miercuri, 14 martie 2012

RETORICĂ IUBIRE



 

 Te-am zămislit din pulberi de stea și resemnare,
 Din vise nevisate țesute din dorință,  
 Ai fost o pribegire, iluzie-n splendoare,
 O crinolină albă în zbor de neputință.
 
 Te-am scris doar cu penița de-argint a amintirii  
 Pe file aurite, magnolie din trecut,  
 Ți-am deslușit solstițiul timid al regăsirii,
 În care eu naivă cu dor te-aș mai fi vrut.
 
 Te-am sărutat cu vara miresmei de-altădată,
 O scurtă agonie de fluture-ntristat    
 Și ți-am cules iubirea din restriștea polară,
 În care tu în ghețuri zăceai  încorsetat.  
 
 Am navigat pe ape albastre fără maluri,
 Într-o gondolă plină de zbucium și păcat,
 Eu am rămas străină îngândurată-n valuri,
 Tu-n alt talaz de vise banale-ai ancorat.
 
 Retorică iubire în tainică poveste,
 Ce-a mai rămas din toate câte puteau a fi?
 Cocorii-ți cresc absența și-ți dau acum de veste,
 Că voi pleca-n luceferi când tu nici nu vei știi.