Nu mă atingi și totuși eu te respir în toate,
Mi-ai revărsat în suflet făclii de maci arzând,
Cămăși de dor în floare cu lacrimă brodate,
Mi le-ai țesut cu patimi, miraj să-mi fii
oricând.
Popasul unei clipe țesute-n amintire,
Surâde-n zorii zilei ca soarele pe apă,
Te simt atât de-aproape și parcă mă și
doare
Steluța ce-ai aprins-o sfioasă pe sub pleoapă.
Trec vămi de așteptare și îmblânzesc minute,
Aș vrea să pun sechestru pe anotimpul verii
Și pânzele tăcerii să le desfac de cute,
Să nu mai sângereze doi maci în toiul verii.
Aș frânge îndoiala cu verdele pădurii
Și-aș implora cocorii să rătăcească-n zare,
Să evadeze macii din ploile armurii,
Să-i logodească greieri cu pete de culoare.
Suspin de maci aprinși pictează-n zori icoana
Suspin de maci aprinși pictează-n zori icoana
Dorinței asfințite în pulberea-nserării,
Eșarfe de tandrețe le-acoperă coroana
Să nu-i răpună bruma de toamnele uitării
.
.
