Despre mine

Fotografia mea

        Alergarea noastra dupa dragoste e un permanent maraton de-a lungul timpului si al vietii. Pentru cel ce e indragostit de iubire, timpul nici nu exista, ci totul se rezuma la cautarile prelungite intre anotimpuri. Si parca ninsorile de azi ne privesc cu mila, simpatie sau cu tristete si candoare.Cerul clipeste stele aqamarine in intampinarea iubirii noastre. 
       Iar noi ?! Noi asteptam rasaritul !

     Din pacate traim intr-o vreme in care fiecare cauta sa se ascunda de cate cineva sau de ceva, ascundem sentimente, taine, suferinte, tristeti, iubiri, ascundem deznadejde sau exuberanta sau pur si simplu ne ascundem de noi insine. Parca ne-am juca de-a v-ati ascunsa uitand insa ca de noi insine nu putem sa ne ascundem in  totalitate niciodata. Cautam poate un anotimp, o persoana,o speranta, cautam o iubire pierduta sau imaginara, o amintire sau o revelatie, toata viata cautam un drum care se poate sa-l fi ratacit candva sau un drum nou, necunoscut noua, presarat doar cu vise, sperante,utopii... Dar cred ca niciodata cautarile nu sunt zadarnice. Ele te anima, te insufletesc, iti daruiesc speranta, cunoastere, iluzie. Dezamagit sau intristat sufletul iti cere sa cauti. Spera deci ca intr-o zi, neasteptat, nesperat, vei gasi. Si de nu va fi asa, acea cautare te va gasi ea pe tine.
       Un gand bun de la Pescarul de vise, o imbratisare calda si bun venit cu drag tuturor.

miercuri, 29 februarie 2012

SĂ POT FI EU





 Colierele de lacrimi le risipesc în astre 
 Și din surâs de înger îți împletesc o stea,
 A mai rămas ruina din iernile dezastre,
 Port talisman de doruri în stinsă șoapta mea.
 
 Alerg ca-ntr-un refugiu-ntristat din miazănoapte,
 Călătorind stingheră pe-un nor de broderii,
 Dintr-un deșert de umbre, ce-s risipite-n moarte,
 Mă furișez  în visul iubirilor târzii. 
 
 Ezit să chem cocorii, să cânt în luna plină,
 Ca îngerii speranței din cer să nu-i trezesc,
 Mă risipesc în tine, cu picuri în surdină
 Și într-o altă iarnă cu jale mă grăbesc.
 
 Mănunchi de vise moarte le mătur cu tristețe,
 În iarna muribundă, nu-i loc de amândoi,
 Cetatea mea de doruri se sfarmă-n ametiste
 Și pasul meu cu tine, e strigăt stins de ploi.
 
 Eu nu pot fi veșmântul de amintiri fugare,
 Nici trista rătăcire în care hoinărești ,
 Eu mă numesc regină-n iubirea care doare,
 Tu-mi  poposești în suflet, o clipă, ca-n povești.
 
 Strivesc în mine dorul, ce-n lanțuri mă mai ține
 Și ațipesc în stele uitare să-ți aștern,
 Tu-n labirint de tine, te zbați între destine,
 Un trandafir de rouă împarți  în vis etern.
 

 Azi mă dezleg de tine, te scriu doar in sonete,
 Tu-nchide-te-n abstractul regretului târziu
 Și șterge-mă din suflet cu aripi de egrete,
 Poți  lua chiar și iubirea, să pot fi iarăși eu!
  


Un comentariu:

  1. Un alt nestemat care cântă iubirea şi frumosul deopotrivă. Profund!
    Felicitări, Ines!
    .
    Cu bucuria lecturii,
    Aurora

    RăspundețiȘtergere