POVESTE DIN FEREASTRA INIMII

"Un prieten adevărat este acela care sosește în timp ce ceilalți dispar"  

 Într-un burg pestriț și vesel, pe o stradă oarecare

 Un copil trecea zâmbind pe-o alee, la-ntâmplare 

 Și rotind privirea-n zare cum o fac copii-ades

 La gheretă, în vitrină, un afiș de interes:

 

 Vând căței cu ochi zglobii și cu părul cârlionțat,  

 Jucăuși, plin de iubire, cu boticul brun roșcat.  

 Curios nevoie mare, doritor de-un prieten drag,

 Rușinos, zâmbind timid s-a oprit puțin în prag

 

 Și cu vocea mai domoală l-a-ntrebat pe vânzător:

 Care-i costul, cum sunt câinii, dac-a fost vreun doritor.

 La auzul celor doi, cinci căței au dat năvală,

 Făcând tumbe, alergând, foarte-atenți la cleveteală.

 

 Unul singur, mai sfios, necăjit, blăniță sură,

 Rezemând codița mică pe sandala gri de zgură

 L-a privit cu îndoială pe băiatul curios,

 Cu ochi triști, năsuc rozat, vrând să pară bucuros,  

 

 Dar și-a coborât privirea și lătrând aproape stins,

 Niciun gest n-a mai schițat, se știa demult învins.

 Vânzătorul negustor prezentându-i ca pe-o marfă 

 I-a lăudat pe fiecare, omițând să fac-o gafă.

 

 Observându-i ochii blânzi, fără licăr, bucurie,

 L-a-ntrebat pe comerciant, respectuos, cu modestie

 Dacă poate cumpăra cățelușul întristat

 Fiindcă-i este tare drag, este ceea ce-a visat.

 

 Fâstâcit peste măsură a-ncercat să-l lămurească:

 Cățelușul este șchiop, nu prea vrea nici să zâmbească,

 Nici s-alerge, să se joace, stă mereu și meditează,

 Nu mănâncă, nici nu latră, toată ziua dormitează,

 

 I s-a rupt cândva lăbuța, va fi șchiop întreaga viață.

 Ce-ai putea să faci cu el? Este fără de speranță.

 Copilașul a tăcut și din buzunarul mic

 A scos banii șifonați, strânși cu trudă, într-un plic.

 

 Văzând omul că nu poate să-l convingă  nicidecum

 I-a propus să-i dea cățelul chiar și gratis, fiecum.

 Dar un gând îl frământa și nu-nțelegea defel

 Ce-ar putea face băiatul cu un cățeluș ca el?

 

 Isteț foc, fără s-aștepte vreo-ntrebare de la domn,

 Ridicându-și pantalonii i-a spus simplu: eu sunt om!

 Am și eu un picioruș, care e din lemn, vezi bine,

 Dar am suflet și mă doare, ce-aș putea să-ți spun? În fine.

 

 Îți dau banii, iau cățelul, este tot ce îmi doresc,

 Nu-l vreau gratis, este prețul care pot să îl plătesc

 Pentru cel mai drag prieten, ce vreodată l-am visat,

 Este darul cel mai scump, îl iubesc cu-adevărat.

 

 Eu nu pot nici să alerg, nici să zburd ca alți copii,

 Singur sunt de-atâtea ori, nu am multe jucării,

 Am ales acest cățel fiindcă seamănă cu mine,

 Șterge-ți lacrima degrabă și învață să faci bine!