Sunt un sihastru-n plânset de iubire
Și-un anotimp inexistent de vis,
Tresare-n gand, un zvon de amintire,
Sunt pas pierdut în ierni de dor nescris.
Sunt pas pierdut în ierni de dor nescris.
Gropari de întristare-mi bat la poartă
Și-mi
amintesc de eul meu ucis,
Ce pot să fiu acum, când condamnată,
Sunt fără tine-n ceasul interzis?
Un strop din tine încă mă alintă,
Hoinară rătăcesc in maci din primăveri
În răsărit, imi ești un ciob de-oglindă,
O intersecție a distanței dintre ieri.
Am brațe alungite-nspre chemare,
Cu doruri pribegite-n efemer,
În frământarea visului ce doare,
Sunt strigăt ce n-ajunge nicăieri.
Doar azima iertării mă salvează
De o iubire fără compromis,
Și-n rugăciunea tainică de seară,
Cer dezrobire din căușul meu de plâns.
Te-am zămislit din cer și din risipă
Și osândiți pe veci de dor vom fi,
Ești eul meu, tu suflet frânt de clipă,
Ne mai veghează numai Dumnezeu!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu