ea iubirea şi parcă nici nu-ţi vine să crezi...păşeşti tiptil cu visul prin propriul tău suflet..ca nu cumva să plece şi să te trezeşti din nou golit de soare ...
Seara nu îndrăzneşti să aprinzi nici un felinar ca nu cumva lumina puternică să intimideze vlăstarul  iubirii tale, să-ţi ude cu lacrimi trupul şi să te trezeşti din nou în inmbulzeala stranie a gândurilor de dinainte.Te uiţi mirat, priveşti miracolul şi te întrebi dacă ceea ce ţi s-a dăruit îţi aparţine...dacă meriţi...dacă este adevărat..
Ştii că ai rugat îngerii să-ţi umple inima cu irişi multicolori şi ei au ostenit de cale lungă şi au întârziat puţin...Dar au ajuns şi acum ţi-au dăruit dimineţi înnoite,ti-au pus albastrele in priviri si ti-au pictat buzele cu maci...Trupului i-au pus aripi si inima au gravat-o cu diamante... Te-au copleşit cu dragoste...

Îngerii iubirii se întorc mereu la cei care îi cheamă cu toată inima....

joi, 11 aprilie 2013

DESPRE MINE, DESPRE DRAGOSTEA TRANSFORMATOARE





 
           Zadarnic plantezi o sămânţă dacă nu o stropeşti cu iubire, nu îi sprijinesti trunchiul firav şi nu o uzi zinic cu lacrimi, vise şi dragoste! Dar dacă o vei face zi de zi cu dăruire şi pricepere când ea va deveni o magnolie matură vei vedea că prin  dragostea ta ea îţi va dărui florile cele mai parfumate şi la rândul ei te va binecuvânta cu alţi vlăstări de tăria miresmelor ei! 

         Nu am animozităţi şi indiferent de cât de tare loveşte un om, după un timp prin suferinţa unei amnezii îl reprimesc! Defect de construcţie al sufletului! Nici un chirurg nu mă poate vindeca de acest lucru! Şi lucrurile se repetă şi atunci chem anestezistul..
Nu pot sta indiferentă dacă bocancii unora lovesc! Pentru mine rabd mai mult, dar pentru cei dragi mie nu mă lasă sufletul să tac! Nu ştiu câţi rechini s-au născut, dar 
mă întreb oare sunt mai mulţi decât oameni adevăraţi?
            Primesc tot felul de sfaturi de la prieteni şi cunoştinţe, cum ar trebui să fiu şi să reacţionez în anumite situaţii şi faţa de anumiţi oameni. Am apelat şi la cursuri de autoapărare a sufletului însă nu a dat nici un rezultat, nu am învăţat să mă apăr şi ce a fost rănit, rănit rămâne.Şi suferinţa tot am îndurat-o.
            Nici nu mai ştiu cum e bine să fii....nu mai ştiu....grav e că nu ştiu să fiu altfel, nu ştiu....nici nu ştiu unde aş putea învăţa...şi dacă aş învăţa...
Problema e că am şi alte defecte, nu am învăţat să fiu nici virulentă, nici nu ştiu ataca pe la spate şi nici nu ştiu uri! Scriu, plâng, mă doare tare, tac şi când trece îi reprimesc. Atât de tare iubesc oamenii încât pentru fiecare în momentele de regăsire ale eului şi refacere sufletească găsesc prezumţii de nevinovăţie....
Să fie ceva defect la sufletul meu ? Eu asta cred. Numai că nu există tratamente nici măcar pe termen scurt!
Mi se spunea că în anumite situaţii ar trebui să pun punct, să fiu mai dură cu cei care mă rănesc intenţionat fără a avea vreun motiv bine întemeiat. Dar cine hotărăşte care ar fi motivele cele mai întemeiate  pentru a răni un om? Sau care ar fi motivele pentru care ai putea sa il stergi definitiv din inima ta? Sunt anumite verbe şi anumite semne de punctuaţie pe care încă nu mi le-am însuşit! Cred că nici nu le voi învăţa vreodată! Înseamnă că un cromozom la sufletul meu este unde nu ar trebui să fie sau chiar lipseste ...tot defecţiune se numeşte...Mai este şi educaţia şi caracterul, mediul în care am crescut.
              Pe mine m-au crescut bunicii. Ei au fost darul Lui Dumnezeu pentru mine fiindcă ştiu că nici părinţii, nici vreo altă persoană nu puteau să-mi călăuzească atât de minunat paşii cu atât mai mult să-mi modeleze caracterul şi să-mi toarne tone de dragoste în suflet. M-au învăţat multe lucruri, dar cel mai important m-au învăţat că dragostea, omenia,bunătatea, recunoştinţa, mulţumirea, cinstea, onoarea, demnitatea şi mila sunt cele mai mari valori pe care un om le poate avea.
În casa copilăriei mele Dumnezeu făcea parte din familie.
               Încă de când am început să înţeleg limbajul vieţii m-au învăţat să citesc.
La patru ani era preocuparea mea cea mai frumoasă. Poveştile nemuritoare şi toată literatura pentru copii mi-a alintat toată copilăria.
Vorbeau ore în şir cu mine despre tot felul de lucruri. Bunica mea, bun orator şi narator, vorbea în permanenţa cu mine, când făcea mâncare în bucătărie în timp ce eu desenam sau pictam, în timp ce ne plimbam în parc, în tramvai şi oriunde ne-am fi aflat.Totdeauna povestea cu mine şi nu-mi aduc aminte să mă fi plictisit vreodată de poveştile ei. De fiecare dată îmi spunea o altă poveste creată de ea care avea întotdeauna şi o morală. Mi-a spus încă de mic copil să nu rup o floare fiindcă o doare, să nu rănesc un animal fiindcă mama lui plânge pentru el, să nu omor nici o vietate fiindcă eu nu pot să-i redau viaţa şi că este un mare păcat, să respect femeia de servici fiindcă ea este cea care ne mătură mizeria şi dacă ea nu ar fi s-ar întâmpla ca şi la Paris când datorită grevei gunoierilor oraşul a fost invadat de şobolani, că orice meserie este brăţară de aur şi că trebuie respectată şi indiferent ce faci să o faci cu inima întreaga şi bine. Îmi spunea că dacă sunt supărată pe cineva sau ceva să nu spun un cuvânt rău că nu îl voi putea luă înapoi, mai bine să beau un pahar de apă rece până mă liniştesc.
                 M-au învăţat că dacă un băiat îmi face curte şi nu am sentimente pentru el să îi spun adevărul să nu îl rănesc fiindcă îi produc suferinţe pe care nu pot să le alin şi că ceea ce fac rău mi se va întoarce. M-a învăţat că cea mai mare bogăţie a mea este faptul că sunt un om întreg fizic şi că am cap, mâini şi picioare.
Mi-am dorit mult o geantă din aceea de soldat  şi când mi-am exprimat dorinţa, ea neavand de unde face rost mi-a pus în mâna o sumă de bani şi m-a trimis la librărie să cumpăr Dicţionarul explicativ al limbii române că îmi va fi mai de folos.
Mi-aduc aminte că într-o iarnă am fost la săniuş şi pentru că nu mă lăsa  în Parcul botanic  fiindcă acolo exista posibilitatea să mă rănesc grav datorită copacilor la plecare m-a atenţionat să nu merg.  Nu ştiu de unde a aflat, dar ştiu că atunci când am ajuns acasă m-a certat şi mi-a spus că lipsa de încredere se poate recâştiga cu greu.Întrebând-o de unde a aflat, ea m-a întrebat dacă ştiu să ţin un secret. Şi desigur că răspunsul meu a fost afirmativ. Numai că în loc să-mi răspundă curiozităţii ea mi-a mărturisit că şi ea ştie. S-a stins fără că eu să aflu vreodată pârâciosul.
Mi-au spus de sute de ori că dragostea, cultura, visele şi omenia nimeni nu mi le poate lua. M-au învăţat că trebuie să fiu o fata cinstită că în biserică nu se intra oricum atunci când te căsătoreşti.M-au învăţat că o îmbrăţişare şi o mângâiere la timpul potrivit  poate valora mai mult decât o înşiruire de cuvinte.
Mi-au repetat mereu că oricât de mult oamenii vor încerca să mă doboare...că vor veni  şi asemenea vremuri, în care se vor spune cuvinte neadevărate despre mine şi  lucruri ireale să le fac uitate că lupii urlă şi caravana trece. Mi s-a spus că omul bătrân este mai sensibil şi trebuie să îi înţeleg nevoile şi dacă pot să-i întind mâna atunci când trece strada să o fac. Mi s-a spus că atunci când încep un lucru să-l duc şi la bun sfârşit că dacă număr foile de la plăcintă nu o voi mai face cu atât mai mult nu o voi mânca.Mi-a spus să nu mă abat de la drumul meu indiferent de gropile şi pietrele de care mă voi împiedica şi indiferent de mâinile care se vor întinde înspre mine tragandu-mă într-o parte şi în alta.Mi-au spus că mă vor chema multe glasuri dar eu să ascult glasul Lui Dumnezeu şi cel al inimii mele. Să privesc întotdeauna cerul şi să nu mă uit la şireturile de la pantofi. Să îmi urmez visele şi să nu ascult rumorile care spun că sunt doar vise....că unii vor încerca să mă descurajeze şi să mă facă să renunţ. Mă încurajau dragii mei bunici amândoi mereu spunandu-mi şi ce e dacă sunt vise, sunt ale tale şi ele pot prinde aripi. Nu au aripi? Construieşte şi aripi pentru ele. Ce ştiu ei, ei nu înţeleg visele tale.
Mie mi s-a spus că nu pot pleca de acasă oricum, ci curat îmbrăcată, că ştii când pleci, dar nu şi unde ajungi. Mi s-a spus că hainele pot fi spălate, dar ruşinea cu greu.
Mi s-a spus să las în ordine camera mea când plec fiindcă nu ştiu cu cine mă voi întoarce şi să nu-mi fie ruşine să-l primesc. Seara să-mi aranjez hăinuţele că noaptea ar putea fi un incendiu şi nu pot pleca în pijama.
Mi s-a spus că decât să am prieteni  incerţi, de la care nu am ce învăţa mai bine să citesc o carte, să ascult muzică şi să scriu, să pictez şi să desenez dacă  acesta e talentul meu şi  că acestea mă vor face mult mai fericită.
Când au văzut că iubesc atât de tare pianul şi desenul m-au dus la Palatul Copiilor să învăţ lucruri frumoase şi utile. Când alţi copii îşi petreceau timpul fără nici un scop eu luam lecţii de pian şi mergeam apoi la filarmonica şi la opera. M-au educat şi iniţiat în multe domenii, pentru a putea face alegeri mai târziu.Mi-au spus că ori de câte ori sunt întristată de ceva să ridic ochii spre cer şi să cer protecţie divină. Fiindcă oamenii  sunt doar oameni şi în zadar am aşteptări de la ei.
M-au învăţat că dimineaţa şi seara nu ne putem culca fără să facem o rugăciune de mulţumire cât de mică ar fi ea ....
M-au învăţat să nu poftesc la nimic ceea ce nu este al meu şi nici să-mi doresc lucruri care nu îmi sunt de folos.Să mă gândesc bine atunci când achiziţionez un bun dacă am sau nu într-adevăr nevoie de el. Să am grijă de bani că ei se câştiga greu şi banul e rotund lesne se rostogoleşte. Adesea mi-l aminteau pe Anton Pann...M-au învăţat să fiu atentă la prietenii şi întotdeauna să păstrez anumite păreri şi sentimente pentru mine. Că tainele inimii nu se trâmbiţează ci se spun doar Lui Dumnezeu, că omul care azi îţi este aproape mâine s-ar putea să nu îţi fie. Şi să nu aibă ce spune, că oricum, vor spune, dar măcar să nu fie cu adevărat adevăruri.
Mi s-a spus să ies întotdeauna pe uşa din faţa a unei prietenii, că oamenii  din viaţa cărora plec sau pleacă ei Dumnezeu mi-i va scoate din nou în cale, fiindcă Dumnezeu face de ruşine lucrurile nebune ale lumii. M-au învăţat să fiu atentă la cuvinte că ele pot ucide mai mult decât pumnalul, că doar dăruind poţi primi.
Într-o împrejurare m-a dus să vizitez o fetiţă de circa trei ani în spital, care avusese un accident de tren şi m-a rugat să-i duc o jucărie.Cea mai dragă jucărie era o maimuţică mică pe care cu mari eforturi mi-au cumpărat-o că nu se găseau atunci jucării ca şi acum şi eu văzusem la un copil maimuţica şi tare mi-am dorit-o. M-a întrebat privindu-mă în ochi dacă pot renunţa la ea fiindcă era nouă şi nu ne puteam duce oricum. Pentru moment m-a durut sufletul, dar m-a încredinţat că eu voi primi ceva mai frumos.Tot drumul mi-am luat rămas bun de la maimuţica mea draga. Când am ajuns în salonul spitalului şi i-am dăruit-o fetiţei atât de tare i-a fost bucuria încât din acel moment am simţit că am făcut ceea ce trebuia mai ales că ea şi-a exprimat bucuria mărturisind că niciodată nu a avut aşa o jucărie frumoasă. Atât de fericită am plecat de acolo încât niciodată nu am mai amintit de ea. Mi-a dăruit în schimb o carte care mi-a rămas şi astăzi una dintre cele mai dragi inimii mele Micul Prinţ- al lui Antoine Saint Exupery! A fost recompensa pentru darul pe care l-am făcut.
M-au învăţat să privesc oamenii în ochi şi că nu o pot face decât dacă sunt cinstită cu ei. M-au învăţat că orice întreprind să o fac în aşa fel încât să mă pot uita în oglinda fără să-mi fie ruşine, să nu mint că minciuna are picioare scurte şi că ulciorul nu merge de multe ori la apă, să nu-mi însuşesc bunuri necuvenite fiindcă ele sunt tinichele poleite care după un timp ajung poveri şi Dumnezeu îmi ia înzecit înapoi, să nu rănesc fiindcă nu am puterea de a legă răni, ci mai degrabă să tac dacă nu am nimic de spus care zideşte.
Au fost multe lucruri pe care de-a lungul anilor în care m-au crescut mi le-au spus.Am învăţat multe şi încă nu ştiu nimic.
M-au învăţat să iubesc natura, florile, că trandafirii au şi spini şi să nu încerc să îi smulg că s-ar putea să mă rănească, m-au învăţat să nu îmbrac o  haină  care nu mi se potriveşte, spiritual  vorbind, că moda nici în vestimentaţie, nici în prietenie şi nici în viaţă nu este mijocul prin care rămâi demn. M-au învăţat să acord mereu încredere oamenilor şi să nu îi judec fiindcă nu sunt în măsură şi nu cunosc nimic din sufletul lor, să lupt pentru tot ceea ce îmi doresc chiar dacă drumul este anevoios şi să mă bazez întotdeauna pe Dumnezeu şi pe mine, să fug de orice loc unde două persoane vorbesc la adresa celei de-a treia care nu este de faţa, să iau întotdeauna decizii personale fără să mă las influenţată de nimeni şi nimic pentru că nimeni nu ştie mai bine decât inima mea şi  ulterior nici nu pot reproşa nimănui dacă o fac eu singură, că orice durere că şi orice bucurie este efemeră şi să gust momentele şi să nu uit niciodată că ele trec fie bune sau rele.
Multe însă nu m-au învăţat. Nu m-au învăţat cum e să-ţi închizi inima, cum e să te aperi de cei care te lovesc şi cum e să fii indiferent la tot şi toate! Nu m-au învăţat să port mască şi nici platoşă, să mă îmbrac cu armura indiferentei, nu m-au învăţat cum să dau din coate şi să folosesc orice mijloace pentru a-mi atinge scopul.Nu m-au învăţat că există şi ură şi răutate şi rea credinţă.Nu m-au învăţat că există diferenţe de opinie între oameni care în loc să construiască  dărâmă, nu m-au învăţat că există diferenţe de educaţie şi  caracter şi nici nu m-au învăţat că cu cât eşti mai bun şi mai plin de dragoste cu atât vei suferi mai mult!
