Frunze în cadril despetesc culori,
Norii ghemuiți se declară-nvinși,
În bătăi de inimi clipele măsori,
Cresc vlăstari setoși de iubire-ncinși.
În beții de-ambrozii trece lin pe vârfuri
Poticnit de brumă, în sevraj, un vis,
Grâul copt se-nclină în dezmierd de naiuri,
Felinare sparte magic s-au aprins.
Degete de ceață țes pe flori dantele,
Timpul călător anotimpuri schimbă,
Numai ochii noștri, doldora de stele,
Tainic ne vorbesc în aceeași limbă.
În nevroza toamnei, ploaia să nu doară,
Umbra ne-o purtăm unul celuilalt,
Azima iubirii o-mpărțim spre seară,
Când se frânge luna-n pulberi de cobalt.
Guler de-anemone poartă melcii-n munți,
Iar dacă de greieri codru-i jefuit,
Tu la claviatura inimii îmi cânți,
Cum că toamna-i tristă este doar un mit.
Tu la claviatura inimii îmi cânți,