Despre mine

Fotografia mea

        Alergarea noastra dupa dragoste e un permanent maraton de-a lungul timpului si al vietii. Pentru cel ce e indragostit de iubire, timpul nici nu exista, ci totul se rezuma la cautarile prelungite intre anotimpuri. Si parca ninsorile de azi ne privesc cu mila, simpatie sau cu tristete si candoare.Cerul clipeste stele aqamarine in intampinarea iubirii noastre. 
       Iar noi ?! Noi asteptam rasaritul !

     Din pacate traim intr-o vreme in care fiecare cauta sa se ascunda de cate cineva sau de ceva, ascundem sentimente, taine, suferinte, tristeti, iubiri, ascundem deznadejde sau exuberanta sau pur si simplu ne ascundem de noi insine. Parca ne-am juca de-a v-ati ascunsa uitand insa ca de noi insine nu putem sa ne ascundem in  totalitate niciodata. Cautam poate un anotimp, o persoana,o speranta, cautam o iubire pierduta sau imaginara, o amintire sau o revelatie, toata viata cautam un drum care se poate sa-l fi ratacit candva sau un drum nou, necunoscut noua, presarat doar cu vise, sperante,utopii... Dar cred ca niciodata cautarile nu sunt zadarnice. Ele te anima, te insufletesc, iti daruiesc speranta, cunoastere, iluzie. Dezamagit sau intristat sufletul iti cere sa cauti. Spera deci ca intr-o zi, neasteptat, nesperat, vei gasi. Si de nu va fi asa, acea cautare te va gasi ea pe tine.
       Un gand bun de la Pescarul de vise, o imbratisare calda si bun venit cu drag tuturor.

luni, 5 decembrie 2016

CHIRIAŞII CLIPEI





 Știu, nu mă pot opune să dormi conspirativ
 Cu un tain de vise clădite din nisip,        
 Nici să-nserezi pe aripi de-nchipuiri, naiv, 
 Ținându-te de mână cu umbre fără chip. 
 
 Nerostul să-l crezi rost în nopți de dor nebune
 Și creionând pe geam imperii de lavandă,
 Cu stele să timbrezi înscrisuri de tăciune, 
 Într-un sevraj de-arome cu îngeri de zăpadă.
 
 Captiv într-o epavă a orei insomniace 
 Te mint fete morgane cu umeri de lucernă,                     
 Că fluturi răstigniți, încă respiră-n ace,
 Deși aripi în zdrențe s-au stins în alb de pernă.
 
 Cât de-nsetat să fii de-ncerci cu-n ciob de lună, 
 Să scoți dintr-o fântână suspin de crisalidă?
 Cu trup din vânt cioplit, fragile, se adună,               
 Neînțelesuri stranii-n veșminte de obidă.
 
 Oglinzi mistuitoare se sparg în zori de cretă,           
 Când florile de-omăt cern lacrimi de eres,           
 Adorm chiriașii clipei, iluzia se repetă,
 În schimnicia nopții, când îngeri vise țes. 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu