Se-aud în zare zurgălăi de ger,
O candelă se-aprinde-n casa joasă,
Clipește-n geamul mic un ochi de cer
Îmbujorați stau doi copii la masă.
Prin ochelarii șubrezi, prinși cu sfoară,
Cu gândul dus, bunica îi privește,
În rugăciune, ziua-i mai ușoară,
Căci dragostea nicicând nu obosește.
Surâsul lor înseamnă fericire,
O poartă către cer, mereu deschisă,
Când anii scriu răvaș de despărțire
Pe tâmpla clipei tot mai scurtă, ninsă.
Ce singură ar fi-n acest Crăciun
În așteptări pe care numai ea le știe,
De n-ar fi ei să-i cânte în ajun,
Divin colind cu glasuri de magie.
În dosul multor porți nimeni nu plânge
Că s-au mutat pe rând în lumi de piatră,
Cu fiece-amânare viața curge,
Se sting tristeți ca lemnele în vatră.
Vin zvonuri de ninsori în agonie,
Satu-i bătrân, cu oameni mai deloc,
Omătul țipă-n răni de nostalgie
Și-n suflete ard vifore de foc.
Se îmbulzesc ecouri de vecernii,
Iar Dumnezeu le pare c-a zâmbit,
Lacrimi mustesc în crivețele iernii
Uitați de toți, doar El a mai venit.
Emotionantr ..rascolitoare versuri....
RăspundețiȘtergere"Omatul tipa-n rani de nostalgie
RăspundețiȘtergereSi-n suflete ard vifore de foc."
Cuvintele sunt de prisos....
Multumesc Gabriela! Sarbatori binecuvantate atat tie, cat si tuturor celor care inca asteapta un semn de la cei dragi!
ȘtergereMultumesc Ines! La fel iti doresc!
Ștergere