luni, 5 decembrie 2016

CHIRIAŞII CLIPEI





 Știu, nu mă pot opune să dormi conspirativ
 Cu un tain de vise clădite din nisip,        
 Nici să-nserezi pe aripi de-nchipuiri, naiv, 
 Ținându-te de mână cu umbre fără chip. 
 
 Nerostul să-l crezi rost în nopți de dor nebune
 Și creionând pe geam imperii de lavandă,
 Cu stele să timbrezi înscrisuri de tăciune, 
 Într-un sevraj de-arome cu îngeri de zăpadă.
 
 Captiv într-o epavă a orei insomniace 
 Te mint fete morgane cu umeri de lucernă,                     
 Că fluturi răstigniți, încă respiră-n ace,
 Deși aripi în zdrențe s-au stins în alb de pernă.
 
 Cât de-nsetat să fii de-ncerci cu-n ciob de lună, 
 Să scoți dintr-o fântână suspin de crisalidă?
 Cu trup din vânt cioplit, fragile, se adună,               
 Neînțelesuri stranii-n veșminte de obidă.
 
 Oglinzi mistuitoare se sparg în zori de cretă,           
 Când florile de-omăt cern lacrimi de eres,           
 Adorm chiriașii clipei, iluzia se repetă,
 În schimnicia nopții, când îngeri vise țes. 

joi, 17 noiembrie 2016

AVERSĂ DE GUTUI


           

 Ploile nebune bețe pun în roate                          
 Razelor de soare, bate vânt năuc, 
 Stele măturate, se târăsc pe coate, 
 În ecou de bocet printre crengi de nuc. 

 Ceața creionează searbede crochiuri,
                    
 Orele chircite par că se comprimă,
 Timpul trage sfori, îngropând nimicuri,
 Cerșetorii clipei joacă pantomimă.
 
 Îmi cuvânta îngeri sub obloane trase
 Peste rana frunzei, gata de cădere,
 Înecați în fum, pomii fac grimase,
 Jinduind în rugă dor de înviere.
 
 Ca într-o sonată scrisă cu cenușa
 Restului de jar rastingnit sub haină,         
 Cu nuanțe-n clocot își desfată tușa
 Zarea incendiată de a toamnei toană.
 
 Te cobori în mine lăstărind un vis              
 Cu potop de-aversă dulce de gutui,
 Sărutări frivole-n muzici m-au închis,  
 Limpezindu-mi apa ochilor verzui.

vineri, 4 noiembrie 2016

DEZMINȚIRE





 Frunze în cadril despetesc culori,
 Norii ghemuiți se declară-nvinși,
 În bătăi de inimi clipele măsori,
 Cresc vlăstari setoși de iubire-ncinși.   
 
 În beții de-ambrozii trece lin pe vârfuri           
 Poticnit de brumă, în sevraj, un vis, 
 Grâul copt se-nclină în dezmierd de naiuri,
 Felinare sparte magic s-au aprins.
 
 Degete de ceață țes pe flori dantele,
 Timpul călător anotimpuri schimbă,
 Numai ochii noștri, doldora de stele,
 Tainic ne vorbesc în aceeași limbă. 
 
 În nevroza toamnei, ploaia să nu doară,
 Umbra ne-o purtăm unul celuilalt,
 Azima iubirii o-mpărțim spre seară,
 Când se frânge luna-n pulberi de cobalt.

 Guler de-anemone poartă melcii-n munți,
 Iar dacă de greieri codru-i jefuit,    
 Tu la claviatura inimii îmi cânți, 
 Cum că toamna-i tristă este doar un mit.

marți, 20 septembrie 2016

TOAMNĂ DUPĂ TOAMNĂ





 La răscruce, toamna, în palton de zdrențe, 
 Seceră dantela rochiei de verbină,
 Cu surâs sub gene, grații de tandrețe,
 Scutură-n frunzișuri lacrimi de rugină.

 Agățate-n ramuri, ca o condamnare,
 Roade aurite-n iureș de înalt, 
 Se supun sentinței de-a sfârși-n hambare,
 În zadar suspină-n zarea de cobalt.
 
 Caiere brumate sălcii înconvoaie, 
 Păsări orchestrează ultimul concert, 
 În curând vor trage clopote de ploaie
 Trezorieri celești, peste timp incert.
 
 Cerul și-a deschis nasturii la haină,
 Bărci de acuarelă trec din loc în loc,
 Umerii-și apleacă firava gențiană,
 Albatroșii-și caută-n alte lumi noroc.

 Degetele ploii pun sub lacăt stele,      
 Strugurii în teasc rănile-și jelesc,
 Tu-mi strecori iubire, fluturii sub piele,     
 Toamnă după toamnă, ție-ți înfloresc!

joi, 15 septembrie 2016

LASĂ-MI TOAMNĂ




 Toamnă, nu-ți aduc acuze
 C-ai venit iar nechemată,
 Când cu ploi de dor confuze,
 Când cu-arome ce desfată.
 
 Capricioasă și cochetă,
 În rochiță de cașmir,
 Lăcrimare la beretă,
 Cu belșug de elixir,
 
 Cerni ambrozie de castani,
 Tulburi stoluri de lăstuni,
 Nostalgii de peste ani
 În buchete le aduni.
 
 Cu graffiti de suspine
 Fardezi grânele de grâu,
 Știind că-n iarna care vine
 Vor purta omăt la brâu.
 
 Dor pierdutele candori  
 Revărsate prin obloane,
 Scâncetul veștedei flori,
 Răstignite sub balcoane.

 Degustând licori din vie
 Ca-ntr-un basm din toamne vechi,
 Mustul dragostei mă-mbie
 Să sorb clipele perechi.

 Din prinos ce va să moară,  
 Dulce-amar și rug de nur,
 Lasă-mi doar un colț de vară,
 Șoapta macului s-o fur!  

vineri, 9 septembrie 2016

CEVA DIN MINE, CEVA DIN TINE



 Iubirea mea, vezi anii s-au scurtat,
 Murmură frunze, norii-s în război, 
 Se curbă zorii-n grâul aromat,
 Dar toamna nunții o-mpartim la doi.
 
 Cu toat-apocalipsa ce urmează
 În anii hoți, nebună vânătoare, 
 Noi încă ne visăm, mă-mbrățișează,
 Curg fluturi albi pe tâmple, e răcoare!
 
 Suntem bolnavi sau ipohondri poate,
 De dragoste, de dor, pe cruci de jar,
 Ceva din mine pare-a fi în toate,
 Ceva din tine, mi te vrea avar.
 
 Pe ape limpezi timpu-i ireal,
 Iar defrunzirea-i doar o cavalcadă,
 A verilor, cu iz de carnaval,
 Ninsorilor, ce vor urma să cadă! 
 
 Născută să-mi fii vrajă obsesivă ,
 Născut să mă iubești cu disperare, 
 Ne-au condamnat toți zeii deopotrivă,
 Să ne iubim și-n toamna viitoare.

luni, 5 septembrie 2016

ÎN TOAMNA ZILELOR DE MÂINE



 Foșnesc iar frunze legănate,
 Culori pe ziduri se preling,
 De doruri, inimi invadate,
 Fragil, de-abia se mai ating.
 
 Pe umeri verdele de ieri
 Respiră resturi de verbină,
 Noi, pumni de jar la mal de seri,
 Tot însetați, în veac de tină,
 
 Ca la-nceput de infinit
 Cu ochii, temple de gențiană,         
 Stupuri de rai nepovestit,                     
 Sub cerul nunților de taină.                   

 În adierea timpurie
 A rochiei toamnei princiare,
 Cocorii dăruiți doar mie
 Se zbat în piept plini de ardoare.        

 Miroase-a vis, mere de jad
 Și a iubire ne-ntinată
 De vrăjmășia vreunui fard
 Din era zodiei desfrânată.

 Ne-am învățat pe dinafară
 Înțelegând câte puțin                                
 Că lumea-i doar o autogară                       
 Cu pasageri plin de pelin.   
 
 Iubirea ține loc de pâine,
 Iar timpul curge înflorit                     
 În toamna zilelor de mâine
 Când ești de dragoste robit.  

vineri, 26 august 2016

Pescar de vise

 Toate creațiile noi, care nu fost postate nici pe Facebook, nici pe blogul personal, vor fi publicate în următoarele volume de versuri.Va mulțumesc celor care sunteți interesați de poeziile mele!

luni, 22 august 2016

MI-E DOR



 Mi-e tot mai dor de simplitate,
 Virtuți ce nu mai sunt la modă,
 De sentimente netrucate,
 Iubire, fără gust de sodă.
 
 Mi-e dor de grâu fără neghină,
 De oameni necosmetizați
 Cu surogate de lumină,
 Care- nvrăjbesc, dar își spun frați.
 
 Mi-e tot mai sete de-adevărul
 Nepervertit de dogme stranii,    
 Ce șterg păcate cu toptanul 
 La schimb de taxe. Bieți sărmanii,

 Cât de naivi, ce utopie,
 Să crezi că poți ajunge-n rai,
 Plătind Lui Dumnezeu simbrie,
 Când toate, de la El le ai.
 
 Mi-e dor de marii înțelepți
 Și de guverne-adevărate,
 Sătulă sunt de-atâta șperț
 Și spectatori la nedreptate.
 
 Mi-e dor și-aș vrea să ne unească
 Vechi idealuri obosite,
 Pasiunea dragostei să crească
 În inimi frânte, otrăvite.

 Mi-e dor și-ngrop orice deșeu,
 Eu candidez la veșnicie,
 Nu mi-e ușor, dar nici prea greu,
 Nu vrei să mi te-alături mie?
 
 Mi-e dor! Cum totu-i efemer,
 Ipocrizie, viciu, ură,
 Vreau pașaport vizat de cer
 Departe de atâta zgură! 

vineri, 1 iulie 2016

POVESTEA UNUI MENESTREL





 Pe fruntea cerului picturi,
 Eșarfe de culori pastel,
 Alai de cărabuși și fluturi
 La nunta unui menestrel.
 
 În crinoline de mărgele
 Gătite pentru sărbătoare
 Două lalele mărunțele 
 Sunt domnișoare de onoare.
 
 Cu trenă lungă, liliachie
 Și brâu de rouă parfumată,
 Stele perechi la pălărie,
 Alură de aristocrată,
 
 Cicoarea se înclină lin,
 Evlavios ca o vestală,
 Cu sufletul de soare plin
 Mirii pășesc în catedrală.
 
 În frac, cireșii cavaleri
 Ning pe alei petale roz,
 Privighetori se-ntrec în meri, 
 În orchestrații, virtuoz.
 
 Ard candele de mir ceresc,
 Magii de vis îi împresoară,
 În cupe curge vin regesc
 Pe-acorduri tandre de vioară.
 
 În ham de stele, fără șei,       
 Cai cu mătăsuri la calești
 Se pierd în vise pe alei
 Ca-n fila unei vechi povești.  

joi, 19 mai 2016

UN SFERT DE CLIPĂ



 
Nu te mai pierde-n amintiri mărunte,
 Tăceri definitive au ridicat hotar 
 Din pietre de uitare, înalte cât un munte
 Și-au îngropat sub lespezi tot scâncetul de jar.
 
 Dezleagă-te de dor, de lacrima ce țipă,
 Nu te mai amăgi cu false-nchipuiri,
 Iubire ne-am numit, doar cât un sfert de clipă,
 Naiade mor în zori, când visele-s subțiri! 
 
 Cum stelele de mare nu cântă-n ciobul lunii,
 Nici fluturi nu se-mbată cu apa de băut,
 Jertfită, m-am salvat de molima tăciunii,
 Dorința ta de mâine, e doar la timp trecut.
 
 Rest de cuvinte-amare au măturat grăbit          
 Un anotimp haotic prin care-am respirat   
 Același rai, vândut, ce-n vise ne-a unit,
 Risipitor flămând cu aripi de păcat.

 Eu nu îți sunt nimic, doar iluzorie boare 
 De mac, ce prin vitralii, surâde-n tâmpla serii,      
 Pusă în ștreangul culpei, sub bici perfid, de sare,
 Iertând, am înflorit din rana destrămării.                 
   
 Când vinovat de dor, un paznic de-ntristare,       
 Va străjui avid, nu-mi cere să-ți alin 
 Plăpându-ți dor scăpat din chingi de neuitare,
 Ucide-l sau alungă-l, puțin câte puțin! 

  

luni, 18 aprilie 2016

BEȚII DE LILIAC





 E primăvară, știi că ne-am promis
 Să înnoptăm sub ramuri de cais 
 Și zâmbete din draperii de fluturi
 Să coloreze magice săruturi.
 
 La căpătâi să cânte firul ierbii,
 În somn să ne vegheze cerbii,
 Cearșaf s-avem din stele plutitoare
 Și în satin din muguri roz de floare,
 
 Să bem nectar la fiecare masă
 De elixir cu stele de matasă.
 Cum primăvara ochii și-a deschis
 Să împlinim oracolul din vis!  
 
 În frac de gențiană să-te-mbraci,
 Ca talisman, în piept să-ți cânte maci,
 Iar la rever, din dorul meu nebun,
 Discret, parfum de îngeri am să-ți pun. 
 
 Privește-mi ochii-ndragostiți de tine,
 Surâsul lor, cu rouă de verbine
 Te-alintă tandru, ard de nerăbdare,
 Să stâmpărăm dorințe de-nsetare.
 
 În leagănul celestului april,
 Iubirea mea cu suflet de copil,
 Hai să-mparțim beția de liliac,
 Tu să-mi fii cer, eu ție zbor și leac!