Despre mine

Fotografia mea

        Alergarea noastra dupa dragoste e un permanent maraton de-a lungul timpului si al vietii. Pentru cel ce e indragostit de iubire, timpul nici nu exista, ci totul se rezuma la cautarile prelungite intre anotimpuri. Si parca ninsorile de azi ne privesc cu mila, simpatie sau cu tristete si candoare.Cerul clipeste stele aqamarine in intampinarea iubirii noastre. 
       Iar noi ?! Noi asteptam rasaritul !

     Din pacate traim intr-o vreme in care fiecare cauta sa se ascunda de cate cineva sau de ceva, ascundem sentimente, taine, suferinte, tristeti, iubiri, ascundem deznadejde sau exuberanta sau pur si simplu ne ascundem de noi insine. Parca ne-am juca de-a v-ati ascunsa uitand insa ca de noi insine nu putem sa ne ascundem in  totalitate niciodata. Cautam poate un anotimp, o persoana,o speranta, cautam o iubire pierduta sau imaginara, o amintire sau o revelatie, toata viata cautam un drum care se poate sa-l fi ratacit candva sau un drum nou, necunoscut noua, presarat doar cu vise, sperante,utopii... Dar cred ca niciodata cautarile nu sunt zadarnice. Ele te anima, te insufletesc, iti daruiesc speranta, cunoastere, iluzie. Dezamagit sau intristat sufletul iti cere sa cauti. Spera deci ca intr-o zi, neasteptat, nesperat, vei gasi. Si de nu va fi asa, acea cautare te va gasi ea pe tine.
       Un gand bun de la Pescarul de vise, o imbratisare calda si bun venit cu drag tuturor.

vineri, 13 decembrie 2013

COLIND DE DOR





  
 E doar tristețe-n preajmă, zăpezi fără cuvinte 
 Te-ntrezăresc prin ceață și seri de-ngheț sălciu,  
 De vise giuvaiere doar eu mi-aduc aminte?
 Sărută-mi măcar umbra să cred că nu-i târziu!    
 
 Flori albe, dantelate, gravate de ninsoare
 Valsează trist pe gene, fragile crisalide, 
 Minuni nevinovate de-nchipuiri fugare 
 Încremenesc tăcute în gânduri insipide.
 
 Se frânge-n suflet dorul, amar de-nsingurare.
 Nu simți cum doare clipa iubirii fără tine?     
 Colindă-n cete îngeri bolnavi de întristare,
 Pătrar de lună plânge, mor stele în suspine.
 
 În apăsări absurde trec ore-n ger cumplit, 
 Ținându-ne de mână, strivim destine mate, 
 Ia-mi sufletul de pleci, neiertător sfârșit,
 O iarnă cât o viață în temple reci și fade.
 
 Aș vrea să viscolească cu dragoste-n neștire, 
 Fă din cuvânt cărare, aprinde-un crin în sfeșnic, 
 Descântă destrămarea, mă-mbracă cu iubire!
 Colind de dor, în lacrimi! N-aș vrea să ningă veșnic! 

  

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu