Despre mine

Fotografia mea

        Alergarea noastra dupa dragoste e un permanent maraton de-a lungul timpului si al vietii. Pentru cel ce e indragostit de iubire, timpul nici nu exista, ci totul se rezuma la cautarile prelungite intre anotimpuri. Si parca ninsorile de azi ne privesc cu mila, simpatie sau cu tristete si candoare.Cerul clipeste stele aqamarine in intampinarea iubirii noastre. 
       Iar noi ?! Noi asteptam rasaritul !

     Din pacate traim intr-o vreme in care fiecare cauta sa se ascunda de cate cineva sau de ceva, ascundem sentimente, taine, suferinte, tristeti, iubiri, ascundem deznadejde sau exuberanta sau pur si simplu ne ascundem de noi insine. Parca ne-am juca de-a v-ati ascunsa uitand insa ca de noi insine nu putem sa ne ascundem in  totalitate niciodata. Cautam poate un anotimp, o persoana,o speranta, cautam o iubire pierduta sau imaginara, o amintire sau o revelatie, toata viata cautam un drum care se poate sa-l fi ratacit candva sau un drum nou, necunoscut noua, presarat doar cu vise, sperante,utopii... Dar cred ca niciodata cautarile nu sunt zadarnice. Ele te anima, te insufletesc, iti daruiesc speranta, cunoastere, iluzie. Dezamagit sau intristat sufletul iti cere sa cauti. Spera deci ca intr-o zi, neasteptat, nesperat, vei gasi. Si de nu va fi asa, acea cautare te va gasi ea pe tine.
       Un gand bun de la Pescarul de vise, o imbratisare calda si bun venit cu drag tuturor.

duminică, 26 mai 2013

MARATONUL VIEȚII






                 Viața noastră,  o cursă continuă în care uneori nu observăm nici răsăritul, nici apusul, nici oamenii pe care îi întâlnim și care încearcă cu timiditate să se apropie de sufletele noastre imaginându-și că am fi altfel decât ei doar pentru că afișăm un anume fel de a fi sau pur și simplu fiindcă așa ne percep ei.
Uităm uneori să privim în ochii celuilat cu iubire ! Nu îi vedem, nu îi auzim, nu îi înțelegem, nu îi atingem , nu îi simțim fiindcă suntem concentrați asupra eului nostru atât de mult încât dintr-o data devenim surzi, orbi și muți. Îi privim pe toți ca pe un tot unitar ignorând că ei defapt sunt unici.
Citim zilnic știri, povești, întâmplări, ne șochează anumite zvonuri sau lăcrimăm la câte o întâmplare nefericită fără să fim atenți că în imediata noastră apropiere există măcar un suflet care ne cere tăcut, cu disperare să îi adresăm un cuvânt.Unul singur.
Privim cerul de cele mai multe ori singuri și îl implorăm pe Dumnezeu să ne implinească câte o dorință ca și când El ar fi un fel de chelner care este dator să ne servească cu ceea ce noi dorim. De plătit nu poate fi vorba fiindcă în ignoranța noastră credem că ni se cuvine. Uităm că defapt suntem doar noi înșine un vis efemer și  călător pe acest pământ.  Deși peregrini prin anotimpurile vieții nici nu observăm soarele, stelele, pescărușii, licuricii, florile și toate minunile universului fără de care am trăi într-o lume anostă și gri.
              Suntem atât de preocupați de ceea ce ni se intâmplă nouă încât oricât de tare ar cânta sau ar plânge sufletul unui om nu îi mai percepem vibrațiile.
Alergăm înspre nicăieri și  nu ajungem defapt niciunde. Când în sfârșit luăm o pauză și ne uităm în jurul nostru vedem cu stupoare că iubirea există, că soarele strălucește și că sunt zeci de suflete care așteaptă să le deschidem portița inimii.
Ne dorim iubire, dar în mod ciudat fugim de ea.
Alergăm la maratonul vieții cu sufletul zbuciumat și când ne trezim, dacă o facem, nici nu mai știm dacă sufletul nostru ne mai recunoaște tocmai pe noi posesorii lui.
Trist, dar adevărat!
Împarte suflet, privește-ți în suflet, dăruiește suflet ! Cu atât rămâi după tot maratonul la care alergi. Și el se termină la fel de repede, indiferent că o faci la pas sau alergând! 
Dacă întâlniți un suflet aduceți-vă aminte că dorește să vă îmbrățișeze, să vă zâmbească, să viseze împreună cu voi, să vă spună că îi e dor de voi și că dorește doar să îl observați. Dacă o veți face cerul întreg va cânta împreună cu îngerii lui și veți trăi o veșnică primăvară.
               Micșorați pasul, opriți-va și priviți ! Este atât de simplu ! În acest mod mai luați și voi o pauză!
Pictați zâmbete, îmbrățișați, încurajați , oferiți speranță și credeți  cu toată inima că într-o zi chiar și ceea cele mai ascunse și intime dorințe vi se vor împlini. Dar nu singur, ci împreună cu cei pe care îi întâlniți în timpul alergării voastre la maratonul vieții.
Sufletul  unui om întotdeauna va avea nevoie de un altul pentru a fi împlinit.
Îmi doresc ca Dumnezeu să-mi deschidă ochii sufletului și a minții pentru a vedea , a simți și a percepe cu adevărat nevoile celor din jur ! Să nu cumva să mi se întâmple ca din neatenție, teamă, ignoranță sau dezinteres să nu pot percepe cântul de jale sau de bucurie  a celui de lângă mine.
M-aș simți cel mai nenorocit om de pe pământ.
Eu nu îmi doresc decât ca  în alergarea mea să nu fiu singură, ci să privesc cerul mână în mână cu alte suflete ! Atât!
  

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu