joi, 16 iulie 2015

ARPEGII DE DOR



 Ochii mei, ochii tăi, în cascade de jar, 
 Ard în foșnet mocnit ca un vis de stejar,
 Înverzit între veri, cerșind muguri cu jind, 
 O culoare în plus, pentru stea de colind.
 
 În detenții de dor arpegii-n surdină,      
 Constrânse doinesc în consemn, fără vină.
 Pe vârfuri almee în trup se strecoară,
 Doi aștri de mână clipesc în secară.

 Te tac, mă suspini, îmi ești schit, îți sunt rai,
 Prin eșarfe de-alean te chemam, mă visai,  
 Fără voie mă uiți în cuibare de gând,
 Beții de nesomn le-mpărțim rând pe rând.
 
 Din brațe fă poduri sau harta o mută,
 Văilor pune din vânturi o cută,
 Sub pleoape să-ți cearnă luceferi săruturi, 
 Regat să-și găsească armate de fluturi!
 
 Serafi plimbă doruri în luntre pe ape,
 Ne-aduc pentru clipe, puțin mai aproape,
 Crini tandri brodeaza miraje divine,  
 Alint de iubire-n convoi de suspine!