Să-mi pot ucide gândul am pus căpăstru minţii,
Iar visul meu de noapte e-un
cearcăn interzis,
Tăcerea resemnării am încuiat-o-n
inimi
şi vântul dezmierdării l-am legănat
în plâns.
Să pot uita iubirea am şters cu praf
de stele,
Iar ploilor de lacrimi le-am scuturat
cenuşa,
Mormanul de dorinţe l-am azvârlit în
astre
şi îmbrăcată-n tine am pus pe dor
cătuşa.
Dezastrele din mine le-am spulberat
în cioburi
şi zâmbetele noastre le-am scurs
în jardiniere
Le voi preface-n taină, iubirilor
coliere,
Căci astăzi merg niciunde şi zbor
spre nicăieri.
Cuvinte chihlimbare le-am transformat
în păsări,
Ce rost să stea în mine,când soarta
li-e-n ocean?
Infern e astăzi raiul frumoaselor
clipite,
Destine-s în derivă,blesteme de
alean.
Tristeţe pretutindeni şi dor
de-nchinaciune,
Deşert de-amărăciune din tot ce-a
fost promis,
Pierdutele speranţe le plâng în
rugăciune
Pândesc în mine gheare de vulturi
ce-au ucis.
Mai zăbovesc în mine,hranindu-mă cu
dorul,
Iubirii prizoniere îi mai plătesc tribut,
Speranţe disperate mai ard în
felinare
De mâine,poate mâine, de pot ca să te
uit!