Despre mine

Fotografia mea

        Alergarea noastra dupa dragoste e un permanent maraton de-a lungul timpului si al vietii. Pentru cel ce e indragostit de iubire, timpul nici nu exista, ci totul se rezuma la cautarile prelungite intre anotimpuri. Si parca ninsorile de azi ne privesc cu mila, simpatie sau cu tristete si candoare.Cerul clipeste stele aqamarine in intampinarea iubirii noastre. 
       Iar noi ?! Noi asteptam rasaritul !

     Din pacate traim intr-o vreme in care fiecare cauta sa se ascunda de cate cineva sau de ceva, ascundem sentimente, taine, suferinte, tristeti, iubiri, ascundem deznadejde sau exuberanta sau pur si simplu ne ascundem de noi insine. Parca ne-am juca de-a v-ati ascunsa uitand insa ca de noi insine nu putem sa ne ascundem in  totalitate niciodata. Cautam poate un anotimp, o persoana,o speranta, cautam o iubire pierduta sau imaginara, o amintire sau o revelatie, toata viata cautam un drum care se poate sa-l fi ratacit candva sau un drum nou, necunoscut noua, presarat doar cu vise, sperante,utopii... Dar cred ca niciodata cautarile nu sunt zadarnice. Ele te anima, te insufletesc, iti daruiesc speranta, cunoastere, iluzie. Dezamagit sau intristat sufletul iti cere sa cauti. Spera deci ca intr-o zi, neasteptat, nesperat, vei gasi. Si de nu va fi asa, acea cautare te va gasi ea pe tine.
       Un gand bun de la Pescarul de vise, o imbratisare calda si bun venit cu drag tuturor.

miercuri, 1 aprilie 2015

LACRIMA DE DOR





 În satele uitate-n răscrucile din munți  
 Doar clopote bătrâne mai tulbură tăceri
 Și lacrima de dor, a celor triști, cărunți,
 Ce-și duc amarul zilei sub crucea de poveri.
 
 Zăvorul de la poartă l-a-nțepenit rugina,
 Poștașul trece rar, scrisorile-s puține,
 O zi e cât un veac, îi macină rutina,         
 Prezentul se deșiră-n risipă de suspine.

 În duh de rugăciune, privire-ncețoșată,
 Invinși de ani si boli, așteaptă, poate mâine,
 Feciorul dus departe, va fi să bată-n poartă.
 Adună-n barbă lacrimi mâncând un colț de pâine. 
  
 E ocupat probabil, își spune mama-n gând,
 Privind tablou-n care băiatul îi zâmbește,
 Se scurg stropi mici, fierbinți, pe fiecare rând,
 Citind scrisoarea-n care îi spune c-o iubește. 
 
 Neputincios tătucul privește-ngândurat,
 Și-și sprijină-n baston firavul trup, slăbit, 
 Să fi uitat de noi? Măcar de-ar fi păstrat,
 Icoana amintirii și-ar ști cât ne-a lipsit.      
 
 Ce grea e-nsingurarea, aproape-un fel de moarte
 Și cui să i te plângi, când dorul e-un blestem ?
 E cerul pamântiu , revino, cât se poate,
 Iubite fiu, ne-auzi? Cu glasul stins te chem!




2 comentarii: