OCHII TĂI, UMBRA TA

 Urci pe iederi de gând însetat de arome,      

 Sapi fântâni, culegi maci din strânsoare de fum,

 Cât mă dor ochii tăi, mănăstiri de fantome,

 Poticniți de cai albi și călugări de scrum.    

 

 Mai aproape c-o zi te-aș aduce-un hotar,

 În ecouri de pian, la o ceașcă de-absint,

 Ne-mblânzit de culori, mâini durute de jar,

 Interzis te-aș păstra, descântat de alint.

 

 Pumni de stele arunci, în nesomn mă petreci,

 Plimbi pe nori de hârtii netrimise scrisori,

 Lași săruturi și zaț pe dantelele reci, 

 Amalgam de nonsens  în dogoare de sfori.

 

 Vals nebun pe tăiș cu tavanul drept cer,

 Umbra ta de nisip îngeri vii îmi strecoară,

 Dezrobești vis uitat în estuare de ger,  

 Fără leac, ochii tăi, încep iar să mă doară. 

PE CĂRBUNI DE PARFUM

 Beții de visări în dans ne cuprind,

 Pași dezmierdăm pe cărbuni de parfum,

 Un joc inocent în cascade de jind,

 Pe oază de cer cu egrete de fum. 

 

 O nălucă flămândă cu aripi vrăjite,

 Cotrobăie-avid în gând, fără rost,

 Suflete cântă la vămi străjuite,

 Umbra-ți prodigă mă vrea adăpost.

 Fluturi jertfesc pe cruci de catarg,                   

 Să zboare de pot, s-adoarmă-n ierbare,

 Zefirii să-i ducă pe umeri în larg,

 Solfegii să-ngâne în schituri de sare. 

 

 Îi vreau însetați, de nu, nu-i trimite, 

 Ține-i ostatici în straie de frig!

 Legați cu eșarfe, în foc de cuțite,

 Confuzi vor dansa, o vreme, pe dig.

 Mocnit să îți tacă-n dogoare de frunze,

 Când șoapte absente în lacrimă țipă,

 Culcuș de-și vor face la tine pe buze,

 E semn că-ți surâd în fereastră de clipă.

ARPEGII DE DOR

 Ochii mei, ochii tăi, în cascade de jar, 

 Ard în foșnet mocnit ca un vis de stejar,

 Înverzit între veri, cerșind muguri cu jind, 

 O culoare în plus, pentru stea de colind.

 

 În detenții de dor arpegii-n surdină,      

 Constrânse doinesc în consemn, fără vină.

 Pe vârfuri almee în trup se strecoară,
 Doi aștri de mână clipesc în secară.

 Te tac, mă suspini, îmi ești schit, îți sunt rai,
 Prin eșarfe de-alean te chemam, mă visai,  

 Fără voie mă uiți în cuibare de gând,
 Beții de nesomn le-mpărțim rând pe rând.
 

 Din brațe fă poduri sau harta o mută,

 Văilor pune din vânturi o cută,

 Sub pleoape să-ți cearnă luceferi săruturi, 

 Regat să-și găsească armate de fluturi!

 

 Serafi plimbă doruri în luntre pe ape,

 Ne-aduc pentru clipe, puțin mai aproape,

 Crini tandri brodeaza miraje divine,  

 Alint de iubire-n convoi de suspine!  

ARIPI DE SUFLET

 Naufragiat, de dor flămând, 

 Cu tălpi de foc, din ierni trezit,

 La mine-n trup, la mine-n gând,

 De nicăieri ai poposit.

 

 Desen, pe geamul aburit, 

 Îmi lași răvaș un sfert de cer,

 Din timp albastru, netrăit,

 Poem împotmolit de ger.

 

 Te-ai strecurat cu foșnet lin,

 Precum ninsorile de-agat

 Și din nimic, câte puțin,

 Trăsuri de stele-ai răsturnat.

 

 Cât ai uitat în mine, știi?

 De ce te-alung, de ce te-aștept,

 Amâni o clipă și revii, 

 De ce mă zbat la tine-n piept?

 

 Nu vrei să pleci, nici să rămâi,

 Stârnești talaz după talaz,

 Îți dorm durut sub căpătâi,

 Nu pui nici inimii zăgaz.

 

 Fără folos mi te destram, 

 În toate parcă te prelingi,

 Aripi de suflet bat în geam
 Și te ating și mă atingi!  

PE MII DE HĂRȚI

 Se poate să te fi știut 

 Din vremea când treceau calești

 Cu vise-n bernă și-n tumult

 Să nu observ că rătăcești.

 

 Pe buze numele-ți sculptat

 L-ai înfrunzit, să știu că-mi ești,

 Să port pe umeri vinovat

 Un dor, pe care să-l nuntești.

 

 Închis ai stat în turn de frig 

 Ca-ntr-o strânsoare fără chei,

 Să nu te chem, să nu te strig,

 Nevindecată să mă iei.

 

 Să-mi limpezești zăpezi și nori

 Și rugi ajunse nicăieri,

 Avar s-aprinzi stinse culori,

 Apoi la îngeri să mă ceri.

 

 Să n-am nici lacrimă sub fard,

 Dar nici cărări să pot pleca,

 În gând să-ți plâng, în trup să-ți ard,

 Doar tu să poți desfereca  

 

 Tăceri din stepe fără rost,

 Să-ți înfloresc în ochi durut,

 Colibri ce nicicând n-au fost, 

 Nesomn să-ți fiu pentr-un sărut.

 Cât ne-am căutat pe mii de hărți,

 În sens invers, pe interzis,

 Pierdute două jumătăți,
 Ce ard în palma unui vis.    

APROAPE SUNTEM

 Cu sufletul de dor astenic

 Alerg mereu spre-același sens,

 Absint de vis, cu gust himeric, 

 Îl bem agonic, tot mai des.

 

 Risipă fac să-ntind o punte

 Spre dimineți ce nu mai vin,

 Alambicate amănunte 

 Pun bețe-n roate cu pelin.

           

 Eșarfe legi cu nod de fum, 

 Spre mine brațe să întinzi,

 Bizare nopți cern flori de scrum

 Și te cuprind și mă cuprinzi.

 

 Aș ațipi, dar simt cum dori,

 Din rană-ți cresc singurătăți,

 Jertfești săruturi prin scrisori 

 Și doruri frângi în jumătăți.

 

 Pârjol împarte cer și maci,

 Ce lungă-i noaptea când nu ești,

 Îl îmblânzești, apoi mă-mpaci,

 Perechi de-aleanuri se-nmulțesc. 

 Se spovedesc iluzii-n minte,   

 Celest ard fluturi în privire,

 Descântă lacrimi necuvinte,
 Ce-aproape suntem, vezi iubire?  

ÎN LACRIMI DE LAVANDĂ

 Cât mă alungi din vise

 Și cât ți-apropii pasul                             

 De clipe interzise

 Ce-au rătăcit făgașul?                            

 

 Pe vârfuri se strecoară

 Un dor abia născut,

 Simți cum încep să doară

 Atingeri de-nceput?

 La fiece răscruce

 Clipește-un licurici,

 Închipuiri năuce

 Se zbat în chingi de frici

 

 Și nu-nțeleg, o șoaptă

 Venită-nspre chemare,

 Cum poate aprinde-n noapte

 Un foc, în turn de sare?

 

 Cuvinte spui, le-adun,

 Le șterg, le-aud în somn,

 Potrivnic mă supun,

 În spini de vânt adorm.

 

 Te mistui, n-avem țărmuri,

 Înăbușim dorințe,      

 Himere-n cuib de fumuri

 Fac stranii alianțe.

 

 Vlăstari de dor, firavi,

 Se cațără-n priviri,

 Fluturi cu ochi suavi

 Trec punți de-mpotriviri.   

 Sărut stea de lumină,

 Alean din suflet neg,    

 Îneacă orice vină,

 Te locuiesc întreg!

 

 Iubiri nevinovate

 În lațuri de osândă,
 Doinesc necenzurate
 În lacrimi de lavandă. 

PREGĂTIRI DE CĂLĂTORIE

 Tumbe, chiot, bucurie,

 Plec mâine-n călătorie,

 Rucsăcelu-i burdușit

 Că aproape-a nădușit.

 

 Mi-aș dori o înghețată,

 Însă buna-i agitată,

 N-are timp nici de nepoți,

 Parcă-i un robot pe roți.

 

 Ochii limpezi și albaștri

 Și-i rotește ca doi aștri,

 Cataplasme,beteșuguri,

 Reumatism, dureri și junghiuri

 

 Le-a uitat visând la mare,

 Apă, scoici, valuri și soare.

 Hotărât să-i fac surpriză,

 M-am ascuns într-o valiză.

 

 Ea deretică în vervă,

 Lipsa mea nici n-o observă.   

 Prea e liniște, îi pare 

 Și mă strigă-n gura mare. 

 

 Eu tac mâlc, nimic nu zic,

 O las să se-oftice-un pic,

 Bate ea apa în piuă, 

 Dar de-o face pân’la ziuă?

 

 Deschid încetuc capacul

 Și-i zăresc o clipă capul, 

 Râd nătâng ca un nebun,

 Ce-aș putea acum să-i spun?

 

 Tremură din toți rărunchii,

 O cam lasă și genunchii,

 Îi răspund, dar țin’-te bine,

 Va fi vai și-amar de mine.

 Scutură o nuielușă,

 O zbughesc, hăt, după ușă.

 Milă mi-e c-o necăjesc,

 Mă și tem, o și iubesc.

 

 Știe că sunt șugubăț,

 Dar să-mi pună pielea-n băț,

 Nu prea cred să fie-n stare,

 Cum să plec vărgat la mare? 

 

 Buni, hai să ne-mpăcăm,

 Am vrut doar să ne jucăm,

 Uite-mi cumperi înghețată 

 Sau măcar o ciocolată! 

 Până vom pleca, promit, 

 Stau cuminte, neclintit!

 Galeș mă privește-n ochi,

 Să nu-ți fie de deochi! 

 Cu privirea în tavan

 Am în minte un alt plan,

 Din fir scămoșat de ață,

 Când adoarme-i pun mustață, 

 

 Iar din smoc de vată albă

 Îi lipesc bunului bărbă.

 Sunt ghem năzdrăvan de om,

 Șotii fac doar când nu dorm.

 

 Buni, nu mai fi mâhnită,

 Mâine te fac fericită!

 Nu ghicești! Altă surpriză,

 De n-ar mieuna-n valiză….