vineri, 27 septembrie 2013

DE CE TE MIRI?







 Când aparent de nicăieri,
 În curcubeu multicolor,         
 Din alte zări, eu, cea de ieri,
 Îți voi surâde-ntamplător,
 
 Să știi că stele îți aprind   
 Din galaxii de necuprins,   
 Cu vis de îngeri te colind,
 Cristal de dragoste nestins.
 
 Iar te surprind? Vin din uitări,
 Din maci astrali sau ploi de-argint?
 Sunt vals oprit de nechemări,
 Privește-mi ochii, ei nu mint!
 
 Un mag și-un înger! Nu îi vezi?
 Îți prind aripi să poți zbura. 
 Te-mbrătișez ! Nu, nu visezi!
 Cât te iubesc! Poți îndura? 
 
 Nu, n-am plecat! Îți este dor?
 Te cheamă voci din univers?
 Cu nuferi strânși din sfânt fior
 Îți cern iubire, vers cu vers!  

 Fără să ceri, ți-am dăruit
 Eternități de îngeri vii,
 N-ai înțeles! N-am drămuit
 Nimic din cerul meu, să știi ! 

 Când lacrima-ți de dor pustiu
 În mici boboci de trandafiri
 Va sângera, va fi târziu!
 Eu voi lipsi ! De ce te miri?  

luni, 23 septembrie 2013

ÎNGROPI UN VIS?







 Delir de toamnă, un miraj,
 Brodând cu frunze nostalgii,
 Dorințe stranii, în sevraj
 Cu tot ce n-ai putut să-mi fii.
 
 Nuanțe vesele-n descânt 
 Se răzvrătesc în simfonii,
 Același dor purtat de vânt       
 În menuet de agonii.
 
 De necuprins și ne-nțeles 
 Un dor hoinar, adânc de văi,
 Te tot așteaptă, necules,
 Eu lăcrimez prin ochii tăi.
 
 Amestec de culori și cer
 Separă umbre de nimic,
 Aroma toamnei, mac stingher,
 Lipsesc prea mult, lipsești un pic...
  
 Îți povestesc de cum eram
 Fără trădări, fără trecut. 
 Să nu fii știut? Poate visam!
 Boboc de mac din vis pierdut!
 
 Atât de-aproape și străini 
 În ploi de dor învolburate,
 Ce tristă toamnă, de mălini
 Noi două umbre-mbrățișate!

 Miresme cu boboci de mac 
 Cu vagi arome de-amintiri,
 Îți înfloresc! Promit! Să tac?
 Îngropi un vis? Dar mă respiri!
 


                                         
                                          .
                                       


joi, 19 septembrie 2013

PLOI DE DOR





 Oftezi în ploi de dor, cresc noi lăstari sub pleoape
 Din cupele de maci bei lacrima iubirii,
 M-a rătăcit destinul și nu vrea să mă-ngroape,
 Eu îți sărut tristețea! Tresari, în timp ce scrii!   .
 
 Sub gene stele stinse ascund numai tăceri
 Ce întregesc amurgul, de ploaie resemnate, 
 Se despletesc absențe-n secundele de ieri,
 Distanțe se-nmulțesc de frunze îndoliate.
 
 De ai rosti și-n șoaptă cuvântul ce-l aștept,
 Aș frânge legământul cu ploile din tine, 
 De ce lași macii verii să plângă în deșert?
 Oprește destrămarea! Nu te-am uitat, știi bine!
 
 Smaralde de condei din doruri neștiute 
 S-au tot prelins în rugă la îngeri serafimi,
 Atinge-mă o clipă prin toamne inelate,  .
 Te poticnești de stropii căzuți printre mulțimi?
  
 De ce strângi dintre spini doar flori însângerate?
 Nu vezi ce tare plouă?  Chiar fluturii-s buimaci! 
 Întinde iarăși brațe din stele-ngenunchiate, 
 Se va opri și ploaia! Vom arde dor de maci!
 

.
 
  

luni, 16 septembrie 2013

DIN TIMPUL CE-A RĂMAS



                               
 Îți sunt brodate lacrimi și ție de-al meu dor,
 Mai sângerează crinii în albul din petale,
 Ți-alintă îngeri clipa, când plânge trist un nor,  
 Îți ninge-n câte-o noapte cu perle mici de jale?
 
 Păstrezi la tine-n suflet sărutul meu din vis, 
 Îți înfloresc neliniști sub gene când vorbesc,
 Ți-e-mpovărată toamna de ceasul interzis,
 Alaiul meu de fluturi ți-a spus cât te iubesc?

 Mă poți striga pe nume, să nu simți mângâieri,
 Deșertul suferinței l-a spulberat speranța,
 Mi-ai adunat iubirea din șoapte și tăceri,
 Măsori și tu secunda, să micșorezi distanța ?
 
 Copilărești o noapte în raiul meu de stele,         
 Să-mi țeși cu ele vise, nimic să nu mai doară, 
 Respiri oare parfumul albastrelor zorele, 
 Sau nuferii uitării m-au șters cu ploi de vară ?
 
 Când ai să-nfrângi tristețea, din timpul ce-a rămas, 
 Să mă adormi pe brațe de dragoste și dor,  .
 Redesenează-mi visul, în taină, pătimaș, 
 Să nu vii prea târziu! Voi învăța să zbor! 

joi, 12 septembrie 2013

IARTĂ-MI UITAREA






 Ești urma unei umbre de-mpotriviri năuce,
 Cu trupul de cenușă, confuză amintire,
 Feștilă fumegândă, apatică răscruce,
 Un chip fără de nume, sfințit de-a mea iubire.
 
 Aducerile-aminte răstălmăcesc o clipă
 De gânduri indecise, certate între ele,
 Se spovedesc restanțe, rămase din risipă,
 Stingându-se vrăjite de valsul unor iele. 
 
 Străbate prin dantele de cer înseninat 
 O toamnă-nmiresmată de flori mărgăritare, 
 La adăpost de îngeri, de dor descătușat,
 Mă iartă că uitarea, te-a șters din calendare!  
 
 În mine cântă cerul, în tine resemnarea,
 Trag ultima cortină peste tăceri banale,
 În dans, la balul toamnei, serbez eliberarea, 
 Păstrează în sonete neliniști abisale!
 
 De-ți va fi dor de mine, deși mă îndoiesc,
 Îți las ca amintire, buchete-ntregi de maci,
 Privește-i cu iubire, visează că-nfloresc!
 Întoarece-te în toamnă! Zâmbește! Și-apoi taci!  
 


sâmbătă, 7 septembrie 2013

NU ȘTII VREUN ANOTIMP?







 Se joacă blânde raze prin frunzele pictate 
 De-nmiresmata toamnă cu dulcele ei rod,
 Dansează crizanteme în câmpuri parfumate, 
 Eu te sărut cu vara plecată în exod!
 
 Port jar de stele tandre îmbobocite-n gând, 
 Te-mbrac cu pacea frunzei să nu te doară ploaia,
 E noaptea mai senină când visului mă vând,
 Îți sunt atât de-aproape! Nu simți tu vâlvătaia?
 
 Zadarnic te prefaci că rătăcești cărarea, 
 Ce duce înspre mine prin iarba necosită, 
 Absența mea te doare, botez ți-e neuitarea  .
 Cu lacrimi de culoarea brândușei înflorite! 
 
 Oprește-mă puțin până se-ntorc lăstunii, 
 Prea multă toamnă tristă a poposit în tine 
 Și scrie-mă-n solstiții cu cioburile lunii, 
 Nicicând să nu mai sece fântânile din mine!
 
 Dacă din tot ce-am fost și-ai îndrăznit să-mi fii, 
 Năframa neputinței ar răvași iubirea,  
 Nu știi  vreun anotimp, în plus, de bucurii, 
 Din care să rămânem nu doar cu amintirea ? 

  


marți, 3 septembrie 2013

NU-MI AMINTESC NIMIC







 Ne risipim iubirea-n refrenele tăcerii,
 Se tânguie frunzișul în zbateri de-asfințit, 
 Te-nchid fără regrete în templele uitării,  
 Cântăm azi partitura durutului sfârșit. 
 
 Purtăm în suflet arii din lacrimile verii,
 Sub pleoape, stropi de rouă, se uscă liniștit, 
 Azi te privesc cu ochii prin ceața depărtării,
 Îmi ești străin, o umbră, de vise pervertit. 
 
 Ce vrajă ne-ar aduce din nou ca altădată
 Când fluturi fără vină s-au stins înfrânți de ploi?
 În suflet rest de vară, o boală mai ciudată, 
 Cu amintiri confuze și toamne între noi.
 
 Îmi trec așa-ntr-o doară clipite dintr-un ieri,
 Prezențe îngropate, fantasme de nisip,
 Un zâmbet nevăzut, nedescifrate seri,
 De noi și-a ta iubire, nu-mi amintesc nimic!