Despre mine

Fotografia mea

        Alergarea noastra dupa dragoste e un permanent maraton de-a lungul timpului si al vietii. Pentru cel ce e indragostit de iubire, timpul nici nu exista, ci totul se rezuma la cautarile prelungite intre anotimpuri. Si parca ninsorile de azi ne privesc cu mila, simpatie sau cu tristete si candoare.Cerul clipeste stele aqamarine in intampinarea iubirii noastre. 
       Iar noi ?! Noi asteptam rasaritul !

     Din pacate traim intr-o vreme in care fiecare cauta sa se ascunda de cate cineva sau de ceva, ascundem sentimente, taine, suferinte, tristeti, iubiri, ascundem deznadejde sau exuberanta sau pur si simplu ne ascundem de noi insine. Parca ne-am juca de-a v-ati ascunsa uitand insa ca de noi insine nu putem sa ne ascundem in  totalitate niciodata. Cautam poate un anotimp, o persoana,o speranta, cautam o iubire pierduta sau imaginara, o amintire sau o revelatie, toata viata cautam un drum care se poate sa-l fi ratacit candva sau un drum nou, necunoscut noua, presarat doar cu vise, sperante,utopii... Dar cred ca niciodata cautarile nu sunt zadarnice. Ele te anima, te insufletesc, iti daruiesc speranta, cunoastere, iluzie. Dezamagit sau intristat sufletul iti cere sa cauti. Spera deci ca intr-o zi, neasteptat, nesperat, vei gasi. Si de nu va fi asa, acea cautare te va gasi ea pe tine.
       Un gand bun de la Pescarul de vise, o imbratisare calda si bun venit cu drag tuturor.

luni, 16 martie 2015

OGLINDA



 Auzind despre căsuța cu o mie de oglinzi,
 Un cățel, curios din fire, șugubăț, cu ochi rotunzi,
 S-a gândit s-o viziteze ca să vadă el pe viu
 Ce mister poate ascunde. Tare i-a părut hazliu,
 
 Că de-ndată ce-a urcat scările de la intrare,
 Dând din coadă bucuros, plin de zel și nerăbdare,
 Cu urechile ciulite, peste tot unde-a privit,
 Alți o mie de căței, cu căldură i-au zâmbit.
 
 Bucuros peste măsură, cum n-a fost el niciodată
 Și-a propus să se întoarcă-n acest loc și altădată. 
 Alt cățel, cam deprimat, fără niciun chef de viață,
 Cu codița-ntre picioare, cap plecat, priviri de ghiață,
 
 Suspicios și arțăgos, mârâind nemulțumit,
 De îndată ce-a intrat în locașul amintit, 
 Blana-i s-a zburlit pe spate, speriat de câinii care, 
 Din oglinzi rânjeau perfid, răutăcioși, cu-nfiorare.

 A fugit încrâncenat, făr-a mai dori vreodată,
 Nici măcar să-și amintească de căsuța “blestemată”.
 Orișicine știe bine, de-n oglindă te privești,
 Ea reflectă ce-i arăți. De ești vesel și zâmbești,
 
 Ochii îți surâd sub gene, chipul ți-este luminos,  
 E firesc ca și oglinda să-ți răspundă prietenos,
 De te-ncrunți, ești bosumflat, afișezi mereu tristețe,
 Te întuneci ne-ncetat, cum altfel să-ți dea binețe?



Dupa o poveste cu talc:  “Casa cu o mie de oglinzi.”

4 comentarii: