DESPRE MINE, DESPRE DRAGOSTEA TRANSFORMATOARE

 

           Zadarnic plantezi o sămânţă dacă nu o stropeşti cu iubire, nu îi sprijinesti trunchiul firav şi nu o uzi zinic cu lacrimi, vise şi dragoste! Dar dacă o vei face zi de zi cu dăruire şi pricepere când ea va deveni o magnolie matură vei vedea că prin  dragostea ta ea îţi va dărui florile cele mai parfumate şi la rândul ei te va binecuvânta cu alţi vlăstări de tăria miresmelor ei! 

         Nu am animozităţi şi indiferent de cât de tare loveşte un om, după un timp prin suferinţa unei amnezii îl reprimesc! Defect de construcţie al sufletului! Nici un chirurg nu mă poate vindeca de acest lucru! Şi lucrurile se repetă şi atunci chem anestezistul..

Nu pot sta indiferentă dacă bocancii unora lovesc! Pentru mine rabd mai mult, dar pentru cei dragi mie nu mă lasă sufletul să tac! Nu ştiu câţi rechini s-au născut, dar 

mă întreb oare sunt mai mulţi decât oameni adevăraţi?

            Primesc tot felul de sfaturi de la prieteni şi cunoştinţe, cum ar trebui să fiu şi să reacţionez în anumite situaţii şi faţa de anumiţi oameni. Am apelat şi la cursuri de autoapărare a sufletului însă nu a dat nici un rezultat, nu am învăţat să mă apăr şi ce a fost rănit, rănit rămâne.Şi suferinţa tot am îndurat-o.

            Nici nu mai ştiu cum e bine să fii....nu mai ştiu....grav e că nu ştiu să fiu altfel, nu ştiu....nici nu ştiu unde aş putea învăţa...şi dacă aş învăţa...

Problema e că am şi alte defecte, nu am învăţat să fiu nici virulentă, nici nu ştiu ataca pe la spate şi nici nu ştiu uri! Scriu, plâng, mă doare tare, tac şi când trece îi reprimesc. Atât de tare iubesc oamenii încât pentru fiecare în momentele de regăsire ale eului şi refacere sufletească găsesc prezumţii de nevinovăţie....

Să fie ceva defect la sufletul meu ? Eu asta cred. Numai că nu există tratamente nici măcar pe termen scurt!

Mi se spunea că în anumite situaţii ar trebui să pun punct, să fiu mai dură cu cei care mă rănesc intenţionat fără a avea vreun motiv bine întemeiat. Dar cine hotărăşte care ar fi motivele cele mai întemeiate  pentru a răni un om? Sau care ar fi motivele pentru care ai putea sa il stergi definitiv din inima ta? Sunt anumite verbe şi anumite semne de punctuaţie pe care încă nu mi le-am însuşit! Cred că nici nu le voi învăţa vreodată! Înseamnă că un cromozom la sufletul meu este unde nu ar trebui să fie sau chiar lipseste ...tot defecţiune se numeşte...Mai este şi educaţia şi caracterul, mediul în care am crescut.

              Pe mine m-au crescut bunicii. Ei au fost darul Lui Dumnezeu pentru mine fiindcă ştiu că nici părinţii, nici vreo altă persoană nu puteau să-mi călăuzească atât de minunat paşii cu atât mai mult să-mi modeleze caracterul şi să-mi toarne tone de dragoste în suflet. M-au învăţat multe lucruri, dar cel mai important m-au învăţat că dragostea, omenia,bunătatea, recunoştinţa, mulţumirea, cinstea, onoarea, demnitatea şi mila sunt cele mai mari valori pe care un om le poate avea.
În casa copilăriei mele Dumnezeu făcea parte din familie.

               Încă de când am început să înţeleg limbajul vieţii m-au învăţat să citesc.

La patru ani era preocuparea mea cea mai frumoasă. Poveştile nemuritoare şi toată literatura pentru copii mi-a alintat toată copilăria.

Vorbeau ore în şir cu mine despre tot felul de lucruri. Bunica mea, bun orator şi narator, vorbea în permanenţa cu mine, când făcea mâncare în bucătărie în timp ce eu desenam sau pictam, în timp ce ne plimbam în parc, în tramvai şi oriunde ne-am fi aflat.Totdeauna povestea cu mine şi nu-mi aduc aminte să mă fi plictisit vreodată de poveştile ei. De fiecare dată îmi spunea o altă poveste creată de ea care avea întotdeauna şi o morală. Mi-a spus încă de mic copil să nu rup o floare fiindcă o doare, să nu rănesc un animal fiindcă mama lui plânge pentru el, să nu omor nici o vietate fiindcă eu nu pot să-i redau viaţa şi că este un mare păcat, să respect femeia de servici fiindcă ea este cea care ne mătură mizeria şi dacă ea nu ar fi s-ar întâmpla ca şi la Paris când datorită grevei gunoierilor oraşul a fost invadat de şobolani, că orice meserie este brăţară de aur şi că trebuie respectată şi indiferent ce faci să o faci cu inima întreaga şi bine. Îmi spunea că dacă sunt supărată pe cineva sau ceva să nu spun un cuvânt rău că nu îl voi putea luă înapoi, mai bine să beau un pahar de apă rece până mă liniştesc.

                 M-au învăţat că dacă un băiat îmi face curte şi nu am sentimente pentru el să îi spun adevărul să nu îl rănesc fiindcă îi produc suferinţe pe care nu pot să le alin şi că ceea ce fac rău mi se va întoarce. M-a învăţat că cea mai mare bogăţie a mea este faptul că sunt un om întreg fizic şi că am cap, mâini şi picioare.

Mi-am dorit mult o geantă din aceea de soldat  şi când mi-am exprimat dorinţa, ea neavand de unde face rost mi-a pus în mâna o sumă de bani şi m-a trimis la librărie să cumpăr Dicţionarul explicativ al limbii române că îmi va fi mai de folos.

Mi-aduc aminte că într-o iarnă am fost la săniuş şi pentru că nu mă lăsa  în Parcul botanic  fiindcă acolo exista posibilitatea să mă rănesc grav datorită copacilor la plecare m-a atenţionat să nu merg.  Nu ştiu de unde a aflat, dar ştiu că atunci când am ajuns acasă m-a certat şi mi-a spus că lipsa de încredere se poate recâştiga cu greu.Întrebând-o de unde a aflat, ea m-a întrebat dacă ştiu să ţin un secret. Şi desigur că răspunsul meu a fost afirmativ. Numai că în loc să-mi răspundă curiozităţii ea mi-a mărturisit că şi ea ştie. S-a stins fără că eu să aflu vreodată pârâciosul.

Mi-au spus de sute de ori că dragostea, cultura, visele şi omenia nimeni nu mi le poate lua. M-au învăţat că trebuie să fiu o fata cinstită că în biserică nu se intra oricum atunci când te căsătoreşti.M-au învăţat că o îmbrăţişare şi o mângâiere la timpul potrivit  poate valora mai mult decât o înşiruire de cuvinte.

Mi-au repetat mereu că oricât de mult oamenii vor încerca să mă doboare...că vor veni  şi asemenea vremuri, în care se vor spune cuvinte neadevărate despre mine şi  lucruri ireale să le fac uitate că lupii urlă şi caravana trece. Mi s-a spus că omul bătrân este mai sensibil şi trebuie să îi înţeleg nevoile şi dacă pot să-i întind mâna atunci când trece strada să o fac. Mi s-a spus că atunci când încep un lucru să-l duc şi la bun sfârşit că dacă număr foile de la plăcintă nu o voi mai face cu atât mai mult nu o voi mânca.Mi-a spus să nu mă abat de la drumul meu indiferent de gropile şi pietrele de care mă voi împiedica şi indiferent de mâinile care se vor întinde înspre mine tragandu-mă într-o parte şi în alta.Mi-au spus că mă vor chema multe glasuri dar eu să ascult glasul Lui Dumnezeu şi cel al inimii mele. Să privesc întotdeauna cerul şi să nu mă uit la şireturile de la pantofi. Să îmi urmez visele şi să nu ascult rumorile care spun că sunt doar vise....că unii vor încerca să mă descurajeze şi să mă facă să renunţ. Mă încurajau dragii mei bunici amândoi mereu spunandu-mi şi ce e dacă sunt vise, sunt ale tale şi ele pot prinde aripi. Nu au aripi? Construieşte şi aripi pentru ele. Ce ştiu ei, ei nu înţeleg visele tale.

Mie mi s-a spus că nu pot pleca de acasă oricum, ci curat îmbrăcată, că ştii când pleci, dar nu şi unde ajungi. Mi s-a spus că hainele pot fi spălate, dar ruşinea cu greu.

Mi s-a spus să las în ordine camera mea când plec fiindcă nu ştiu cu cine mă voi întoarce şi să nu-mi fie ruşine să-l primesc. Seara să-mi aranjez hăinuţele că noaptea ar putea fi un incendiu şi nu pot pleca în pijama.

Mi s-a spus că decât să am prieteni  incerţi, de la care nu am ce învăţa mai bine să citesc o carte, să ascult muzică şi să scriu, să pictez şi să desenez dacă  acesta e talentul meu şi  că acestea mă vor face mult mai fericită.

Când au văzut că iubesc atât de tare pianul şi desenul m-au dus la Palatul Copiilor să învăţ lucruri frumoase şi utile. Când alţi copii îşi petreceau timpul fără nici un scop eu luam lecţii de pian şi mergeam apoi la filarmonica şi la opera. M-au educat şi iniţiat în multe domenii, pentru a putea face alegeri mai târziu.Mi-au spus că ori de câte ori sunt întristată de ceva să ridic ochii spre cer şi să cer protecţie divină. Fiindcă oamenii  sunt doar oameni şi în zadar am aşteptări de la ei.

M-au învăţat că dimineaţa şi seara nu ne putem culca fără să facem o rugăciune de mulţumire cât de mică ar fi ea ....

M-au învăţat să nu poftesc la nimic ceea ce nu este al meu şi nici să-mi doresc lucruri care nu îmi sunt de folos.Să mă gândesc bine atunci când achiziţionez un bun dacă am sau nu într-adevăr nevoie de el. Să am grijă de bani că ei se câştiga greu şi banul e rotund lesne se rostogoleşte. Adesea mi-l aminteau pe Anton Pann...M-au învăţat să fiu atentă la prietenii şi întotdeauna să păstrez anumite păreri şi sentimente pentru mine. Că tainele inimii nu se trâmbiţează ci se spun doar Lui Dumnezeu, că omul care azi îţi este aproape mâine s-ar putea să nu îţi fie. Şi să nu aibă ce spune, că oricum, vor spune, dar măcar să nu fie cu adevărat adevăruri.

Mi s-a spus să ies întotdeauna pe uşa din faţa a unei prietenii, că oamenii  din viaţa cărora plec sau pleacă ei Dumnezeu mi-i va scoate din nou în cale, fiindcă Dumnezeu face de ruşine lucrurile nebune ale lumii. M-au învăţat să fiu atentă la cuvinte că ele pot ucide mai mult decât pumnalul, că doar dăruind poţi primi.

Într-o împrejurare m-a dus să vizitez o fetiţă de circa trei ani în spital, care avusese un accident de tren şi m-a rugat să-i duc o jucărie.Cea mai dragă jucărie era o maimuţică mică pe care cu mari eforturi mi-au cumpărat-o că nu se găseau atunci jucării ca şi acum şi eu văzusem la un copil maimuţica şi tare mi-am dorit-o. M-a întrebat privindu-mă în ochi dacă pot renunţa la ea fiindcă era nouă şi nu ne puteam duce oricum. Pentru moment m-a durut sufletul, dar m-a încredinţat că eu voi primi ceva mai frumos.Tot drumul mi-am luat rămas bun de la maimuţica mea draga. Când am ajuns în salonul spitalului şi i-am dăruit-o fetiţei atât de tare i-a fost bucuria încât din acel moment am simţit că am făcut ceea ce trebuia mai ales că ea şi-a exprimat bucuria mărturisind că niciodată nu a avut aşa o jucărie frumoasă. Atât de fericită am plecat de acolo încât niciodată nu am mai amintit de ea. Mi-a dăruit în schimb o carte care mi-a rămas şi astăzi una dintre cele mai dragi inimii mele Micul Prinţ- al lui Antoine Saint Exupery! A fost recompensa pentru darul pe care l-am făcut.

M-au învăţat să privesc oamenii în ochi şi că nu o pot face decât dacă sunt cinstită cu ei. M-au învăţat că orice întreprind să o fac în aşa fel încât să mă pot uita în oglinda fără să-mi fie ruşine, să nu mint că minciuna are picioare scurte şi că ulciorul nu merge de multe ori la apă, să nu-mi însuşesc bunuri necuvenite fiindcă ele sunt tinichele poleite care după un timp ajung poveri şi Dumnezeu îmi ia înzecit înapoi, să nu rănesc fiindcă nu am puterea de a legă răni, ci mai degrabă să tac dacă nu am nimic de spus care zideşte.

Au fost multe lucruri pe care de-a lungul anilor în care m-au crescut mi le-au spus.Am învăţat multe şi încă nu ştiu nimic.

M-au învăţat să iubesc natura, florile, că trandafirii au şi spini şi să nu încerc să îi smulg că s-ar putea să mă rănească, m-au învăţat să nu îmbrac o  haină  care nu mi se potriveşte, spiritual  vorbind, că moda nici în vestimentaţie, nici în prietenie şi nici în viaţă nu este mijocul prin care rămâi demn. M-au învăţat să acord mereu încredere oamenilor şi să nu îi judec fiindcă nu sunt în măsură şi nu cunosc nimic din sufletul lor, să lupt pentru tot ceea ce îmi doresc chiar dacă drumul este anevoios şi să mă bazez întotdeauna pe Dumnezeu şi pe mine, să fug de orice loc unde două persoane vorbesc la adresa celei de-a treia care nu este de faţa, să iau întotdeauna decizii personale fără să mă las influenţată de nimeni şi nimic pentru că nimeni nu ştie mai bine decât inima mea şi  ulterior nici nu pot reproşa nimănui dacă o fac eu singură, că orice durere că şi orice bucurie este efemeră şi să gust momentele şi să nu uit niciodată că ele trec fie bune sau rele.

Multe însă nu m-au învăţat. Nu m-au învăţat cum e să-ţi închizi inima, cum e să te aperi de cei care te lovesc şi cum e să fii indiferent la tot şi toate! Nu m-au învăţat să port mască şi nici platoşă, să mă îmbrac cu armura indiferentei, nu m-au învăţat cum să dau din coate şi să folosesc orice mijloace pentru a-mi atinge scopul.Nu m-au învăţat că există şi ură şi răutate şi rea credinţă.Nu m-au învăţat că există diferenţe de opinie între oameni care în loc să construiască  dărâmă, nu m-au învăţat că există diferenţe de educaţie şi  caracter şi nici nu m-au învăţat că cu cât eşti mai bun şi mai plin de dragoste cu atât vei suferi mai mult!

Cred că din vocabularul lor şi din codul eticii le-au lipsit cu desăvârşire anumite cuvinte, învăţăminte şi atitudini. Dragii inimii mele m-au învăţat doar dragostea şi nimic mai mult, cea plăcută şi desăvârşită şi că numai prin dragoste poţi învinge orice şi că nu trebuie să mă las înfrântă  şi influenţată indiferent de ceea ce oamenii vor crede şi vor spune despre mine. Eu să rămân pe calea mea şi să nu mă abat oricare ar fi preţul.Şi că există preţ pentru orice lucru.

                 Eu ştiu că din tot ceea ce m-au învăţat am rămas cu tot ceea ce ştiu, simt şi trăiesc, dar mai mult decât atât un singur cuvânt le cuprinde pe toate dragostea faţa de oameni, respectul de sine şi de semeni şi demnitatea.

Bunica mea la 65 de ani stătea în braţele bunicului meu la Tv când cânta Ioana Radu sau alţi artişti pe care amândoi îi iubeau nespus! Când era câte o romanţă sau o arie dintr-o operetă se priveau în ochi şi îşi zâmbeau.Şi el îi pupa mâna! Bunicul meu mergea la piaţă şi întotdeauna venea cu o floare, un singur fir pe care i-l dăruia .Mi-aduc aminte că se îmbrăţişau şi se sărutau scurt. Eu aşa am crescut.

Cred că datorită nemărginitei lor iubiri  faţa de mine m-au crescut într-o lume complet diferită de cea în care trăim noi astăzi....Mi-au dat o educaţie frumoasă dar nu au putut să mă şi apere de răutăţi.Mi-au tot umplut inima şi mintea cu iubire dar nu au putut să mă împiedice să-mi iau zborul.Mi-au dat aripi de înger care uneori se frâng şi care mă dor şi când simt că suferinţa este atât de mare încât nu mai pot răbda  ridic ochii la cer şi mă gândesc la ei , readuc în suflet amintiri atât de dragi mie. Le simt uneori prezenţa şi sfaturile şi chiar şi mângâierea.Ei m-au iubit cu adevărat.Poate au fost şi sunt şi alţii, dar niciunul nu ca şi ei, niciunul.

                  Eu ştiu doar că cea mai frumoasă poezie este cea a inimii. Ea cântă o arie pe care doar eu o pot fredona şi doar o parte din sunetele ei îngereşti, înălţătoare poate fi simţită şi auzită de cei care încearcă timid să o perceapă. Cea mai sublimă poezie este a iubirii  mele.

Am rămas statornică în tot ceea ce m-au învăţat.Încă mai învăţ şi o voi face întreaga mea viaţa.Va trebui însă să învăţ  metode de a mă apăra de tot ceea ce este rău şi putred.Încă nu ştiu care sunt aceste metode dar poate într-o zi voi descoperi. Până atunci  încerc , nu întotdeauna şi reuşesc să nu îmi sădesc magnoliile printre bălării.

                Sunt dependentă de iubire şi afecţiune şi atât timp cât voi avea suflare de viaţa voi dărui tot ceea ce are sufletul meu mai de preţ indiferent de judecăţile unora .În fond eu cu iubirea mea fac ce vreau şi o dărui cui doresc!

Indiferent câte lacrimi, câţi judecători, câte oprelişti, câte vise spulberate, câte doruri vor mai fi eu nu mă voi schimba. Fiindcă dincolo de tot şi toate am multă iubire...câtă iubire....Refugiul meu va fi întotdeauna dragostea.

Dragostea este o dependentă de care nu scapi niciodată oricât eşti de rănit, de sfârtecat, de întristat. Ea răsare din nou că un fir mic de bonsai şi înfloreşte la început muguri timizi, uneori invizibili dar de o frumuseţe inimaginabilă, ca un fluture, la început cocon, iar mai târziu îmbrăcat cu rochii de safire şi smaralde!

                  Privesc cerul, iubesc cerul şi ating cerul!

Oricâte lupte se vor da credinţa, nădejdea şi dragostea nu mă vor părăsi niciodată pentru că eu sunt  iubire,  născută din iubire, pentru iubire.

ÎȚI SCRIU

 Îți scriu cu ploi de alge dintr-un ocean de lacrimi

 Mi-e iarăși dor de tine și de cuvânt nespus,

 Beau cupa cu iubire dintr-un izvor de pătimi

 Și plâng în mine nuferi, de arșiță-s răpus.

 

 Suspin, mă doare-absența, te-au rătăcit himere, 

 Port jug de întristare și frânghii nevăzute   

 Mă-nlanțuie cu temeri în clipe de-așteptare,

 Caut leac de vindecare în agonii oculte.  

 

 Bolnave îmi sunt toate când nu te simt aproape

 Narcisă muribundă în geamăt de conflicte,

 Iar zăbovesc la vama iubirii prin hârtoape,  

 În țipete de fluturi duhovnici dau verdicte.

 

 Într-un mănunchi de vise înmugurești din cerneri,

 Înșel hoțește timpul, rup foi din caledare,

 Vrăjmașii neputinței  îmi zămislesc înfrângeri

 Mă biciuește dorul, respir prin nerăbdare. 

 

 Ți-aș mai fi scris iubite din nopți dezacordate,

 Dar mă grăbesc în vise sperând să te-ntâlnesc, 

 Aud un cor de îngeri prin lacrimi dantelate

 Mi-e dor! Cu aripi frânte îți scriu că te iubesc!

 

  

PORT VINA IUBIRII

 Azi orice drum spre tine îmi este interzis,

 Din valea unei plângeri doar lacrima de sare, 

 Nu văd nici o potecă, e totul compromis,

 Ard ca o lumânare în clopote amare.

 

 Îmi e străină clipa, iubirea un blestem,

 În suflet mii de cuie mi le-au bătut pe rând

 Atât îmi e de dor de tot ce nu suntem, 

 Și îngerii tristeții veghează sângerând.

 

 Mă mint că nu îmi pasă și îmi ascund oftatul,

 Dar spinii așteptării  îmi sapă disperarea           

 Și lipsa ta mă doare și nu-nțeleg păcatul,

 Ieri m-alinta speranța iar azi îi gust trădarea.

 

 Din zbucium și răspântii scriu ultima scrisoare,

 Vreau iarăși libertate, dorințele-s cătușe,

 Înalț o rugăciune și din a mea strânsoare 

 Chem îngerii luminii din stelele apuse. 

 

 Adun cenușa serii și-n drum ce ne desparte,

 Doar pesacaruși lunateci cu mine rătăcesc,
 În dar aș vrea uitarea în anotimp de moarte,

 Iertare peste vina că încă te iubesc!

   

 

 

PRIETENII TĂI ÎNGERII

          

         Dăruieste-ţi  sufletul tuturor fără condiţii ! Fii însă cu ochii larg deschişi că printre cei cărora le dăruiesti sufletul tău, s-ar putea să fie şi  cei care ţi-l resping cu sau fără motiv, sau mai rău vor încerca să te păteze cu smoală . 

Nu te întrista. Îngerii tăi întotdeauna veghează şi te vor ţine pe aripile lor înălțându-ţi zborul. Ei nu te părăsesc,nu trădează, nu clevetesc ,nu pun întrebări .Ei îţi sunt doar alături și te iubesc cu tot ceea ce eşti. Haina lor va fi întotdeauna imaculată. Ai grijă să nu îi ignori şi  să nu îi rătăcești prin vreun colţişor de suflet.

          În credincioşia lor ei te așteaptă cu răbdare până când vrei să îi vezi şi  atunci îţi dăruiesc şi mai multă dragoste şi se bucură de regăsire! 

          Îngerii există ! Deschide-ţi ochii inimii ! Ei întotdeauna văd şi ştiu cel mai bine.

          Inima ta ştie şi îi va recunoaşte!

LA MODĂ ?

               
          Nu știu de ce marea majoritate a oamnilor își doresc să fie la modă.

 La modă în vestimentație, la modă în amenajări interioare, la modă în alegeri, la modă în politică fiindcă nu se știe care dintre ei vor veni rușii sau americanii, la modă în bunuri de larg consum, chiar dacă nu au trebuință de marea majoritate dintre ele se achiziționează în neștire, la modă în alegerea unui automobil , chiar dacă  împrumuturile în bănci sunt pentru trei generații, la modă în alegerea unei școli , ea trebuie să fie neapărat de elită fiindcă la sate nu se mai face școală și nu mai există nici un domn Trandafir, la modă în dragoste. 

         A ajuns oare moda și în dragoste?  Pesemne ca da.Nu se mai iubește cu sufletul , cu întreaga ființă ci cu tot ceea ce înseamnă carduri bancare , cumetrii, nepotisme și multe astfel de lucruri care îndeplinesc condițiile unora în a-și găsi un partener sau o parteneră. Numai că după ce trece moda rămâne moda regretului, a suferinței, a lacrimilor , a psihologilor și dintr-o dată tot ceea ce au crezut a le fi de folos și la modă  îi aruncă pe unii în valea umbrei morții!  În această vale care ajuns să fie și ea modă.

        Un singur lucru este uitat de cei care creează moda , dar și de cei care și-o însușesc cu atâta ușurință. Că Dumnezeu ne-a creat cu un suflet , cea mai mare comoară a ființei noastre. Și sufletul nu este la modă. ”Si ce-i folosește unui om să câștige toată lumea dacă-și pierde sufletul?” Marcu 8;36

               Așa cum frumusețea se află în ochii celui care privește, tot așa și sufletul fiecăruia este un unicat , un mărgăritar de mare preț și el poartă amprenta cerului, al creatorului.

Din păcate moda trece, se repetă, este schimbătoare și ceea ce astăzi este la modă peste noapte s-ar putea să nu mai fie. Un veșmânt la modă incluzând tot ceea ce cred unii că le bucură sufletul  devine în mod  neprevăzut și neașteptat o povară  care îi  îmbracă cu haina jalei, a depresiei și a suferinței.

            Mare grijă cu moda !

Dragostea, îndelunga răbdare, credincioșia, bunătatea, mila, recunoștința, onoarea, cultura, arta , generozitatea vor fi veșnic la modă ! 

           Iubirea nu este o modă, ea este sufletul dragostei, iar sufletul este iubirea însăși! 

  

HAZARDUL

HAI VINO, NU TE TEME!

        Pot să se mute munții, pot să se clatine dealurile, dar dragostea Mea nu se va muta de la tine, și legamântul Meu de pace nu se va clătina, zice Domnul, care are milă de tine. Isaia 54:10

 E-o liniște de moarte. Azi a căzut cortina.

 A mai murit un vis, nu știu a cui e vina?

 Nu-mi pasă nici de clipă, nici de a ei trădare,

 Mă doare amintirea și oarba mea eroare.       

 

 Nici crinul nu-nfloreste, nici macul, nu-i nici soare

 S-a stins chiar și iubirea în clopot de-așteptare.

 Nici pescăruși nu țipă, nici stele nu mai cântă

 Nici licurici zburdalnici, doar inima-i înfrântă.   

 

 O  lacrimă se zbate, mi-e sufletul ostatec,

 E o tăcere-adâncă străpunsă de jăratec,

 O singură-ntrebare mai îndrăznesc să-mi pun

 De ce în mine toate s-au prefăcut în scrum?             

 

 Azi nu mai plâng, nu-mi pasă, în orice e-un sfârșit

 Privesc în taină cerul, uitasem ce-am dorit!       

 Te strig dintre ruine, din foc și încercare,

 Iar am căzut la testul iubirii și mă doare.

 

 Și ți-am promis știu bine și iar m-am abătut

 Tu știi atât de bine că nu sunt decât lut!

 Mă iartă azi de toate, veghează zborul meu

 Căci fără tine Doamne sunt diamant în hău!

 

 Din văi adânci și freamăt o voce mai aud:

 Hai vino, nu te teme, ți-am fost de la-nceput!

 Nu căuta-n gunoaie mărgăritar iubit,

 Ești fiica mea, mă doare, nici azi n-ai priceput?

 

 Iubirea mea-i adâncă și veșnică și mare,

 Iar omul e țărână, se naște și-apoi moare.

 Tu fiică ești de rege și-așa vreau să rămâi!

 Hai vino, nu te teme, la dragostea dintâi!

 

 Aruncă în adâncuri amarul, tot ce doare,   

 Eu îți rămân iubire pe veci. Îți dau iertare!

 Și un ocean de pace de-odată m-a cuprins

 Cu dragoste divină Isus, El m-a atins.

 

SINGURUL SPECTATOR

          Cele mai inimaginabile spectacole sunt cele din interiorul nostru. Acolo sunt clovnii care te fac să plângi sau să râzi în funcție de împrejurări, actorii cei mai talentați , ei te învață arta de a știi să zâmbești chiar și când sufletul îți este în cea mai adâncă vale, cea a disperării, acolo se accelerează bătăile inimii la cote maxime fără să ți se ia permisul, acolo se dau  lupte cu toate armele construite vreodată, acolo sunt cântăreții iubirii care fredonează toate genurile de muzică în funcție de stările sufletești și mai mult decât atât la așa un spectacol tu ești singurul spectator!

  

CÂTE...

 Câte valuri izbesc al malului țărm 

 Câte doruri rămân, câte oare le curm?

 Câte zile se scurg în tăcere și dor

 Câte gânduri răsar în al vieții fior?

 Câte drumuri rămân neumblate de pas

 Câte-aleanuri se zbat în chemări fără glas?

 Câte zboruri se frâng înspre cerul înalt

 Câte clipe doinesc în ploi de cobalt?

 Câte uși fără chei pot deschide cu flori

 Câte stele privesc prin zăbrele de nori?

 Câte lacrimi strivesc din iubire și cânt

 Câte vise se sting spulberate de vânt?

 Câte oare mai sunt, câte oare vor fi

 Până drumul spre noi îl vom regăsi?

 Cât avem de-așteptat, cât avem de iubit

 Cât avem de-ndurat pân la-l vieții sfârșit?

 Oare știi, oare știu cât de mult ne iubim

 Cât din teamă de noi iubiri risipim?

  

ACUM ȘTIU

Dar acum știu sigur că dorul adevărat ajunge întotdeauna la destinație....

CÂNTEC DE IUBIRE

 Când rătăcești în zboruri sihastre fără mine

 Să știi că-ți sunt aproape, dar răstingnit de dor

 Ard jertfe de iubire în rugă de suspine,

 Iar fluturii iubirii-ți șoptesc cât te ador.

 

 Cu brațele deschise aștept să-mi vii în noapte,

 Trec pașii tăi prin suflet la fiece suflare 

 Și te sărut cu roua din zi ce ne desparte

 Ne-nțelegând e vină iubirea care doare?

 

 Crezi c-ar putea-nțelege judecători de inimi

 Piroanele cu care suntem crucificați,

 Cum e să treci calvarul iubirii printre lacrimi

 Și câte doruri frângem  în vise disperați ?

 

 Dezbrăca-te de teamă și lasă-n urmă plânsul

 Nimic în ăsta lume nu ne va despărți,

 În  ploile de stele și dragoste-i  răspunsul,

 Un cântec de iubire mereu vom împarți.

 

 Cum aș putea descrie ce pentru mine ești

 Când știu atât de bine și tu cât mă iubești.

  

PLOAIA CALDĂ DE STELE

         
           Iubirea- nici un alt sentiment nu-l face pe om să-şi schimbe opiniile ca iubirea, căci noile păreri sunt de cele mai multe ori noile emoţii, ele nu sunt rezultatul gândirii ci al pasiunii.  (Somerset Maugham)

           În iubire nimeni nu-i mic, un fir de iarbă devine punctul de sprijin al cedrului. (Victor Hugo)

             Ce sentiment poate fi mai frumos, mai sublim, mai îngeresc, decât iubirea....

Dragostea este ceea ce poţi să dăruieşti, nicidecum ceea ce aştepţi să primeşti.

Dacă iubeşti pe cineva spunandu-i: „am nevoie de tine” înseamnă că deja condiţionezi.Iubirea înseamnă a-i lasă celuilalt libertatea de a-şi trăi sentimentele şi dacă  acea iubire este cea adevărată, cea care te înalţă mai sus de ceea ce ai dorit şi sperat, acel suflet va fi atât de plin de tine încât nu va putea trăi fără umplerea ta. Când iubeşti cu adevărat nu îţi doreşti ca sufletul pentru care exişti să-ţi fie prizonier, dimpotrivă. Dragostea pentru cel pe care îl iubeşti ar trebui să-ţi fie îndeajuns.Doar harul de a-l iubi şi atât. Naturaleţea în dragoste este o prioritate pentru a te bucura de ea.

             Am învăţat că viaţa îţi poate împlini într-o singură clipă, într-un anume moment dat acel vis pe care ţi l-ai dorit de-a lungul unor căutări care păreau nesfârşite.

           Dragostea poposeşte în dreptul sufletului tău asemenea unui curcubeu superb care apare după ploile reci ale tăcerilor îndelungi ale sufletului, atunci când te opreşti din alergare, căutări şi aşteptări.

Cel mai dureros şi trist este când bătăile inimii au cadenţe mici, aproape insensizabile. Înseamnă că te străduieşti să exişti, să supravieţuieşti.

           Dar dacă sufletul tău tresare, se frământă, dacă visezi în plină zi şi uiţi ceea ce aveai de spus, dacă întreaga ta lume se răstoarnă cu capul în jos, dacă atunci când îţi pui capul pe pernă şi închizi ochii gândul tău este tot la el, dacă auzi doar frânturi din ceea ce interlocutorul tău spune, dacă te priveşti în oglindă şi îl vezi pe el, dacă nimic nu poate să-ţi aducă liniştea şi bucuria decât prezenţa lui şi dacă doar prezenţa lui  poate să-ţi umple  universul dorit de tine cu îngeri, crini, fluturi şi pescăruşi  înseamnă că eşti îndrăgostit...de-a binelea...Cu siguranţă el şi numai el poate alina dragostea ta, el este totul totului tot!

             Nu are sens să fugi de dragoste.Te asigur că o faci în zadar. Dacă dragostea a pus stăpânire pe inima ta, în van alergi la un un doctor să-ţi prescrie o reţetă, la un farmacist să-ţi dea leacuri şi degeaba apelezi la nu ştiu ce alte tertipuri pentru a încerca să te ascunzi de tine!

           Stăm complăcându-ne ani de zile sub umbrela împăcării cu destinul şi în mod surprinzător ca o ploaie caldă de stele, despre care ai auzit, dar nu ai simţit-o, vine peste sufletul tău în chip miraculos, te ia prin surprindere şi îţi umple sufletul cu licurici, indragostindu-te  iremediabil. Această ploaie revărsată de îngeri ţi-l aduce pe cel pe care inima îl aşteaptă  şi de care ştia cu certitudine că există undeva. Dintr-o dată devii ceea ce ai şi uitat că poţi fi. Inima palpită, devine tahicardică, îţi cresc aripi şi  constaţi că eşti atât de fericit încât nici nu îţi vine să crezi că acest vis împărţit la doi alcătuieşte însăşi realitatea ta. Dar ascultă-ţi inima! Ea ştie întotdeauna pe cine aşteaptă şi-l recunoaşte imediat!

            Şi uite aşa te trezeşti dintr-odată îndrăgostit! Atât de îndrăgostit, cu adevărat îndrăgostit, încât acea persoană devine cea mai însemnată comoara a inimii tale! El este universul tău, viaţa ta.

              Mi-aş dori să nu mai existe nici ieri, nici astăzi şi nici mâine, ci doar noi doi, eu la un capăt al eternităţii tale şi tu la celălalt capăt al eternităţii mele.

             Ploaia caldă de stele există! Şi dragostea există! Şi povestea iubirii noastre există! Iar cerul poate încăpea în două suflete unite de iubire într-unul singur!

Dragostea adevărată întotdeauna ajunge la destinatari!

NICI N-AM VISAT

 Când m-ai cules din necuprinsul zării

 Eram o umbră ninsă, un suflu de jar stins,

 Un zbor se frânse-n mine, țipase valul mării

 Și pescăruși iernatici zdrobiți erau de plâns.

 

 Îmi ridicasem diguri în nopți adânci, năuce 

 Și așteptam sfârșitul cu suflet muribund,

 Mă răstignise iarna-n blesteme la răscruce,

 Ținut eram de mreje cât să nu mă scufund.

 

 Se perinda tristețea într-un vacarm de gânduri,

 Iar flacără-mi plăpândă mi se stingea încet,

 Eu înflorisem zorii și vindecasem fluturi, 

 Acum de ger strivită, în beznă, un ascet.

 

 Tu te-ai oprit o clipă și-n suflet m-ai privit,  

 Mi-ai sărutat apusul și rana mi-ai pansat,

 Ai refăcut din perle tot ce era strivit,

 Azi te iubesc cum numai în vise am sperat.

 

 Să nu mă-nchizi în temple croite de-ndoială

 Căci nu știu dacă visul mai poate-nmuguri,   

 Iar de va vrea și dorul să cadă la-nvoială

 Iubirea ta de înger mereu mi-o voi dori.

 

 De-mi vei uita parfumul iubirii într-o zi

 Steluța-nsângerată te va călăuzi! 

  

SCUTUL MEU, DRAGOSTEA !

             Mă dor ploile, scaieții, neputințele, lacrimile păsărilor, aripa frântă al fluturelui, piciorușul șchiop al buburezi, suspinul animalelor, roua florilor, sărăcia lupilor de pradă și  atâtea suflete create de însuși Dumnezeu.  

             Să mă pot apăra de tot ce doare și rănește mi-am construit un zid  de apărare din DRAGOSTE!  Arma mea împotriva durerii e magnolia iubirii !

Dacă mă veți răni s-ar putea să va îndrăgostiți iremediabil de ricoșeul magnoliei mele ! 

            DRAGOSTEA este scutul meu! 

  

DARUL MEU

          La întrebări indiscrete răspund cu dragoste!

Darul meu este dragostea mea! Sufletul meu nu este de vânzare!

M-am îmbrăcat cu iubire, sunt iubire, caut iubire,trăiesc prin iubire, respir iubire ,visez  iubire, dăruiesc iubire.

Unii mă privesc suspicios și mă întreabă: cât costă?

Mi se prelinge o lacrimă în suflet , alteori pe buzele cu care  le dăruiesc sărutul meu. Mâinile cu care îi îmbrățișez curg domol pe lângă trup și simt cum mă sfârșesc.

           Dragostea mea are valoarea sufletului meu .Nu este de vânzare.Eu plătesc costul tuturor darurilor mele: cu cioburi de suflet sfărâmate, cu tristețe,cu lacrimi , dar și cu bucurii și împliniri.

           Celor ce îmi pun astfel de întrebări le spun că în grădina sufletului meu cultiv magnoliile iubirii și că vlăstarii mei de dragoste îi ating și pe ei!

Mă doare însă că uneori ei nu înțeleg!
Iubirea mea nu costă, rana mea însă da! 

  

DIMINEȚILE CU TINE

          De când m-am obișnuit să gust  diminețile cu tine nu prea știu cum să o fac când nu ești în preajma mea. Dacă mă uit la cer silueta ta îmi apare pe colțul unui nor, dacă soarele îmi zâmbește razele lui îmi amintesc de strălucirea din ochii tăi. A venit primăvara și fiecare mireasmă care adie știu că este trimisă de tine ca să-mi amintească că ești aproape. Între noi fiecare distanță se măsoară în petale de cireș. Incep să le număr, iar când voi fi sfârșit numărătoarea tu vei fi venit deja.
Cafeaua pe care o beau are gustul sărutului tău. Mi-am uitat până și sufletul la tine.
Aștept! Nu pot face nimic până nu mi-l dai înapoi. Și oricum doar tu  prin dragostea ta știi să mi-l așezi  în locașul lui . Dragostea ta este libertatea mea .

         Aștept!  Uite….mai sunt doar câteva petale….