joi, 7 august 2014

FAR SĂ-ȚI FIE BUNĂTATEA

  

 Un om iute la mânie stârnește certuri, dar cine este încet la mânie potolește neînțelegerile. Proverbe15:8


 Voi care le știți pe toate despre toți și judecați 
 Chip creat de Dumnezeu, nu suntem cu toții frați?
 Nu privim cu-aceeași ochi, nu zâmbim cu-aceeași gură,
 Nu suntem noi cântăriți cu a dreaptă Lui măsură?
 
 Sufletu-ți nu-l întrista pentru cel ce te rănește, 
 Ocarând prin cleveteli și pelin de te-otrăvește, 
 Cu iubire și răbdare  iartă orice nedreptate,
 Prin credință-nvinge hula, cerne orice răutate! 
 
 Fii smerit, zdrobește-ți duhul și cu inima umilă 
 Harul păcii și iubirii tu revărsați-l prin milă. 
 Nu-i nimic la întâmplare, încercarea are-un rost,
 Modelându-ți  caracterul, vei fi azi, ce ieri n-ai fost,
 
 Vas de cinste, sfânt, curat, care-n zgură strălucește,
 Diamant pe care-olarul zi de zi îl șlefuiește.
 Căci în fața Celui Sfânt singura filozofie
 Este verbul a iubi, Ușa către-mpărăție.
 
 Pâinea de-o arunci pe ape, pe dușman dacă îl ierți,
 Vorbele le dregi cu sare, rana legi și nu te cerți,
 Deschizi poartă către rai, faci din viață o poveste
 Dac-asculți Cuvântul Celui ce a fost, va fi și este.
 
 Bunătatea fie-ți veșnic călăuză, scut și far,
 Haine albe de lumină poartă-le ca pe un dar
 Și în partititura vieții fă-ți din dragoste cunună, 
 Împletind vorba cu fapta, inimă să-ți fie bună
 
 Și în orice-mprejurare, ochii înspre cer ridică,
 Iar credința de îți este cât grăuntele de mică,
 Harul ți se va-nmulți totdeauna-n slăbiciune,
 Biruind răul prin bine, zi de zi în rugăciune!
  

4 comentarii:

  1. Doamne , cat adevar ! ...si cata Intelepciune in aceste versuri.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Bunătatea este dragostea care se manifestă în lucrurile mici şi aparent neînsemnate; este respectul faţă de simţămintele şi personalitatea altuia; este înţelepciunea constructivă pusă în practică. Bunătatea este spiritul constructiv care leagă prieteniile şi toarnă balsamul liniştii peste situaţii care altfel ar deveni explozive. Bunătatea rodeşte binecuvântare şi fericire acolo unde inimile sunt atacate de putregaiul amărăciunii şi al răutăţii. Recunostinta d-na Maria Dincov, imbratisari calde !

      Ștergere