Cred că din vocabularul lor şi din codul eticii le-au lipsit cu desăvârşire anumite cuvinte, învăţăminte şi atitudini. Dragii inimii mele m-au învăţat doar dragostea şi nimic mai mult, cea plăcută şi desăvârşită şi că numai prin dragoste poţi învinge orice şi că nu trebuie să mă las înfrântă  şi influenţată indiferent de ceea ce oamenii vor crede şi vor spune despre mine. Eu să rămân pe calea mea şi să nu mă abat oricare ar fi preţul.Şi că există preţ pentru orice lucru.
                 Eu ştiu că din tot ceea ce m-au învăţat am rămas cu tot ceea ce ştiu, simt şi trăiesc, dar mai mult decât atât un singur cuvânt le cuprinde pe toate dragostea faţa de oameni, respectul de sine şi de semeni şi demnitatea.
Bunica mea la 65 de ani stătea în braţele bunicului meu la Tv când cânta Ioana Radu sau alţi artişti pe care amândoi îi iubeau nespus! Când era câte o romanţă sau o arie dintr-o operetă se priveau în ochi şi îşi zâmbeau.Şi el îi pupa mâna! Bunicul meu mergea la piaţă şi întotdeauna venea cu o floare, un singur fir pe care i-l dăruia .Mi-aduc aminte că se îmbrăţişau şi se sărutau scurt. Eu aşa am crescut.
Cred că datorită nemărginitei lor iubiri  faţa de mine m-au crescut într-o lume complet diferită de cea în care trăim noi astăzi....Mi-au dat o educaţie frumoasă dar nu au putut să mă şi apere de răutăţi.Mi-au tot umplut inima şi mintea cu iubire dar nu au putut să mă împiedice să-mi iau zborul.Mi-au dat aripi de înger care uneori se frâng şi care mă dor şi când simt că suferinţa este atât de mare încât nu mai pot răbda  ridic ochii la cer şi mă gândesc la ei , readuc în suflet amintiri atât de dragi mie. Le simt uneori prezenţa şi sfaturile şi chiar şi mângâierea.Ei m-au iubit cu adevărat.Poate au fost şi sunt şi alţii, dar niciunul nu ca şi ei, niciunul.
                  Eu ştiu doar că cea mai frumoasă poezie este cea a inimii. Ea cântă o arie pe care doar eu o pot fredona şi doar o parte din sunetele ei îngereşti, înălţătoare poate fi simţită şi auzită de cei care încearcă timid să o perceapă. Cea mai sublimă poezie este a iubirii  mele.
Am rămas statornică în tot ceea ce m-au învăţat.Încă mai învăţ şi o voi face întreaga mea viaţa.Va trebui însă să învăţ  metode de a mă apăra de tot ceea ce este rău şi putred.Încă nu ştiu care sunt aceste metode dar poate într-o zi voi descoperi. Până atunci  încerc , nu întotdeauna şi reuşesc să nu îmi sădesc magnoliile printre bălării.
                Sunt dependentă de iubire şi afecţiune şi atât timp cât voi avea suflare de viaţa voi dărui tot ceea ce are sufletul meu mai de preţ indiferent de judecăţile unora .În fond eu cu iubirea mea fac ce vreau şi o dărui cui doresc!
Indiferent câte lacrimi, câţi judecători, câte oprelişti, câte vise spulberate, câte doruri vor mai fi eu nu mă voi schimba. Fiindcă dincolo de tot şi toate am multă iubire...câtă iubire....Refugiul meu va fi întotdeauna dragostea.
Dragostea este o dependentă de care nu scapi niciodată oricât eşti de rănit, de sfârtecat, de întristat. Ea răsare din nou că un fir mic de bonsai şi înfloreşte la început muguri timizi, uneori invizibili dar de o frumuseţe inimaginabilă, ca un fluture, la început cocon, iar mai târziu îmbrăcat cu rochii de safire şi smaralde!
                  Privesc cerul, iubesc cerul şi ating cerul!
Oricâte lupte se vor da credinţa, nădejdea şi dragostea nu mă vor părăsi niciodată pentru că eu sunt  iubire,  născută din iubire, pentru iubire.