Te-am zămislit din pulberi de stea și resemnare,
Din vise nevisate țesute din dorință,
Ai fost o pribegire, iluzie-n splendoare,
Ai fost o pribegire, iluzie-n splendoare,
O crinolină albă în zbor de neputință.
Te-am scris doar cu penița de-argint a
amintirii
Pe file aurite, magnolie din trecut,
Ți-am deslușit solstițiul timid al regăsirii,
În care eu naivă cu dor te-aș mai fi vrut.
Te-am sărutat cu vara miresmei de-altădată,
O scurtă agonie de fluture-ntristat
Și ți-am cules iubirea din restriștea polară,
În care tu în ghețuri zăceai încorsetat.
Am navigat pe ape albastre fără maluri,
Într-o gondolă plină de zbucium și păcat,
Eu am rămas străină îngândurată-n valuri,
Tu-n alt talaz de vise banale-ai ancorat.
Retorică iubire în tainică poveste,
Ce-a mai rămas din toate câte puteau a fi?
Cocorii-ți cresc absența și-ți dau acum de
veste,
Că voi pleca-n luceferi când tu nici nu vei
știi.