sâmbătă, 12 ianuarie 2013

MĂ TOT ÎNTREB



Coboară-mă în tine să nu mai știu ce-i dorul,
Să-ți locuiesc în suflet la fel ca-ntr-un ghioc,
Oprește-mi alergarea în care-mi caut norocul,
Transfugelor clipite ce-n goană-s în galop.

Învăluie-mă-n lacrimi de netrăite vise
Ca răsăritul zilei să pot să ți-l nuntesc
Secunda de restriște s-o stingi cu doruri ninse
Alungă-mi orice temeri din zborul meu lumesc.

Resfira-mi cu iubire amarul din privire
Și calendarul zilei oprește-l pentr-o zi,
Chiar dacă-i amăgire, să mai gustăm iubire,
Nepăsător, chiar moartea putea-v-atunci veni.

Să-ți plângă raza lunii în șoaptă la ureche,
Să poți simți dezastrul risipei noastre-n doi
Și nesortite vise-nmultite in pereche
Ca rădăcini de arbori sa urce printre ploi.

La fel precum o moară ce-și macină făina,
Rătăcitoare gânduri în mine hoinăresc,
Tenebre de-ntuneric ce nu găsesc lumina,
Îmi încolțesc în suflet în loc să te găsesc.

Eu simt că doar himere în inimă-și fac casă
Și dorul meu de tine doar pribegește-n gând,
Iluzia e dorința , ce-n pace nu mă lasă
Și naște-n mine visul nespusului colind.

Mă-ntunec și mă bucur în tine totodată ,
Iar binele și răul sălășluiesc comun,
O geană îmi surâde, iar alta-i întristată,
Un amalgam de lupte-s pe baricade-acum.

Poate tu știi mai bine ce broderii de vise,
În inimă și-n suflet ai tot țesut în timp,
Eu tot mă caut în trupu-ți și nu-nțeleg e-apusul ,
Sau răsăritul zilei în care mă preling?

Eu cred că doar năframa de vreme-nselatoare
Te-ascunde după ploaia din ochii mei uciși,
Și din iubire-adâncă nascută din splendoare
Te-am recompus din cioburi,de soartă interziși.

Te-ntreb astăzi pe tine și de îmi poți răspunde,
În care anotimpuri trecute să te caut,
De poți, mai prelungește în calendar secunde,
Sau stinge-mă-n săruturi ,să știu că-n tine sunt.

Și dacă doar fantasme iti prelungesc șederea,
În lacrimi spală-mi gândul uitare să-ți aduc,
Culeg doar flori de gheață ce-ți tăinuiesc tăcerea
Sau doar pictez iubirea pe catafalc depus?



6 comentarii:

  1. Mi-a placut foarte mult; am citit-o de trei ori, curios si mai ales hotarat sa gasesc "paie in ochi"!
    O poezie mai lunga decat de obicei, dar foarte bine structurata! De unde atata avalansa de metafore?
    O seara placuta!

    RăspundețiȘtergere
  2. Minunat,sper ca vei gasi linistea necesara!...

    RăspundețiȘtergere
  3. ...cu drag iti las ♥ ...de mult nu am mai citit ceva asa frumos...

    RăspundețiȘtergere
  4. Resfira-mi cu iubire amarul din privire !...eu nu spun decat ca aproape ai réussit !

    RăspundețiȘtergere