luni, 16 septembrie 2013

DIN TIMPUL CE-A RĂMAS



                               
 Îți sunt brodate lacrimi și ție de-al meu dor,
 Mai sângerează crinii în albul din petale,
 Ți-alintă îngeri clipa, când plânge trist un nor,  
 Îți ninge-n câte-o noapte cu perle mici de jale?
 
 Păstrezi la tine-n suflet sărutul meu din vis, 
 Îți înfloresc neliniști sub gene când vorbesc,
 Ți-e-mpovărată toamna de ceasul interzis,
 Alaiul meu de fluturi ți-a spus cât te iubesc?

 Mă poți striga pe nume, să nu simți mângâieri,
 Deșertul suferinței l-a spulberat speranța,
 Mi-ai adunat iubirea din șoapte și tăceri,
 Măsori și tu secunda, să micșorezi distanța ?
 
 Copilărești o noapte în raiul meu de stele,         
 Să-mi țeși cu ele vise, nimic să nu mai doară, 
 Respiri oare parfumul albastrelor zorele, 
 Sau nuferii uitării m-au șters cu ploi de vară ?
 
 Când ai să-nfrângi tristețea, din timpul ce-a rămas, 
 Să mă adormi pe brațe de dragoste și dor,  .
 Redesenează-mi visul, în taină, pătimaș, 
 Să nu vii prea târziu! Voi învăța să zbor! 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu