Mulțumesc din suflet celor peste 32.000 de prieteni, care au rămas fideli  poeziei mele. Recunoștință tuturor și fiecăruia în parte pentru prietenia sinceră și necondiționată!  

 Mulțumesc tuturor pentru aprecieri și mesaje! Poeziile care nu au fost postate pe blog vor fi publicate în următoarele volume de poezii! Lucrez la un blog nou (wordpress) și de îndată ce va  fi finalizat vă voi anunța. Vă îmbrățișez cu drag și vă doresc o primăvară plină de binecuvântări pe toate planurile!

URARE DE AN NOU

 Să te-ocrotească Dumnezeu

 În orice zi, mereu, mereu,

 Să-ți ningă veșnic cu iubire,

 Să ai în suflet veselie!  

 Din viață fă o sărbătoare, 

 Să-nmugurești precum o floare

 Și să iubești ce-i sfânt, curat,

 Să fii un sol adevărat! 

 Fiece clipă să îți fie 

 Motiv de vis și bucurie, 

 Să fii iubit și să iubești 

 Și dragostea s-o prețuiești, 

 Să-nmiresmezi tot ce atingi

 Și prin iubire să învingi!
 Fii plin de pace, bunătate,
 Răbdare, cinste și dreptate,
 Milos, smerit și răbdător,
 Bogat în jertfe, roditor!
 În faptă, gând, evlavios,

 Cinstește-L pe Isus Cristos!

 Nădejdea și credința vie

 Să-ți fie far și mărturie,

 Mult har să ai și-n an ce vine

 Să auzim numai de bine!

 Parfum de cer și mir divin

 Să-ți toarne Dumnezeu din plin,

 Vise-mplinite, sănătate,

 Mulți ani și-n toate plinătate!  

PLECAT DINTRE FILE

 Mă colindă-n amurg când frigul împarte 

 Lacrimi de nard peste albul prea greu,

 Înhamă un cal rătăcit în vreo carte,

 Poteci fă-ți din gând spre sufletul meu!

 

 Potcoave nu-i pune, destulă e neaua, 

 Iar schijele gheții-s, ostile, străine,

 Dezbracă-l de chiciuri, acoperă-i șeaua

 Cu pledul iubirii. Pornește spre mine! 

 

 Plecat dintre file, să-ți apere visul  

 De ceața-ndoielii,-n solstiții târzii,            

 Infruntă zăpezi, ți-alină apusul,

 Supus te-nsoțește, în prag să îmi vii.

 

 Bezmetic se-ntinde regatul de frig, 

 Dorm stele ciobite-n dantele curate,   

 Adâncă e taina cu care ne-ating

 Aripi de înger prin geam strecurate.

 

 Din deget pocnesc zurgălăii în brad,  

 În rugul candorii, fericită că-mi ești,

 Colindu-ți ascult, în lacrimi ce ard,

 Se-ntoarce căluțul cu sănii-n povești. 

SE STING TRISTEȚI

 Se-aud în zare zurgălăi de ger,

 O candelă se-aprinde-n casa joasă,

 Clipește-n geamul mic un ochi de cer

 Îmbujorați stau doi copii la masă.

 

 Prin ochelarii șubrezi, prinși cu sfoară,

 Cu gândul dus, bunica îi privește,

 În rugăciune, ziua-i mai ușoară,

 Căci dragostea nicicând nu obosește.

 

 Surâsul lor înseamnă fericire,

 O poartă către cer, mereu deschisă,

 Când anii scriu răvaș de despărțire

 Pe tâmpla clipei tot mai scurtă, ninsă.

 

 Ce singură ar fi-n acest Crăciun

 În așteptări pe care numai ea le știe,   

 De n-ar fi ei să-i cânte în ajun,

 Divin colind cu glasuri de magie. 

 

 În dosul multor porți nimeni nu plânge  

 Că s-au mutat pe rând în lumi de piatră, 

 Cu fiece-amânare viața curge, 

 Se sting tristeți ca lemnele în vatră.

 

 Vin zvonuri de ninsori în agonie, 

 Satu-i bătrân, cu oameni mai deloc, 

 Omătul țipă-n răni de nostalgie

 Și-n suflete ard vifore de foc.

 

 Se îmbulzesc ecouri de vecernii,

 Iar Dumnezeu le pare c-a zâmbit,

 Lacrimi mustesc în crivețele iernii

 Uitați de toți, doar El a mai venit.     

CHIRIAŞII CLIPEI

 Știu, nu mă pot opune să dormi conspirativ

 Cu un tain de vise clădite din nisip,        

 Nici să-nserezi pe aripi de-nchipuiri, naiv, 

 Ținându-te de mână cu umbre fără chip. 

 

 Nerostul să-l crezi rost în nopți de dor nebune

 Și creionând pe geam imperii de lavandă,

 Cu stele să timbrezi înscrisuri de tăciune, 

 Într-un sevraj de-arome cu îngeri de zăpadă.

 

 Captiv într-o epavă a orei insomniace 

 Te mint fete morgane cu umeri de lucernă,                     

 Că fluturi răstigniți, încă respiră-n ace,

 Deși aripi în zdrențe s-au stins în alb de pernă.

 

 Cât de-nsetat să fii de-ncerci cu-n ciob de lună, 

 Să scoți dintr-o fântână suspin de crisalidă?

 Cu trup din vânt cioplit, fragile, se adună,               

 Neînțelesuri stranii-n veșminte de obidă.

 

 Oglinzi mistuitoare se sparg în zori de cretă,           

 Când florile de-omăt cern lacrimi de eres,           

 Adorm chiriașii clipei, iluzia se repetă,

 În schimnicia nopții, când îngeri vise țes. 

AVERSĂ DE GUTUI

           

 Ploile nebune bețe pun în roate                          

 Razelor de soare, bate vânt năuc, 

 Stele măturate, se târăsc pe coate, 

 În ecou de bocet printre crengi de nuc. 

 Ceața creionează searbede crochiuri,                    

 Orele chircite par că se comprimă,

 Timpul trage sfori, îngropând nimicuri,

 Cerșetorii clipei joacă pantomimă.

 

 Îmi cuvânta îngeri sub obloane trase

 Peste rana frunzei, gata de cădere,

 Înecați în fum, pomii fac grimase,

 Jinduind în rugă dor de înviere.

 

 Ca într-o sonată scrisă cu cenușa

 Restului de jar rastingnit sub haină,         

 Cu nuanțe-n clocot își desfată tușa

 Zarea incendiată de a toamnei toană.

 

 Te cobori în mine lăstărind un vis              

 Cu potop de-aversă dulce de gutui,

 Sărutări frivole-n muzici m-au închis,  

 Limpezindu-mi apa ochilor verzui.

ALBUM DE SUFLET

                               

 

.

 

..

.

.

 

..

DEZMINȚIRE

 Frunze în cadril despetesc culori,

 Norii ghemuiți se declară-nvinși,

 În bătăi de inimi clipele măsori,

 Cresc vlăstari setoși de iubire-ncinși.   

 

 În beții de-ambrozii trece lin pe vârfuri           

 Poticnit de brumă, în sevraj, un vis, 

 Grâul copt se-nclină în dezmierd de naiuri,

 Felinare sparte magic s-au aprins.

 

 Degete de ceață țes pe flori dantele,

 Timpul călător anotimpuri schimbă,

 Numai ochii noștri, doldora de stele,

 Tainic ne vorbesc în aceeași limbă. 

 

 În nevroza toamnei, ploaia să nu doară,

 Umbra ne-o purtăm unul celuilalt,

 Azima iubirii o-mpărțim spre seară,

 Când se frânge luna-n pulberi de cobalt.

 Guler de-anemone poartă melcii-n munți,

 Iar dacă de greieri codru-i jefuit,    
 Tu la claviatura inimii îmi cânți, 

 Cum că toamna-i tristă este doar un mit.

TOAMNĂ DUPĂ TOAMNĂ

 La răscruce, toamna, în palton de zdrențe, 

 Seceră dantela rochiei de verbină,

 Cu surâs sub gene, grații de tandrețe,

 Scutură-n frunzișuri lacrimi de rugină.

 Agățate-n ramuri, ca o condamnare,

 Roade aurite-n iureș de înalt, 

 Se supun sentinței de-a sfârși-n hambare,

 În zadar suspină-n zarea de cobalt.

 

 Caiere brumate sălcii înconvoaie, 

 Păsări orchestrează ultimul concert, 

 În curând vor trage clopote de ploaie

 Trezorieri celești, peste timp incert.

 

 Cerul și-a deschis nasturii la haină,

 Bărci de acuarelă trec din loc în loc,

 Umerii-și apleacă firava gențiană,

 Albatroșii-și caută-n alte lumi noroc.

 Degetele ploii pun sub lacăt stele,      

 Strugurii în teasc rănile-și jelesc,

 Tu-mi strecori iubire, fluturii sub piele,     
 Toamnă după toamnă, ție-ți înfloresc!

LASĂ-MI TOAMNĂ

 Toamnă, nu-ți aduc acuze

 C-ai venit iar nechemată,

 Când cu ploi de dor confuze,

 Când cu-arome ce desfată.

 

 Capricioasă și cochetă,

 În rochiță de cașmir,

 Lăcrimare la beretă,

 Cu belșug de elixir,

 

 Cerni ambrozie de castani,

 Tulburi stoluri de lăstuni,

 Nostalgii de peste ani

 În buchete le aduni.

 

 Cu graffiti de suspine

 Fardezi grânele de grâu,

 Știind că-n iarna care vine

 Vor purta omăt la brâu.

 

 Dor pierdutele candori  

 Revărsate prin obloane,

 Scâncetul veștedei flori,

 Răstignite sub balcoane.

 Degustând licori din vie

 Ca-ntr-un basm din toamne vechi,

 Mustul dragostei mă-mbie

 Să sorb clipele perechi.

 Din prinos ce va să moară,  

 Dulce-amar și rug de nur,

 Lasă-mi doar un colț de vară,

 Șoapta macului s-o fur!  

CEVA DIN MINE, CEVA DIN TINE

 Iubirea mea, vezi anii s-au scurtat,

 Murmură frunze, norii-s în război, 

 Se curbă zorii-n grâul aromat,

 Dar toamna nunții o-mpartim la doi.

 

 Cu toat-apocalipsa ce urmează

 În anii hoți, nebună vânătoare, 

 Noi încă ne visăm, mă-mbrățișează,

 Curg fluturi albi pe tâmple, e răcoare!

 

 Suntem bolnavi sau ipohondri poate,

 De dragoste, de dor, pe cruci de jar,

 Ceva din mine pare-a fi în toate,

 Ceva din tine, mi te vrea avar.

 

 Pe ape limpezi timpu-i ireal,

 Iar defrunzirea-i doar o cavalcadă,

 A verilor, cu iz de carnaval,

 Ninsorilor, ce vor urma să cadă! 

 

 Născută să-mi fii vrajă obsesivă ,

 Născut să mă iubești cu disperare, 

 Ne-au condamnat toți zeii deopotrivă,

 Să ne iubim și-n toamna viitoare.

ÎN TOAMNA ZILELOR DE MÂINE

 Foșnesc iar frunze legănate,

 Culori pe ziduri se preling,

 De doruri, inimi invadate,

 Fragil, de-abia se mai ating.

 

 Pe umeri verdele de ieri

 Respiră resturi de verbină,

 Noi, pumni de jar la mal de seri,

 Tot însetați, în veac de tină,

 

 Ca la-nceput de infinit

 Cu ochii, temple de gențiană,         

 Stupuri de rai nepovestit,                     

 Sub cerul nunților de taină.                   

 În adierea timpurie

 A rochiei toamnei princiare,

 Cocorii dăruiți doar mie

 Se zbat în piept plini de ardoare.        

 Miroase-a vis, mere de jad

 Și a iubire ne-ntinată

 De vrăjmășia vreunui fard

 Din era zodiei desfrânată.

 Ne-am învățat pe dinafară

 Înțelegând câte puțin                                

 Că lumea-i doar o autogară                       

 Cu pasageri plin de pelin.   

 

 Iubirea ține loc de pâine,

 Iar timpul curge înflorit                     

 În toamna zilelor de mâine

 Când ești de dragoste robit.  

Pescar de vise

 Toate creațiile noi, care nu fost postate nici pe Facebook, nici pe blogul personal, vor fi publicate în următoarele volume de versuri.Va mulțumesc celor care sunteți interesați de poeziile mele!

MI-E DOR

 Mi-e tot mai dor de simplitate,

 Virtuți ce nu mai sunt la modă,

 De sentimente netrucate,

 Iubire, fără gust de sodă.

 

 Mi-e dor de grâu fără neghină,

 De oameni necosmetizați

 Cu surogate de lumină,

 Care- nvrăjbesc, dar își spun frați.

 

 Mi-e tot mai sete de-adevărul

 Nepervertit de dogme stranii,    

 Ce șterg păcate cu toptanul 

 La schimb de taxe. Bieți sărmanii,

 Cât de naivi, ce utopie,

 Să crezi că poți ajunge-n rai,

 Plătind Lui Dumnezeu simbrie,

 Când toate, de la El le ai.

 

 Mi-e dor de marii înțelepți

 Și de guverne-adevărate,

 Sătulă sunt de-atâta șperț

 Și spectatori la nedreptate.

 

 Mi-e dor și-aș vrea să ne unească

 Vechi idealuri obosite,

 Pasiunea dragostei să crească

 În inimi frânte, otrăvite.

 Mi-e dor și-ngrop orice deșeu,

 Eu candidez la veșnicie,

 Nu mi-e ușor, dar nici prea greu,

 Nu vrei să mi te-alături mie?

 

 Mi-e dor! Cum totu-i efemer,

 Ipocrizie, viciu, ură,

 Vreau pașaport vizat de cer

 Departe de atâta zgură!