Doar
femeia e creată din candoare de petale,
Miriade de iubire, grație de albe cale.
Inima îi e altarul unde înnoptează îngeri,
Poate mirui destine, mângâia în văi de
plângeri.
Râd cireșii când clipește, ochii ei, oglinzi
de iris
Îți îmbujorează clipa, împărțind la doi un vis.
Fiică e, de Rege sfânt, suflet rupt din
Dumnezeu,
Rodul harului divin, Psalm cântat de curcubeu.
Creionat cu-absint de crini, trup firav ca o
liană
Poartă-n pântece icoană de vlăstar fără
prihană.
Timpul curge fără ea ca un bocet în apus,
Fură-i dragostea , aripi, îți va altoi în
plus.
De-ți îmbobocește-n sânge, dacă sincer o iubești,
Nu o jefui de cer, dar sfințit, să-l
ocrotești!
Carul Mare-ți va urni, cu săruturi infinite,
Oarbă te va respira chiar și-n ore nerostite.
Îți strecoară-n vise fluturi, vindecă fântâni
de-osândă,
Scara trupului ți-o urcă, dezmierdându-te
flămândă,
Stol de porumbei îți crește, în damascuri te
desfată,
Crucea dorului ți-o duce și sub legământ ți-e
soartă.
Te-nflorește-n rugăciune si sub patrafir ceresc
Ușa raiului deschide când îți spune te iubesc,
Sigilată de-al tău suflet, ți-e poem,
parfum de stea.