MA TOT INTREB?

                               

 Coboară-mă în tine să nu mai știu ce-i dorul,

 Să-ți locuiesc în suflet la fel ca-ntr-un ghioc,

 Oprește-mi  alergarea în care-mi caut norocul,

 Transfugelor clipite ce-n goană-s în galop.

 Învăluie-mă-n lacrimi de netrăite vise

 Și răsăritul zilei să pot să ți-l încep,

 Secunda de restriște s-o sting cu plinătate,

 Alungă-mi orice temeri din zborul meu rănit.

 Resfira-mi cu iubire amarul din privire

 Și  calendarul zilei oprește-l  pentr-o zi,

 Chiar dacă-i amăgire ,să mai gustăm iubire ,

 Nepăsător, chiar moartea  putea-v-atunci  veni.

 Să-ți plângă raza lunii în șoaptă la ureche,

 Să poți simți  dezastrul  risipei noastre-n doi

 Și  nesortite vise să se-nmulteasca-n tine,

 Ca rădăcini de arbori ce urcă înspre nori.

 La fel precum o moară ce-și macină făina,

 Rătăcitoare gânduri  în mine hoinăresc,

 Tenebre de-ntuneric  ce nu găsesc lumina,

 Îmi  încolțesc în suflet în loc să te găsesc.

 Eu simt că doar himere în inimă- și fac casă

 Și dorul meu de tine doar pribegește-n gând,

 Iluzia  e dorința , ce-n pace nu mă lasă

 Și  naște-n mine visul  nespusului colind.

 Mă-ntunec și mă bucur în tine totodată ,

 Iar binele și răul sălășluiesc  comun ,

 O geană  îmi surâde, iar alta-i întristată,

 Un amalgam de  lupte-s pe baricade-acum.

 Poate tu știi mai bine ce broderii de vise,

 În inimă și-n suflet ai tot țesut în timp,

 Eu tot mă caut în trupu-ți  și nu-nțeleg  e-apusul ,

 Sau răsăritul zilei în care mă preling?

 Eu cred că doar năframa înșelătoare-a vremii,

 Te-ascunde după ploaia din ochii mei uciși,

 Și din iubire-adâncă  ce-am tot zidit în mine,

 Te-am recompus din cioburi, în vălul vieții nins .

 Te-ntreb astăzi pe tine și de îmi poți răspunde,

 În care anotimpuri  trecute să te caut,

 De poți, mai prelungește în calendar secunde,

 Sau stinge-mă-n săruturi ,să știu că-n tine sunt.

 Și dacă doar fantasme îți prelungesc șederea,

 În lacrimi spală-mi gândul uitare să-ți aduc,

 Culeg doar flori  de gheață ce se topesc în palmă

 Sau  doar pictez iubirea pe catafalc depus?

FĂRĂ VINĂ

 Păsări albe de lumină  împletesc în zare cântul,

 Zbor-nălțat din alte timpuri rătăcit pe cerul tău,

 Ne-amintește de iubirea adormită în adâncul

 Inimilor răstignite în altar de dor și hău.

 

 Stele-albastre, cristaline, doruri multe-n dor de vis,

 Cu secunde împietrite-n frământări ce nu s-au scris,

 Ierni troiene, flori de gheață, broderii țesute-n noi

 Cu iluzii de speranța,gânduri multe în ninsori.

 

 Întrebări fără răspunsuri,hoinărind în nepătruns

 S-au trezit acum la viață, zăbovesc în necuprins,

 Ne îmbracă,ne dezbracă,ne întreabă,fug sau zac,

 Cuibărite-n suflet dornic de iubirea din alt veac.

 

 Le răspundem în tăcere,alteori cu plansu-n râs,

 O iubire interzisă stă la granița din vis.

 Astăzi ninge,mâine-i soare ,în iubire sunt ce sunt ,

 Pescuim în marea vieții diamantul regăsit.

 

 Fericiri de o clipită,temeri   scurse-n răsărit,

 Plâns de curcubeu zburdalnic mă întreabă cine sunt,

 Ce cauți  tu și eu în tine,în iubirea clandestina,

 Nimeni  însă nu-nțelege,că suntem fără de vină.

 

 Ne hrănim cu amintirea clipelor  de veșnic  dor,

 Stăm ascunși în taina stelei  ,plângem triști după un nor.

 În  culcuș de mari dorințe  țesem  focul din priviri,

 Te aștept în nemurire , mă pictezi  din amintiri!

 

 Răzvrătită-n noi iubirea nu ne-ntreaba, doar ne cheamă,

 Arde-n flacără speranța  nostalgiilor din iarnă

 Candela iubirii noastre strălucește-n așteptare:

 Te iubesc și sunt iubită , doar destinul vrea rabdare.

  

IUBIREA ADORMITA

 Iubirea-i adormită în pajiște de gânduri,

 Nu-i deștepta tăcerea să știe  c-o dorim,

 Tu las-o-n ațipire ,să nu iscam regretul,

 Sau să ne ispitească  cu vraja ei vreun semn.

 În lumea ei de vise vrea doar să ne-amăgească,

 Să credem că se poate întoarcerea-n trecut,

 În  geana ei de zbateri o clipă efemeră

 Aduce-n zbor risipa și  șuierul de vânt.

 Ruinele ei triste,dovezi din alte timpuri,

 Clintesc nemărginirea cu scârțâit de uși

 Și lacrimi ce-au fost șterse de sâmburii uitării ,

 Ne-ar vizita fugarnic cu dorul în arcuș.

 Și chiar lângă fântâna-i ne-am stinge iar de sete,

 Când capricoasa-i fire cu spini ne-ar înțepa,

 Abstracte  nopți de doruri și frenezii apuse

 În  simfonii ,pastelul iubirii-ar învia.

 Iar și-ar juca doar rolul în haina ei de-actriță

 Și fire curtezană cum noi prea bine-o știm,

 Ne-ar duce în grădina mistuitoare-i flăcări

 Cu farmec și descântec ne-ar  proroci  destin.

 Cu ochii ei cristale și buze jucăușe,

 Ne-ar amăgi o vreme,un ceas sau un minut,

 La fel ca și nisipul cel scurs într-o clepsidră

 Ne-ar duce când pe munte ,când jos în praf și lut.

 Și totuși doar iubirea cu revărsarea-i dulce

 În  partitura vieții mai poate -a ne cânta,

 În diligența vremii e singura esență ,

 Ce în duet  trăiește pentru a exista.

 Iubirea e fereastra deschisă spre speranță,

 În  armonii celeste ,vitralii de smarald,

 Și dacă-n alergarea-i  în viață -nmugureste ,

 Noi s-o primim în inimi și  să ne-o facem scut.

 Acum, când e trezită din lunga ei absență

 Și prizonieri ne face în propriul labirint ,

 Să punem azi sigiliul spre-a nu ne mai întoarce

 Pe strâmta noastră cale ,când ea dormea prelung.

  

VALUL VREMII

 Mi-e dor de tine astăzi mai mult ca niciodată,

 Dar timpul,un fățarnic n-a vrut în loc să stea ,

 Să fi rămas în toamna aceea aromată,

 Sub frunze de mesteceni,sub blândă pace-a ta.

 Religia iubirii să ne fi fost credința,

 În foșnetul de frunze să fi dormit cuminți,

 Îmbrățișați de lună și mângâiați de soare,

 Să fi doinit în vraja  dorințelor fierbinți.

 În catedrala sfântă am fi intrat de mână

 Și heruvimi din ceruri un lied ne-ar fi cântat,

 Toți îngerii vegherii ne-ar fi condus în taină

 Iar  dragostea ,un sfeșnic ,azi ne-ar fi fost palat.

 În văi de ape limpezi noi ne-am trăit iubirea,

 Dar  drumuri paralele destinul ne-a croit,

 Cărări  încețoșate și pași fără de urmă

 Umbriți de nici o milă au șters tot ce-am clădit.

 Am colindat tunele și peșteri de-ntuneric

 Și corbi flămânzi de vise s-au tot hrănit cu noi,

 Păduri de crengi uscate și bolovani de stâncă

 S-au prăvălit năvalnic nevrând să fie doi.

 Dar  clopotele vremii în zori  au bătut  iarăși

 Și ne-au chemat pe nume de pe rasfrantul drum,

 Ecoul amintirii ne-a readus aproape,

 Răspântiile  tristeții au devenit doar scrum.

 Renaște firul vieții ,zambilă ne zâmbește,

 Luceafărul iubirii ne încălzește iar,

 Din nou în toamna ceea de mână împreună,

 Cu  visele în inimi și-n suflet cu ars jar.

 Mi-e dor de tine astăzi mai mult ca niciodată,

 Prin foșnetul de frunze de mână-naintam,

 Străbatem valul vremii , iubirea ni-e cunună

 Și-n leagăn de iubire, un vis sublim cântăm.

FĂRÂME DE DOR

 Fărâme de dor în cetatea de gânduri,

 Stau resemnate in vechi anotimp,

 Se-alintă-n văzduh de petale si fluturi

 Și-și plâng adormirea in lavă de timp.

 

 În zâmbet o floare  de vis îmi răsare,

 Un crin amintirea, un vals despre noi,

 Iluzii cuprinse-n buchete de zare

 Cu lacrimi de-alean din cântec de ploi.

 

 Vorbește de ține intreg universul,
 In clopot de timp, minute tresar,

 Vechi întrebări își caută răspunsul

 Și bat azi la  ușa destinului iar.

 

 Tăceri și iluzii din umbre si aburi

 Se-opresc în vâltoarea nespusului gând,

 Fantasme albastre-mbrăcate-n mătăsuri

 În dans legănate de umbre lucind.

 

 În picuri de ploaie-o nălucă-n dileme,

 Îi văd strălucirea din ochi de visări,

 Surâde și plânge-n catrene de vreme,

 Mă scaldă-n vâltoarea atâtor chemări.

 

 În mugurii noptii te simt pentru-o clipă.
 Prin snopii de aștri  te văd în neant,

 Hoinăresc păsări albe în visul risipă

 Dorul e-aproape și urc spre înalt.

 

 În murmur de stele dansăm o serată

 Noaptea-și trimite toți solii de-argint,

 Arătări  nevăzute pe brațe ne poartă,

 Eșarfe de-albastru ne-ating în alint.

 

 Steaua iubirii-n sărut ne cunună,
 Un mag al iubirii zambește oftând,

 În vise suntem hărăziți împreună,

 Doar ziua împrăștie fugarul meu gând.

  

BAGAJUL

 Azi  i-am spus tristeții: nu te mai întoarce!

 Am închis fereastra, nu poate intra,

 Am stins și lumina, nu mă vede-n noapte,

 Ușa-i ferecată, lacăt e pe ea!

 

 Mi-am făcut bagajul, plin e cu de toate,

 Pun întâi iubirea, e pe primul loc,

 Mai așez speranța, dorul, bunătatea,

 Gingășia, visul, pacea, dragostea.

 

 Pun și frumusețea, gândul, amintirea,

 Clipa și răbdarea, zâmbet și-adevăr

 Și pentru că-i plină geanta de plecare,

 Eu te pun pe tine-n inimă mereu! 

IUBIREA

 Altarele  iubirii și-au redeschis azi poarta

 Și dorurile mele ard iarăși ca un rug,

 Fereastra  amintirii ,șirag de-albastre stele

 Călăuzesc chemarea-ți și stau de straj-acum.

 La mal de ape-ntinse iubirile așteaptă

 Să-și reimbratiseze uitatele dorințe,

 Cununi de ametiste sculptează orizonturi,

 Imaculate gânduri renasc de foc aprinse.

 Timida lumânare veghează ochii noștrii

 Și-o dalie în vază zâmbește inocenta

 Pe masă stă scrisoarea aducerii aminte

 Și-n suflet așteptarea se zbate-n neputință.

 Lipsită de răbdare ca orice așteptare,

 Își  freamată în doru-i nestinsele iubiri

 Și clipele sunt zile,mărgele albe-n glastre

 Iar  timpul parcă zace-n clepsidre de lumini.

 Secundele sunt ore și zilele decenii,

 Azi parcă anotimpul iar s-a oprit în loc,

 Contemplă cu uimire,nici gând să își grăbească

 Minutele –statuie ce dorm fără noroc.

 În inimă e freamăt ,e zbucium de războinic,

 Cadențele ritmate își cântă dorul lor,

 Neliniște și patimi se zbenguie în focul

 Distanțele nebune ce nu-și mai găsesc loc.

 În catedrala vremii nerăbdător iubirea

 Suspină-n așteptare cu și mai mare-amar,

 Toți îngerii din ceruri își pregătesc serbarea

 Cu luminițe stele și vinuri în pahar.

 Aleile-s înguste, potecile-alungite

 Și luna iar clipește din genele ei lungi,

 Iar  ziua se îmbrăca în mantiile nopții

 În freamăt ,doar iubirea-n speranță stă acum.  

RĂMAS BUN

 Așteaptă-mă în gara inventată 

 Un semn discret cu inima îți las

 Și dacă linia de tren va fi tăiată

 Parfumul meu să-ți  fie bun rămas.

 Privește-mă cu lacrima din vis

 O geană răsfățată-ți va zâmbi,

 Prefă-te că m-atingi cu un surâs

 O floare ofilită -ți va vorbi.

 Alintă-mă cu stropul tău de cer

 Și plimbă-mă cu dor în Carul mare,

 Săruta-mă cu dragostea de ieri

 Sau împrumută-te de mine în visare.

 Îmbrăca-te cu trupul meu în gând

 Sau strigă-mă-n ecoul unui munte,

 Mai cheamă-mă-n căușul unui prund

 Zidește-mă în negură de punte.

 Călătorește-n scoica unui melc

 Iar  casa lui să-ți fie adăpost,

 Iubirea să ți-o plângi la Nibelungi

 Și leagănă-ți tristețea cu anost.

 Închină-te smerit  în rugăciune

 Și -nalta în eter un jurământ,

 Ca dorul să se ducă-n pribegie

 Și inimă să-ți cânte un alt cânt.

 Împărtășește-ți  gândul cu-n icar

 Și-aripa lui să-ți poarte iar noroc,

 Iubirea resemnată-n felinar

 Să-ți straluceasca-n zapis ca un foc.

 Renaște-mă în alte galaxii,

 Iubește-mă în alte dimensiuni,

 Visează-mă în dense constelații

 Și strigă-mă-n tăcerea de genuni.

 Invizibile drumuri să te poarte cu dor,

 Să-ți umple căutarea cu -Ondine

 Și cetini de brad să-ți aștearnă covor

 Cortine de vers să te-aline.

DESPRE VIATA

 Certitudini traite-n troiene de gânduri,

 Cuvinte rostite cu freamăt de dor

 Și clipe fierbinți în ninsori cristaline,

 Aleanuri stinghere în munți de visări.

 Dragonice clipe de rău și de bine,

 Cutremure-n suflet de tainice nuri,

 Amprente lăsate de raze de stele,

 Și gene umbrite de zbor de cocori.

 Imposibile vise-adormite-n cenușă

 Și ploi de-o clipită ce-au șters amintiri,

 Regrete cernute-n răstimpuri de sită,

 Petale de zâmbet născute în zori.

 Gânduri ucise de valuri rănite,

 Miresme de-opal în buchete de crini,

 Trecătoare ispite-n văzduh risipite

 Și cetini de brad înverzite-n cununi.

 Nostalgii ale vieții aduse pe-un val,

 Iubiri inocente-alunecând în aval,

 Imagini pictate pe-albastru hotar

 Dorințe risipite-n văzduhul stelar.

 Distante -ncrancenate de ani trecători

 Și drumuri închise de-absente cu dor

 Umbre călcate de pași efemeri,

 Scrisori netrimise de azi și de ieri.

 Fraze rostite în gând pentru doi,

 Brațe întinse spre iubirea de noi,

 Frunze scăldate de lacrimi târzii,

 Avalanșe de temeri în nopți fumurii.

 Rătăcite cărări în flori de cais,

 Vise-n gene speranțe de necuprins,

 Răsărit de culori și-asfințit luminos,

 Dimineți renăscute de visul frumos.

 Și aceste trăiri izvorând zi de zi

 Ne înaltă în zorii vieții târzii

 Spre-nstelate poteci de vise și  flori

 Umplandu-ne viața de vaste comori.

PE ARIPI DE INGER

 În lacrimi de vânt mi-am ascuns întristarea

 Și-n colțuri de cer m-am retras pe un nor,

 Mai ninge mărunt în iubirile tale                       

 Și ninge-n cuvântul rostit pentru doi.

 Mai fulguie-n inimi ,mai freamăt-un dor

 Adie a ploaie, o frunză mai cântă,

 Trestia  vieții se-ndoaie ușor

 Și gandu-mi dansează și stă iar la pândă.

 Perla iubirii s-a ascuns în nisipuri

 Și zace -abătuta-n cristale de scoici,

 Pescărușii mă-ntreaba ce-i cu-atâta risipă,

 De raze stinghere prin lacrimi de ploi.

 Îngerul  nopții  îmi cântă din liră

 Și-aduce pe aripi iubiri ancestrale,

 Îmi șoptește din moară de vânt a lui taină

 Luceferi de-argint  scriu cu slove în zare.

 Din sfere înalte a venit să-mi cuvante,

 Despre lumi nevăzute ,miracole-n cer,

 Despre suflete veșnic îndrăgostite

 Ce  caută-n luceferi iubirea de ieri.

 Ochii lui de-un albastru mai pur că zenitul

 Mă privesc cu-adorare așteptând glăsuiri,

 Mă cuprind nostalgiile zilei trecute

 Și schițez cu sfială surasu-n  priviri.

 Sunt ca un nadir rătăcit între astre

 Și luna-mi surâde cu farmecul ei

 Zbor în gânduri purtat pe-a lor aripi albastre

 Și citesc rânduri scrise cu  penițe de cer.

 Cu iubire divină mă cuprinde un înger

 Și-o baladă sublimă îmi cântă duios

 Constelațiile toate mă poartă de mână,

 Și-mi duc al meu vis spre lumina în sus.

 Pe aripa lui îngerească mă poartă

 Și-n  voci armonioase se-aud fericiri,

 Eu visez  despre noi și-n talaz de speranță,

 Mă trezesc printre stele și zbor printre nori.