Despre mine

Fotografia mea

        Alergarea noastra dupa dragoste e un permanent maraton de-a lungul timpului si al vietii. Pentru cel ce e indragostit de iubire, timpul nici nu exista, ci totul se rezuma la cautarile prelungite intre anotimpuri. Si parca ninsorile de azi ne privesc cu mila, simpatie sau cu tristete si candoare.Cerul clipeste stele aqamarine in intampinarea iubirii noastre. 
       Iar noi ?! Noi asteptam rasaritul !

     Din pacate traim intr-o vreme in care fiecare cauta sa se ascunda de cate cineva sau de ceva, ascundem sentimente, taine, suferinte, tristeti, iubiri, ascundem deznadejde sau exuberanta sau pur si simplu ne ascundem de noi insine. Parca ne-am juca de-a v-ati ascunsa uitand insa ca de noi insine nu putem sa ne ascundem in  totalitate niciodata. Cautam poate un anotimp, o persoana,o speranta, cautam o iubire pierduta sau imaginara, o amintire sau o revelatie, toata viata cautam un drum care se poate sa-l fi ratacit candva sau un drum nou, necunoscut noua, presarat doar cu vise, sperante,utopii... Dar cred ca niciodata cautarile nu sunt zadarnice. Ele te anima, te insufletesc, iti daruiesc speranta, cunoastere, iluzie. Dezamagit sau intristat sufletul iti cere sa cauti. Spera deci ca intr-o zi, neasteptat, nesperat, vei gasi. Si de nu va fi asa, acea cautare te va gasi ea pe tine.
       Un gand bun de la Pescarul de vise, o imbratisare calda si bun venit cu drag tuturor.

sâmbătă, 3 martie 2012

AȘ FI PUTUT






 Azi șterg cu frunze moarte clipitele cu tine,
 Le-arunc într-o genune de munți îngândurați,
 Un vis din ierni poeme îl spulber printre gene,
 Nu mă căuta în doruri, zadarnic te mai zbați!  
           
 E ultima mea noapte a înrobirii mele,
 M-adoarme ruga serii, sărutul ți-e amurg,  
 Iar umbra-ți mi-e străină în visele mărgele,
 În suflet praf de roze, spre alte zări alerg .
 
 Abstractele himere le cern prin sita vremii,
 In craterul tăcerii te-ntrezăresc cu greu,
 Nici lacrimile tale nu-mi mai aduc aminte,
 De frământari de-o clipă a sufletului meu. 
 
 Iubirea inocentă a destrămat-o vântul,  
 Eu nu mai am răgazul, iar timpul s-a scurtat, 
 Arcușul de vioară  isi plânge-n doruri cântul,
 In caruselul sorții scădere-am învățat.
 
 Eu am rostit pluralul iubirilor celeste,
 Tu conjugarea noastră nici azi n-o înțelegi,
 În iarna ta târzie, magnolia nu-nflorește,
 Ne mai desparte-abisul, de tine mă dezlegi.
 
 Acum, la ceas de veghe îți cer să uiți  iubirea,
 Coboară-n tine picuri, o lacrimă de-argint,       
 Tu iartă-mă de toate și șterge-mi amintirea,
 Eu dincolo de tine, renasc din suflet frânt.
 
 Aștept o primăvară în care  gânduri  sfinte,
 Să-și oglindească pacea în ochii mei verzui,
 Și-n care nici un mugur de-aducere aminte,
 Să nu răstălmăcească speranța dorului.
 
 Am evadat din trupul rătăcitor de tine,
 Tu nu mai ești același și parcă nu te știu,
 Aș fi putut pe suflet să-ți scriu cu margarete,
 Azi  nici că se mai poate, cum vrei, să pot să-ți fiu!
 
 
  

2 comentarii: