vineri, 11 martie 2016

POEMUL TĂU, FEMEIA





 Doar femeia e creată din candoare de petale,
 Miriade de iubire, grație de albe cale.
 Inima îi e altarul unde înnoptează îngeri,
 Poate mirui destine, mângâia în văi de plângeri. 
  
 Râd cireșii când clipește, ochii ei, oglinzi de iris
 Îți îmbujorează clipa, împărțind la doi un vis.
 Fiică e, de Rege sfânt, suflet rupt din Dumnezeu,
 Rodul harului divin, Psalm cântat de curcubeu.
 
 Creionat cu-absint de crini, trup firav ca o liană
 Poartă-n pântece icoană de vlăstar fără prihană.
 Timpul curge fără ea ca un bocet în apus, 
 Fură-i dragostea , aripi, îți va altoi în plus.

 De-ți îmbobocește-n sânge, dacă sincer o iubești,
 Nu o jefui de cer, dar sfințit, să-l ocrotești!
 Carul Mare-ți va urni, cu săruturi infinite,  
 Oarbă te va respira chiar și-n ore nerostite.
 
 Îți strecoară-n vise fluturi, vindecă fântâni de-osândă,
 Scara trupului ți-o urcă, dezmierdându-te flămândă,
 Stol de porumbei îți crește, în damascuri te desfată,
 Crucea dorului ți-o duce și sub legământ ți-e soartă.

 Te-nflorește-n rugăciune si sub patrafir ceresc
 Ușa raiului deschide când îți spune te iubesc,
 Colorează răsărituri, în cămăși de jar te bea,
 Sigilată de-al tău suflet, ți-e poem, parfum de stea.

5 comentarii: