Despre mine

Fotografia mea

        Alergarea noastra dupa dragoste e un permanent maraton de-a lungul timpului si al vietii. Pentru cel ce e indragostit de iubire, timpul nici nu exista, ci totul se rezuma la cautarile prelungite intre anotimpuri. Si parca ninsorile de azi ne privesc cu mila, simpatie sau cu tristete si candoare.Cerul clipeste stele aqamarine in intampinarea iubirii noastre. 
       Iar noi ?! Noi asteptam rasaritul !

     Din pacate traim intr-o vreme in care fiecare cauta sa se ascunda de cate cineva sau de ceva, ascundem sentimente, taine, suferinte, tristeti, iubiri, ascundem deznadejde sau exuberanta sau pur si simplu ne ascundem de noi insine. Parca ne-am juca de-a v-ati ascunsa uitand insa ca de noi insine nu putem sa ne ascundem in  totalitate niciodata. Cautam poate un anotimp, o persoana,o speranta, cautam o iubire pierduta sau imaginara, o amintire sau o revelatie, toata viata cautam un drum care se poate sa-l fi ratacit candva sau un drum nou, necunoscut noua, presarat doar cu vise, sperante,utopii... Dar cred ca niciodata cautarile nu sunt zadarnice. Ele te anima, te insufletesc, iti daruiesc speranta, cunoastere, iluzie. Dezamagit sau intristat sufletul iti cere sa cauti. Spera deci ca intr-o zi, neasteptat, nesperat, vei gasi. Si de nu va fi asa, acea cautare te va gasi ea pe tine.
       Un gand bun de la Pescarul de vise, o imbratisare calda si bun venit cu drag tuturor.

luni, 16 septembrie 2013

DIN TIMPUL CE-A RĂMAS



                               
 Îți sunt brodate lacrimi și ție de-al meu dor,
 Mai sângerează crinii în albul din petale,
 Ți-alintă îngeri clipa, când plânge trist un nor,  
 Îți ninge-n câte-o noapte cu perle mici de jale?
 
 Păstrezi la tine-n suflet sărutul meu din vis, 
 Îți înfloresc neliniști sub gene când vorbesc,
 Ți-e-mpovărată toamna de ceasul interzis,
 Alaiul meu de fluturi ți-a spus cât te iubesc?

 Mă poți striga pe nume, să nu simți mângâieri,
 Deșertul suferinței l-a spulberat speranța,
 Mi-ai adunat iubirea din șoapte și tăceri,
 Măsori și tu secunda, să micșorezi distanța ?
 
 Copilărești o noapte în raiul meu de stele,         
 Să-mi țeși cu ele vise, nimic să nu mai doară, 
 Respiri oare parfumul albastrelor zorele, 
 Sau nuferii uitării m-au șters cu ploi de vară ?
 
 Când ai să-nfrângi tristețea, din timpul ce-a rămas, 
 Să mă adormi pe brațe de dragoste și dor,  .
 Redesenează-mi visul, în taină, pătimaș, 
 Să nu vii prea târziu! Voi învăța să zbor! 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu