Despre mine

Fotografia mea

        Alergarea noastra dupa dragoste e un permanent maraton de-a lungul timpului si al vietii. Pentru cel ce e indragostit de iubire, timpul nici nu exista, ci totul se rezuma la cautarile prelungite intre anotimpuri. Si parca ninsorile de azi ne privesc cu mila, simpatie sau cu tristete si candoare.Cerul clipeste stele aqamarine in intampinarea iubirii noastre. 
       Iar noi ?! Noi asteptam rasaritul !

     Din pacate traim intr-o vreme in care fiecare cauta sa se ascunda de cate cineva sau de ceva, ascundem sentimente, taine, suferinte, tristeti, iubiri, ascundem deznadejde sau exuberanta sau pur si simplu ne ascundem de noi insine. Parca ne-am juca de-a v-ati ascunsa uitand insa ca de noi insine nu putem sa ne ascundem in  totalitate niciodata. Cautam poate un anotimp, o persoana,o speranta, cautam o iubire pierduta sau imaginara, o amintire sau o revelatie, toata viata cautam un drum care se poate sa-l fi ratacit candva sau un drum nou, necunoscut noua, presarat doar cu vise, sperante,utopii... Dar cred ca niciodata cautarile nu sunt zadarnice. Ele te anima, te insufletesc, iti daruiesc speranta, cunoastere, iluzie. Dezamagit sau intristat sufletul iti cere sa cauti. Spera deci ca intr-o zi, neasteptat, nesperat, vei gasi. Si de nu va fi asa, acea cautare te va gasi ea pe tine.
       Un gand bun de la Pescarul de vise, o imbratisare calda si bun venit cu drag tuturor.

sâmbătă, 7 septembrie 2013

NU ȘTII VREUN ANOTIMP?







 Se joacă blânde raze prin frunzele pictate 
 De-nmiresmata toamnă cu dulcele ei rod,
 Dansează crizanteme în câmpuri parfumate, 
 Eu te sărut cu vara plecată în exod!
 
 Port jar de stele tandre îmbobocite-n gând, 
 Te-mbrac cu pacea frunzei să nu te doară ploaia,
 E noaptea mai senină când visului mă vând,
 Îți sunt atât de-aproape! Nu simți tu vâlvătaia?
 
 Zadarnic te prefaci că rătăcești cărarea, 
 Ce duce înspre mine prin iarba necosită, 
 Absența mea te doare, botez ți-e neuitarea  .
 Cu lacrimi de culoarea brândușei înflorite! 
 
 Oprește-mă puțin până se-ntorc lăstunii, 
 Prea multă toamnă tristă a poposit în tine 
 Și scrie-mă-n solstiții cu cioburile lunii, 
 Nicicând să nu mai sece fântânile din mine!
 
 Dacă din tot ce-am fost și-ai îndrăznit să-mi fii, 
 Năframa neputinței ar răvași iubirea,  
 Nu știi  vreun anotimp, în plus, de bucurii, 
 Din care să rămânem nu doar cu amintirea ?