Despre mine

Fotografia mea

        Alergarea noastra dupa dragoste e un permanent maraton de-a lungul timpului si al vietii. Pentru cel ce e indragostit de iubire, timpul nici nu exista, ci totul se rezuma la cautarile prelungite intre anotimpuri. Si parca ninsorile de azi ne privesc cu mila, simpatie sau cu tristete si candoare.Cerul clipeste stele aqamarine in intampinarea iubirii noastre. 
       Iar noi ?! Noi asteptam rasaritul !

     Din pacate traim intr-o vreme in care fiecare cauta sa se ascunda de cate cineva sau de ceva, ascundem sentimente, taine, suferinte, tristeti, iubiri, ascundem deznadejde sau exuberanta sau pur si simplu ne ascundem de noi insine. Parca ne-am juca de-a v-ati ascunsa uitand insa ca de noi insine nu putem sa ne ascundem in  totalitate niciodata. Cautam poate un anotimp, o persoana,o speranta, cautam o iubire pierduta sau imaginara, o amintire sau o revelatie, toata viata cautam un drum care se poate sa-l fi ratacit candva sau un drum nou, necunoscut noua, presarat doar cu vise, sperante,utopii... Dar cred ca niciodata cautarile nu sunt zadarnice. Ele te anima, te insufletesc, iti daruiesc speranta, cunoastere, iluzie. Dezamagit sau intristat sufletul iti cere sa cauti. Spera deci ca intr-o zi, neasteptat, nesperat, vei gasi. Si de nu va fi asa, acea cautare te va gasi ea pe tine.
       Un gand bun de la Pescarul de vise, o imbratisare calda si bun venit cu drag tuturor.

luni, 1 iunie 2015

BOSUMFLICI





 N-am chef să zâmbesc defel,
 M-a trezit un brotăcel
 Și-o armată de furnici,
 Ce-au dansat pe-un biet arici.
 
 Într-atât l-au gâdilat,
 Că s-a pus pe strănutat.
 Forfota s-a întețit,
 S-au pornit pe ciripit,
 
 Rândunici și-un pițigoi,
 Ce de zarvă, tărăboi,
 Câinii latră prin vecini,
 Alergând după găini.
 
 Papuceii nu-i mai am,
 I-a furat Mițu pe geam.
 Ochișori iar am închis,
 Când colo, pe-acoperiș
 
 Croncăne o cioară neagră,
 Acum chiar că nu-i de șagă,
 Cum să nu fiu supărată,
 Morcovită, bosumflată?
 
 M-am dus să-mi spăl obrăjorii,
 Mâinile și dințișorii,
 Pe năsuc cât o alună
 Roșie sunt ca o căpșună.
 
 Nasul nu mi s-a-nroșit
 Fiindcă mint, vă spun cinstit,
 Un țânțar needucat,
 Fără milă m-a pișcat.
  
 Țin buzițele cireașă,
 Astăzi de nimic nu-mi pasă,
 Nici copii nu-i salut,
 Nici pe buna n-o ascult,
 
 Poezioare n-am să spun
 Și nu vreau nici mic dejun,
 Iar la gradi nu mă duc,
 Am să stau singură cuc.
 
 Nu mă-ncalț, nu mă îmbrac,
 Nici codițe n-am să-mi fac.
 Fâs, fâs pași... e cățelușa
 Sau mama cu nuielușa?

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu