INCERTITUDINI-INES POPA

 Doi rătăciți pe drumuri diferite

 Întemnițați de vise efemere,

 Sculptând destine-n scoică adormite, .

 Cu amintiri de scurt metraj  stinghere.

 

 De ce și cum și când de vom mai fi,

 Doar semne de-ntrebări  iscoditoare,

 Răspunsul,o enigmă, nu-l vom ști,     .

 Speranțe răstignite-n închisoare.

 

 Făclii de dor în sfeșnice mai cresc,

 Suntem doi trecători în acolade,

 Uitați la o răscruce, în timpul nefiresc,

 Două viori plângând în serenade.

 

 Zâmbim fugar din amintiri cernute,

 Străjeri fideli  stau visele-nrobite,

 Suspină viața-n clopot de minute,

 Noi stăm captivi în nopțile-mpietrite.

 

 Iubire iscălesc pe cerul tău incert,

 Semnezi cu disperare pe zorii unui gând,

 Săraci de răsărituri în ritmul nostru-alert,

 Nici singur,nici cu tine,spre ieri și spre nicicând. 

 

 

 

  

O ZI CU TINE-INES POPA

 

 Zburam într-o caleașcă de dragoste stelară,

 Convoiul meu de vise mă însoțea prin astre,

 Dar ce blestem e oare,de port ca o povară

 Nenumărate vise în genele albastre?

 

 Doream pe pânza vieții să-ți vesnicesc surâsul,                     

 Am rupt speranța-n două și-am împărțit cu tine,

 Luceafărul iubirii ți l-am aprins în ceasul

 Când ploile-ncercarii săpau adânci suspine.

 

  Cât aș fi vrut să-ți dărui din anii mei o viață,

  Cu foc să-ți scriu pe buze în noaptea pătimașă,

  De ce oare iubirea ca un mosor de ață

  Se-adună ,se deșiră sau e sinucigașă?

 

 De ce există lege în nopți fărădelege,

 Iubiri ce nasc pasiune și nu mor niciodată,

 Și sensuri giratorii făr-a putea alege,

 Enigme însemnate cu taină-n gând brodată?

 

 Te-ntreb zadarnic astăzi în toamna mea-ntristată,                                

 Iubirea n-o dezleagă nici umbrele străine,         

 Noi am jucat la zaruri o șansă ce vrea plată,

 Aș da o-mpărăție pe doar o zi cu tine!

 

  

PARFUMUL UNEI FREZII

 O rază cristalină pictează orizontul

 Și gânduri răvășite îmi tulbură amiaza,   

 E limpede izvorul ce tremură-n albastrul

 Oglinzilor de tine și-n neguri numai piaza.

 

 Mă împrumut de tine din toamne adormite  

 Și te dezbrac de umbre și indecise vise,

 Te recompun cu sete de doruri viscolite 

 Și te iubesc cât veacul mirajelor nescrise.

 

 Îți las câteva rânduri să-ți potcovesc norocul  

 Și-n vara sângerândă cu iz de scorțișoară,

 Pe drumuri zdrențuite ucid în mine gândul,

 Căutându-te-n dorințe și-n plânsete de moară.

 

 Era cu mult mai simplu de îmi erai doar lut,

 Te olaream cu taine de mâini vindecătoare,

 Te-aș fi adus din moarte la viață-n absolut

 Și în eternitate te-aș fi sculptat în soare.

 

 Eu știu însă că astăzi suntem deșertăciune,

 O lacrimă orfană de dor nevinovată,   

 Tu iartă-mă de toate și stai în rugăciune,

 Păstrează-mi doar parfumul de frezie-ndoliata.

NEDUMERIRE

   

 

 De ce mă chemi în vise înfrânte de opreliști

 Și mă dezmierzi cu lacrimi de licurici zglobii,

 M-alinți cu praf de stele și-mi torni din nou neliniști

 Și-nșeli trișând destinul cu scurte bucurii? 

 

 În vara mea târzie te furișezi zadarnic,

 Tu nu-nțelegi că timpul nicicând nu dormitează,

 Ți-am fost altar de îngeri în visul tău zburdalnic,

 Popas sub tălpi pierdute de suflet ce vibrează.

 

 De ce speranțe false brodezi în nopți proscrise

 Iar nesupuse doruri le chemi din resemnări,

 Și nechemat în noapte revii din clipe stinse,

 Forțând destine scrise-n clepsidre de tăceri?

 

 Am spart demult ghiocul captivelor regrete,                                  

 Deși mai stau la pândă iscoadele perfide,

 M-am vaccinat de vise ,punând pe dor pecete,

 Nu mai plătesc tributul ursitei aguride.

 

 Aș vrea să schimb amurgul în vindecări divine 

 Și să mă-mbrac în giulgiul eliberării sfinte,                      

 Să pot s-amân răspunsul chemării clandestine,

 În lanțuri să leg vise, norocul de destine.

 

 

 

 

 

  

NELINIȘTI

  

 

 Cuvinte nerostite se războiesc în suflet,

 Le-aud cum bat la poarta cetății mele-n trup,

 Crucificate umbre pândesc ca-ntr-un răsuflet,    

 Să despletească taine cu foamea unui lup.

 

 În lanțuri zace eul neputincios s-alerge

 Spre vocile iubirii pe aripi de condor,

 Oftează-n tuș penița, în duioșii pribege,           

 Tresare ca un martor, înlăcrimat de dor.

 

 Se-amestecă silabe, înlăcrimate-n ritmuri,

 Înnoadă parcă gândul de suflet peregrin,

 O lacrimă izbavă mai spal-a mele țărmuri,

 Ca un străjer în noapte, în dans de balerin.

 

 Sărut nemărginirea sirenelor suspine,             

 Nedescifrate glasuri se-amestecă-n ecouri,

 Iubiri neconjugate veghează-ntre destine

 Și orele ascete se zbat în embargouri.

 

 Parfumul inocenței ascunde nestemate,

 Eu flacară iubirii nicicând n-o drămuiesc,       

 Un amalgam de tine, în mine mai străbate,

 Tu arzi de dor și patimi, neliniști răstignesc.

DOAR AZI-INES POPA

      

 

 Azi te pictez din  revărsări de valuri,

 Poteci îți fac în suflet la tine să ajung,

 Din așteptări eterne te-aduc din nou la maluri,

 Mă furișez în taină ,dar drumu-i tot mai lung.

 

 În  noaptea fără temeri te vreau fără opreliști

 Și nimeni să nu-mi spună că nu te pot avea,

 De ușa e-ncuiata eu mă strecor prin miriști,

 Nisipul disperării ți-l spulber,voi putea?

 

 Din jar de timp renaște tot clocotul iubirii,

 Și tot mai multe vreascuri pe foc eu am să pun,

 Am să-ntețesc în flăcări buchetul fericirii 

 În candele de suflet să ardem dor nebun.

 

 Vreau să rămânem veșnic cristale-n anotimpuri,

 Doar azi avem răgazul să ne cântăm iubirea,

 Când încă răsăritul  străpunge-n iarbă timpuri,                        

 De mâine poate fi-vom la braț cu nemurirea.         

 

 

  

ÎN CARE VIAŢA? – INES POPA

     

Priveşte iubite spre cerul cu stele 
Tandreţea din ochi îţi surâde stângaci, 
Din lacrimi de dor ţi-am făcut iar mărgele, 
Mi-e dor cu iubire din nou să mă-mbraci.

 
De ochii te mint şi îţi spun că nu-mi pasă, 
În mine trăieşti şi în versul meu frânt 
Urci treptele serii şi-n zarea umbroasă 
Ce-am fost, ce rămâne, doar vise în vânt. 

Străine sunt toate ,mi-e arderea pustie, 
Secundele ucise-n refren parcă tac, 
Departe de tine doar noaptea mai ştie, 
Ce-oprelişti,nelinişti mă trec în alt veac. 

Mi-e iarăşi imposibil şi chiar de m-am ascuns 
În nefireşti deşerturi de clipe fără tine, 
Mă-ntorc în nepătrunsul tău timp şi-aştept răspuns 
În care viaţa cerul ne va uni-n destine? 

FOCUL-Ines Popa

De-atâta dor tot pribegesc

arcuşuri pe vioară

şi dangăte de clopot cresc

în Sfânta Catedrală.

Mai rătăcesc într-un alt eu

cautându-te pe tine

şi-uitând de vis îmi amintesc

că locuieşti în mine!

Şi-atunci mă-ntreb de ce mi-e dor

de tine câteodată,

şi toarce-n mine lung fuior

de dragoste visată ?

Curând nu va putea-ncapea

atâta dor şi lacrimi

în trupul meu unit cândva

cu ale tale patimi.

Rănit de moarte uneori,

eşti foc erupt dintr-un vulcan 

şi n-am nici apă de izvor

să sting tot focul meu de dor,

nici porţi să evadez din vis.

Iubirii candele-am aprins

şi arde-n mine tot ce eşti,

doar tu-l poţi stinge,mă iubeşti?

NU DOAR AMINTIRE

 

 Hoinare doruri vin și pleacă-n grabă

 Într-o poveste parcă ancestrală,

 Tu porți orgolii ca pe o podoabă

 Și îmi vorbești c-o liniște formală.

 

 Nedezlegate noduri ne mai leagă,

 Noi stăm tăcuți la capete de poduri,

 M-am dăruit cu dragostea întreagă,

 Tu irosești iubirea prin exoduri.

 

 În lanțurile clipei se zbuciumă suspine,

 Jăratice nestinse s-au reaprins în gânduri, 

 Noi rătăcim prin nefirești destine  

 Și bâjbâim prin labirint de ziduri. 

                         

 Nici vorbă să-ți semnez vreo condamnare,

 Aruncă spada,vreau din nou iubire,

 Renunță la spășita resemnare,

 Prea ne iubim să-ți fiu doar amintire!

 

 

 

 

  

TE CHEM, TE AȘTEPT

.

 Îmi înflorește gândul în liniștea sihastră

 Pe rătăcite drumuri sunt iarăși peregrin,   

 Mă-ntreb dacă iubirea a-nmugurit în glastră,

 Sau am visat destine în ciob diamantin ?              

 

 Din nou stingher în noapte cu cetina pe pleoape

 Tot dorul meu de tine l-am suspendat de-o stea,

 Poate în ochi de lună și-n minutar de șoapte

 Revii-n clepsidra vremii în pas de catifea.

 

 Te chem iar la răscrucea nedescifratei ore

 Acum la-ntretăierea de raze despletite,

 Din patru continente te strig în aurore

 De stele-n batalioane și  inimi  răstignite.       

 

 De pasul ți-e agale, iar nopțile deșarte

 Și amânări năuce te-ascund printre perdele,

 Eu mistuit de tine în arderi disperate

 Cu licurici te-ntâmpin și-n gând cu vis de stele.

 

 Te vreau pentru o clipă sau pentru veșnicie?

 Ispită mi-e dorința, o candelă de-opal,

 Mă-nvăluie  miraje de dor în agonie

 Te-aștept în catedrala iubirii de cristal.    

 

DOAR O NĂLUCĂ

 E-atâta noapte-n tine și-atâta căutare

 În asediate ore și-n timpul efemer,           

 Pendulul parcă tace și vrea să-ți dea crezare

 Oglinda vremii-ți spune că ești din nou stingher.

 

 Fuiorul  amintirii își trage răsuflarea,

 Eu nici măcar în vise nu vreau să te revăd,

 Pietriș îți e tărâmul ,doar cioburi arătarea,

 Năvoade de-ntristare te-au prins în laț și râd.

 

 Tu răscolești adâncul oftatelor risipe,

 Eu știu că ești doar noapte ,dar fără dimineață,

 Un trup lipsit de suflet ,un boț făcut din cârpe

 Și zămislit de mine din petece de viață.

 

 Mă cauți într-o baladă de toamne aromate,

 Când pașii noștrii încă dansau același vals,                                      

 Dar lacrimile ploii au șters acea cetate,

 De-abia mi-aduc aminte,erai un cântec fals.

 

 Ai fost doar o nălucă ,rătăcitoare clipă,

 Creat din mărunțișuri ,o simfonie blândă ,        

 Te-am părăsit în trenul dezafectat în pripă

 Într-un cupeu de suflet , o flacără plăpândă.

 

 Eu ți-am iubit candoarea cu zori nemărginite,

 Uitasem pentr-o clipă că te-am creat din astre, 

 Din romanțate gânduri, angelice ispite,

 Nălucă fără suflet,te-ai stins în zări albastre.

 

NU MĂ TEM

    

 Când zi de zi e doar o provocare

 Din ce a fost sau va cândva să fie

 Rămâne câte-un vis ,o resemnare,

 Sau o nădejde în speranța vie.

 

 Din cer mai vine-un înger să ne caute    

 Să ne-amintească : sunteți  efemeri

 Și cât de fără noimă vă sunt toate

 Străine clipe  plânse în tăceri.

 

 Pe corbii care mușca îi alung       

 Și-i risipesc în pulbere de hău,

 Ei sunt doar arătări cu suflet ciung            

 Și nu mă întinez  de nici un rău.

 

 Stau toamnele și  iernile-n consemn,  

 Trecutul cu poveri e scrum cernut

 Eu nu mă tem căci știu să lupt mai demn,

 Când întristări mijesc  în chip de lut.                 

 

 Un crin neprihănit îmi e iertarea,

 Petala lui va șterge ce-a fost trist

 Și marea-n scoic-aduce alinarea                         

 Și-n suflet blând ea pune-un acatist.

 

 Un schit al iubirii ,un zbor neînfrânt   

 Doresc să devin și  fi-voi odată,

 O floare albastră pe ramuri de cânt,

 Mireasmă de nuferi în ploaie scăldată.

 

 Nu mă mai tem de ceața din pustiu

 Căci brațele iubirii m-ocrotesc

 Și prin credință îmi doresc să fiu     

 Cristal de preț să pot să-ți mulțumesc!