În cea din urmă clipă a plâns cu dor o
stea
Și a udat cu rouă poverile din maci,
Conspiră umbre triste chiar împotriva mea,
Furtuni destrăma visul prin hula unor vraci.
Se rupe ceru-n două și plouă cu acuze,
Mă leagă în cătușe ocara efemeră,
Beau cupa cu pelin din visele confuze,
Pe scaun de judecată mă apăr-o himeră.
Doar pentru o fărâmă de dragoste curată
Plătesc cu închisoarea potopul unor ploi,
Mai cer o grațiere, la lege o erată,
Nu-i cine să mi-o deie, n-ați vrea să o dați
voi?
Dacă sunteți iscoade și condamnați iubirea
Voi știți care-i pedeapsa și costul ei suprem !
Pedeapsa capitală v-aduce fericirea ?
Vă spun, eu mor degeaba, iubind nu ai barem!
Cerința mi-este mică, de s-o găsi cumva,
Erata s-o aprobe, să pot cumva scăpa,
Cu-același suflet care tot prețul l-a
plătit
Va mai iubi o viață, etern, un infinit!
